Reîmprospătarea memoriei colective

 Anul acesta Ziua Aviaţiei Române a cuprins în buchetul de sărbătoare evenimente importante care s-au născut în urmă cu 100 de ani. Acest material ne poate duce  cu gândul la formatorii elitei Aviaţiei Române, la ofiţerii instructori, maiştrii militari şi subofiţeri, la eroii aviatori, gradaţi voluntari, elevi-piloţi şi la tot ceea ce a format şi  (încă) formează  ARIPILE ROMÂNEŞTI.

La 1 aprilie 2012, s-au împlinit 100 de ani de la înfiinţarea primei şcoli militare de pilotaj  comandată de  maiorul Ion Macri. A fost  a doua şcoală de aviaţie din lume după cea din Marea Britanie. Primii piloţi brevetaţi din România, Ştefan Protopopescu ( brevetat la 9 iulie 2011) şi Gheorghe Negrescu  ( brevetat la 17 iulie 2011)  au activat din 1912 ca piloţi instructori la nou înfiinţata şcoală militară de pilotaj de pe aerodromul Cotroceni. La 17 mai 2012 sau implinit 100 de ani de la naşterea căpitanului aviator Alexandru Şerbănescu, căzut la datorie la 18 august 1944,  iar la 20 iunie 2012  s-au împlinit 100 de ani de la prima jertfă a aviaţiei româneşti când locotenentul Gheorghe Caranda moare într-un accident aviatic.  O incursiune în adâncimea istoriei învăţământului militar ne arată că până în anul 1918 au fost brevetaţi circa 50 de piloţi  şi încă aproximativ  50  de piloţi  la şcoala înfiinţată de către George Valentin Bibescu care a deținut şi funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni între anii 1911-1912. În timpul Primului Război Mondial, Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie a funcţionat  la Tecuci apoi la Bârlad şi dacă nu greşesc şi la Odessa.

În perioada dintre cele două războaie mondiale şcolile aviaţiei au funcţionat astfel: Şcoala pregătitoare de ofiţeri naviganţi a funcţionat la Cotroceni,  Şcoala militară de pilotaj şi antrenament  la Tecuci, Şcoala de perfecţionare pentru piloţi de  război la Buzău.În 1940, şcolile militare de aviaţie de la Tecuci şi Buzău au fost dislocate pe aerodromul Ziliştea – Boboc, pe pământul donat de Alexandru Marghiloman pentru folosul exclusiv al aeronauticii româneşti. Parcursul învăţământului  militar de aviaţie a fost în garnizoanele Sibiu, Mediaş şi Tecuci. În anul 1953, Şcoala de la Tecuci a primit numele lui Aurel Vlaicu, în anul 1958 Şcoala Superioară de Ofiţeri “Aurel Vlaicu” se mută la Ziliştea Boboc.Începând cu  anul 1991, Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu”  suferă din  nou transformări devenind Institutul Militar de Aviaţie „Aurel Vlaicu”, iar din 1997 devine Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene „Aurel Vlaicu” aşa cum este şi astăzi.                                    O trecere scurtă prin memoria istoriei aviaţiei poate să reprezinte un dar simbolistic din partea autorului pentru cei care vor să se alăture, parcurgând cu ochii sufletului acest material.Totodată este un oamgiu adus celor care s-au dăruit aripilor româneşti cu ştiinţa lor,cu pasiune,cu onoare şi cu întreaga lor fiinţă. Despre Aurel Vlaicu, Traian Vuia sau Henri Coandă ştim sau cel puţin am auzit cu toţii câte ceva.

Din Primului Razboi Mondial, istoria îl situează pe locotenentul aviator Dumitru Bădulescu ca fiind cel mai bun pilot de vânătoare pentru cele  8 aparate inamice doborâte din care 5 omologate. Chiar dacă am mai scris despre cei care au învins imposibilul, nu voi înceta să reamintesc despre actul de mare însemnătate şi curaj al locotenentul av. Vasile Niculescu si capitanului Victor Precup care au efectuat istoricul zbor Bacău-Blaj la 23 noiembrie 1918 , aterizand pe Câmpia Libertaţii, spre a duce mesajul de unire cu Ţara , a duce şi a aduce  documente destinate actului Marii Unirii de la 1 Decembrie 1918.                                                  O pleiadă de mari aviatori, curajoşi şi patrioţi s-au jertfit pe altarul datoriei faţă de ţară făcându-şi datoria. Nu trebuie uitat generalul Emanoil Ionescu, un excelent pilot şi comandant. Reamintesc aici şi Escadrila Albă  destinată evacuării raniţilor. Vorbim despre acele femei-pilot de excepţie, cea mai  cunoscută fiind Mariana Drăgescu.

Ce s-a întâmplat dupa război ? Păi, cuvântul de ordine a noii orânduiri  a fost  umilirea şi pedepsirea  piloţilor-eroi care au avut “neşansa” să scape cu viaţă dintr-un război în care tot ţara lor îi trimisese spre a o apăra şi a o reîntregii. Au fost daţi afară din aviaţie iar cei care NU au abdicat de la princiipiile lor drepte şi curate au fost aruncaţi în puşcăriile comuniste , alţii s-au ascuns prin întreprinderi ca muncitori la talpa ţării iar alţii au abdicat de la principii pe modelul “ frate cu dracul până treci lacul” pentru a se salva şi a avea o pâine pe masă pentru copii lor. Cei care nu au putut renunţa la principii au sfărşit tragic. Dupa 1964 mare parte dintre ei au fost parţial reabilitaţi. Totuşi reminiscenţe ale acelor vremi mai găsim şi astăzi din nefericire. Ei vieţuiesc printre noi otăvind chiar şi aerul pe care îl respiră. Un “nene” care face umbră pământului prin urbea metropolei emite judecăţi care aduc atingere grosolană la adresa eroilor aviatori dându-şi cu părerea cum că , citez: “ Nu cred că există un document din care să reiasă titlul de erou”. Cu alte cuvinte după părerea acestui obscur individ , dacă eroii neamului nu îi prezintă semidoctului în discuţie docomentul de erou apoi măi dragă, eroii nu sunt eroi. Nu contează pentru acest ins că pagina de aur a istoriei îi stauează la loc de mare cinste, că au luptat pe front pentru neam şi ţara pe pământul căruia vieţuişte şi acest politruc. El reneagă istoria aviaţiei dintr-o anumită perioadă şi aproape că face apoplexie când vede tricolorul românesc. Acest individ pretinde că a fost aviator cândva în anii comunismului.Un raport al Registrului Istoric al Armatei îi consemnează scurtul zbor finalizat prin catapultare, părăsind pur şi simplu MiG-ul 15 cumpărat cu trudă de poporul român, fără măcar să încerce să salveze aparatul. După această ispravă de iscusit aviator a fost înălţat la gradul de şef de garaj auto. Poate că omul acesta  este bolnav, doamne fer’, situaţie care ar explica oarecum atitudinea  lui de-a dreptul antinaţională. Însă, de orice molimă ar suferi acesta, este indicat să ne ferim de acest microb. În vremurile de azi poate să devină contagios orice licurici. Asta nu scuză însă, lipsa de atitudine a acelora care cel puţin prin statutul lor şi poziţia pe care o ocupă în structuri,  ar avea obligaţia să înfrâneze avântul antinaţional al acestui individ insinigfiant, prăfuit şi plin de ură viscerală faţă de tricolorul românesc, faţă de  eroii neamului, faţă de  tradiţia şi  istoria aviaţiei româneşti.                                                                                                 Aviaţia din România are tradiţie şi a avut adevăraţi profesionişti chiar şi în perioada anilor 1950-1989. Să amintim câteva lucruri. S-au produs sub licenţă franceză două elicoptere: IAR 316 şi IAR 330Puma, care au fost si exportate (Pakistan, Angola,Ecuador, Sudan şi altele, unul dintre proiectele mai putin cunoscute fiind aparatul IAR 317 Airfox). A fost extinsă reteaua de aeroporturi militare: Borcea,Deveselu,Luna (Câmpia Turzii), Ianca, Giarmata, Bacau, Mihail Kogalniceanu, Craiova sau Buzău. Au existat piste militare la Caransebeş şi Tecuci. Regimentele de vânătoare/bombardament dotate cu IAR-93 erau dislocate la Craiova si Ianca. La Gearmata şi Kogălniceanu erau aparatele MiG-23, mult timp cele mai moderne din dotarea aviaţiei militare româneşti, apoi MiG- 29 . Din păcate multe dintre aceste unităţi au fost desfiinţate în timp, după acele evenimente din 1989. De ce ? Este o altă temă dintr-un alt registru.Trăim în comunitatea europeană şi suntem parte NATO. Dacă ar fi să exprim o părere de simplu cetăţean aş spune că mi-aş dori o dotare  aşa cum se cuvine a forţelor aeriene române iar pe  cerul patriei aş vrea să văd excelenţa piloţilor noştri la manşa unor noi tipuri de avioane de care aviaţia română are nevoie absolută. Să ne reamintim cu înaltă simţire de Eroii de la Tuzla printre care se afla excepţionalul aviator şi om de mare caracter, comandorul Nicolae Jianu. La Câmpia Turzii , Laurenţiu Chiriţă şi  Sorin Avram, apoi pilotul Petru Lazăr sau  căpitan-comandorul Mitică Docuz, maistrul militar Cătălin Topoliceanu, maistrul militar Viorel Cojocaru şi studentul Ştefan Coropeţchi care au căzut în misiune  pe data de  5 iulie 2012  în apropiere de Buzău.  Am avut şi avem mulţi piloţi exceptionali care  ar merita pomeniţi. Gândul mă poartă către piloţii Alexe Rusen, Doru Davidovici şi Dorel Luca.  Doru Davidovici a căzut la data de 20 aprilie 1989 într-un zbor de antrenament. A lăsat în urmă o generaţie de piloţi cărora le-a fost instructor dar şi enigma “lumilor galactice şi zborului spre neştiut”..   Dorel Luca, este considerat unul dintre cei mai buni piloţi de după 1989 care au zburat pe MiG-21. S-a desavârşit ca pilot în caţiva ani obţinând clasa întai apoi a terminat Academia Militară. A  avansat pană la comandant de unitate la Borcea.  Iată ce  spune comandorul av.Nica Tom : “ La terminarea şcolii a fost repartizat la C.I. Bacău unde lucram şi eu . Făcuse cursul de trecere pe MiG 21 cu rezultate foarte bune şi l-am oprit să-l facem instructor pentru elevii ce ne veneau în fiecare an în unitatea de la Bacău.  Nu i-a placut şi sub pretextul că vrea să devină pilot de vânătoare a făcut raport să fie mutat la Borcea făcând schimb cu un coleg de-al lui pe nume Arsu .Am zburat de multe ori cu el.  Era foarte  bun  iar ca şi concepţie de viaţă şi de zbor îl copia pe Davidovici cu care fusese foarte bun prieten. După trecerea în rezervă  a  fost angajat ca pilot de încercare în Israel. Revenind în ţară şi-a făcut o casuţă la Campina, unde locuieşte şi acum.Este pasionat de vânătoare”.

    Comandor av.(r.) pilot ALEXE RUSEN a fost brevetat pilot de vânătoare la Tecuci pe avionul IAR-80. Era aerodromul încărcat de istorie. Avea 19 ani dar vedea prin ochii sufletului plecarea în dificilele misiuni ale cpt.av.Alexandru Şerbănescu şi se bucura când, tot imaginativ, vedea  G-ul nr.1 că  se  întoarce din misiune. Pentru el  brevetarea pe aerodromul de la Tecuci a însemnat întotdeauna legătura şi ştafeta dintre generaţiile de  aviatori. A fost repartizat la Regimentul 1 Aviaţie de Vânătoare  Popeşti-Leordeni. Aici, comanda regimentului era formată dintre zburătorii Grupului 9 Vânătoare  cărora  destinul le-a acordat şansa de a scăpa cu viaţă din cel de al Doilea Război Mondial. Citez cele relatate de domnul comandor av.(r.) pilot ALEXE RUSEN: “ Am avut onoarea să-i cunosc pe camarazii asului aviaţiei române, eroul Alexandru Şerbănescu şi anume:                   Mr.Ion Dobran,Cpt.av.Laurenţiu Manu, Lt.major Ioan Mucenica, Lt.major Pavel Coteanu. Profesionalismul lor dobândit în cadrul Gr.9 Vt. şi căldura  părintească au stat la baza pregătirii mele şi a aviatorilor promoţiei 1950 formându-ne ca luptători aerieni transmiţând astfel ştafeta propăşirii aripilor româneşti . Sunt onorat că pot depune mărturie  despre profesionalsmul acestor magnifici zburători ai grupului Şerbănescu care să rămână ca o icoană peste timp pentru generaţiilor ce vor urma . În acest an când se împlinesc  100 de ani de la naşterea marelui nostru aviator erou naţional şi 100 de ani de învăţământ militar aeronautic în România,  doresc să subliniez că un  popor este apreciat după cultură, tradiţie, după felul în care sunt cinstiţi eroii, după felul cum le înveşniceşte amintirea şi după cum ştim să sărbătorim zilele  de mare însemnătae pentru tradiţia militară. Cultul pentru înaintaşii noştrii, pentru eroii noştrii, înseamnă o conştiinţă superioară şi continuitate în realizări de prestigiu”.

  Un  episoad mai puţin cunoscut este “Misiunea militară secretă “SIRIUS” la care a participat şi domnul  Comandor aviator Rusen ALEXE. Prima misiune a armatei române executată peste hotare după cel de al Doilea Război Mondial  a fost în Angola  sub  denumirea  de  “ Misiunea  SIRIUS” care  la vremea respectivă  şi mult după aceea , era considerată  o misiune strict secretă. La această misiune (1981-1982) au luat parte 150 de cadre militare româneşti, majoritatea fiind din aviaţia militară, provenind din unităţi de aviaţie şi paraşutişti de la Buzău . Această misiune a funcţionat sub umbrela unei firme civile, Romconsult, specializată în consultanţă care acoperea aproape toate domeniile, mai ales industriale. Misiunea “ SIRIUS”  a fost organizată după toate regulile militare şi cu respectarea tuturor ierarhiilor, deşi cel puţin teoretic, cele 150 de cadre militare româneşti erau considerate oficial “militari detaşaţi la Romconsult”.Se întâmpla ca la sfârşitul anilor ’70 , mai exact la 22 iunie 1978 când o delegaţie  din Republica Populară Angola condusă de Lt.col. Ciel da Concenicao Crisovao , prim adjunct al ministrului pentru aviaţie şi apărarea antiaeriană a teritoriului din Angola, a întreprins o vizită la Comandamentul Aviaţiei Militare  Române  condus de generalul Gheorghe Zărnescu. Partea angoleză  dorea   înfiinţarea unei Şcoli Militare de Aviaţie în Angola  care după doi ani să funcţioneze singură. Se dorea sprijinul părţii române datorită profesionalismului aviatorilor români şi gradului înalt de pregătire al armatei române. Este necesar a preciza faptul că fosta colonie portugheză,  începând cu anul 1975 când s-a constituit Republica Populară Angola, demararase un  proces de construcţie în general şi al armatei naţionale în special.Guvernul angolez dorea să  formeze la ei acasă militari aviatori pentru ca apoi, aceştia să instruiască la rândul lor alte generaţii dar şi pe cei din ţările vecine.Guvernul angolez a iniţiat o licitaţie internaţională pentru înfiinţarea la Negage a Şcolii Militare de Aviaţie Angoleze.  Aceasta a fost câştigată de români datorită unei oferte mult mai avantajoase sub toate aspectele, cele mai importante fiind înalta pregătire a militarilor români  graţie căreia perioada de şcolarizare era mult mai scurtă dar cu rezultate foarte bune precum şi aparatele de zbor monomotor,bimotor şi elicoptere puse la dispoziţie de  aviaţia română. Pentru România a însemnat atunci un contract în valoare  de aproximativ 32 milioane de dolari americani pe lângă prestigiul  aviaţiei române purtat dincolo de graniţele ţării. Contractul a fost semnat la 24 noiembrie 1979. Angolezii au cumpărat 12 avioane monomotor  IAR-823, 6 avioane bimotor B.N.-2”Islander” şi 6 elicoptere IAR-316 b “Alouette III” .La 1 august 1980  potrivit ştatului de organizare nr.18/118 aprobat de M.Ap.N. , s-a constituit pe aerodromul Boboc-Ziliştea grupul de specialişti  militari români  cu efectivul necesar pentru organizarea, instruirea şi înfiinţarea Şcolii de Aviaţie din Angola, a Negage. A fost  concepută o uniformă militară de culoarea nisipului, cu însemne de grade inventate puse pe piept. La comanda acestei misiuni a fost numit generalul  Aurel  NICULESCU, locţiitor (politic) cpt.Ion Tătaru,prim locţiitor comandant şi locţiitor pentru zbor a fost numit colonelul Rusen ALEXE , şef stat majorcol. Andrei Mateescu, ing. şef.  col.Gheorghe TĂNASE, logistică, col.Aurel MACRI, medic şef , col.Ioan MIHĂILĂ.                                             Despre această misiune s-a mai  scris  câte ceva de-a lungul timpului , mai mult sau mai puţin pertinent, obiectiv ori subiectiv, în funcţie de cât permitea a se vorbi  despre această misiune secretă la momentul scrierii acelor articole . Prin cele scrise aici nu doresc decât  să readuc în plan public numele lor şi respectul nostru pentru generaţia de aviatori de după anii 1950, unii dintre aceştia având ca mentori şi instructori  nume mari dintre cei care au scăpat tirului inamic al celui de al Doilea Război Mondial. Totodată doresc să aduc un omagiu  celui care şi-a pierdut viaţa în această misiune secretă, instructorul  mr.  Gheorghe PREDA  împreună cu elevul său, Ruy Nelson. Mr. Gheorghe Preda  a fost uitat aproape imediat  de oficialităţile  române deşi a fost primul militar român căzut la datorie în perioda comunistă  într-o misiune pe pământ strain.  Este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Buzău. Col. Liviu Tomi  a ridicat un monument în memoria celor doi chiar în curtea şcolii din Nagage. Se pare că acest monument denumit generic “ O lacrimă pentru piloţi” dăinuieşte şi astăzi în acel îndepărtat loc. Dacă este aşa, merită toată admiraţia noastră.

Reâmprospătarea memoriei celor care nu au voie să uite despre jertfa aviatorilor români pentru şi în numele ţării, este necesară din ce în ce mai des . Noi, dumneavoastră cititorii, ori militari activi sau rezervişti, cu toţii avem cel puţin obligaţia morală „să nu uităm să ne cinstim eroii pentru că ne pierdem neamul”, citat Gl.fl.aer. Ion Dobran.  Să ne înclinăm, nu doar formal şi declarativ, ci cu simţire şi mândrie naţională în faţa valorilor neamului românesc pentru a ne păstra identitatea.

Arb.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Pagina de istorie și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s