13 februarie 2012

Sala de festivităţi din incinta Muzeului Naţional al Aviaţiei Române a fost plină în ciuda naturii dezlănţuite care a supus unui examen de voinţă  pe toţi cei care au ţinut  să participe la acest deosebit eveniment. Debutul Centenarului Alexandru Şerbănescu era firesc sa se producă la  această dată cu semnificaţie istorică (la data de  13 februarie 1944 -Cpt.aviator Alexandru Serbănescu a fost numit comandantul Grupului 9 Vânătoare) şi va  rămâne consemnată în Cartea de Onoare a Fundaţiei ca fiind ziua în care s-au împletit atributele umane cele mai profunde şi  simţămintele cele mai adevărate ale celor care au participat la debutul seriei de activităţi consacrate Centenarului Alexandru Şerbănescu. Totodată această primă activitate  înseamnă un început şi o descătuşare  din nişte  mentalităţi păguboase care au sălăşuit prea mult timp în unica instituţie de profil din ţară numită Muzeul Aviaţiei. După 22 de ani de la înfiinţarea acestui muzeu , odată cu debutul primei activităţi consacrate cetenarului Alexandru Şerbănescu, a fost inaugurat primul spaţiu cât de cât  reprezentativ dedicat asului aviaţiei de vânătoare din cel de al Doilea Război Mondial. Printr-un efort conjugat al fundaţiei Serbănescu şi al forţelor aeriene se poate spune că, în fine, Cpt.aviator Alexandru Şerbănescu are locul său de drept în cadrul expoziţional al muzeului. Viscolul  şi situaţia de excepţie nu au constituit  obstacole  în calea aviatorilor de la Otopeni şi Bacău, a Tradiţiilor Militare, a unor ofiţeri în rezervă şi retragere, a redactorilor şi scriitorilor, a membrilor  şi invitaţilor fundaţiei Şerbănescu care au dorit să onoreze cum se cuvine acest special eveniment.

Participarea  domnului   general de flotilă aeriană(r.) Ion Dobran, în vârstă de 93 ani,  la momentul solemn  din 13 februarie 2012  desfăşurat la Muzeul Aviaţiei este exemplul cel mai viu a ceea ce înseamnă  onoare şi respect.  Pentru Domnia sa  a reprezentat „mult mai mult decât un arc peste timp , a reprezentat retrăirea evenimentelor de la Nicolaev  şi a tot ce a însemnat  Frontul de Est pentru comnadantul său şi camarazii  din Grupul 7 şi 9  Vânătoare…Chiar dacă  a fost un moment propice pentru a se intra în aviaţie , Alexandru Şerbănescu, pe merit, a fost promovat urcând  ca un meteorit în ierharhia aviaţiei militare. Era sever dar înşelept şi drept. A ştiut să-şi apropie oamenii din subordine. A învins cele mai multe dintre încercările foarte dure  cu care ne-am confruntat acolo pe front . Avea un uimitor curaj, ambiţie şi talent pentru zbor,  o tenacitate şi inteligenţă ieşite din comun; a reuşit să treacă peste toate  obstacolele cu multă pricepere şi  spirit de dreptate. Îşi iubea oamenii ,era un mare patriot. Toate astea au făcut ca Şerbănescu să aibe locul lui definitiv  în istorie”.

În faţa acestui  grandios exemplu orice alt comentariu ar fi de prisos.

Fundaţia Cpt.Av.Alexandru Şerbănescu mulţumeşte Statului Major al Forţelor Aeriene şi în aceeaşi măsură tuturor celor care cu fapta şi cu gândul ne-au fost alături.

Arb.

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Activitati. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s