Mariana Drăgescu la 100 de ani

O viaţă începută în 1912

      Mariana Drăgescu,Nadia Russo,Virginia Duţescu,Mariana Ştirbey, Irina Burnaia …. atunci când rostim numele lor spunem Escadrila Albă. Pilotii de vânătoare, nume  consacrate în paginile de istorie adevărată, le-au fost camarazi şi prieteni de nădejde. Dintre toţi marii piloţi şi dintre toate marile doamne ale aviaţiei române  care au servit patria în cel de al Doilea Război Mondial, astăzi regăsim din ce în ce mai puţini.  Un episod remarcabil îmi vine acum în minte. Era 18 august 1994, a 50-a comemorare a aviatorului Alexandru Şerbănescu la Ghencea Militar. O serie de personalităţi  printre care şi Mariana Drăgescu, Ion Dobran, Mihail Pavlovschi, Ion Ţarălungă, Gavriliu, Manolache, Popescu Oiţă.. eram copleşită de emoţie că pot fi alături de asemenea valori ale aeronauticii româneşti. Practic o mică parte a temeliei  istoriei era acolo.  

  La un moment dat domnul Ion Dobran, arătând spre doamna Mariana Drăgescu, mi-a spus: ” ai aici o viaţă începută în 1912 în slujba unei idei, zborul,  pe care l-a servit cu pasiune în drumul ei spre aştri”. Mi-a rămas în memorie acel episod. Aveam un aviator erou născut în 1912  ale căror aripi s-au frânt la 18 august 1944  şi o aviatoare  care a venit pe lume tot în 1912 în slujba unei idei, zborul.  Astăzi retrăiesc acel sublim sentiment pentru că  Mariana Drăgescu este aici lângă noi şi are 100 de ani . Fascinant , dar ce facem noi pentru acest privilegiu care ne este dat? Mariana Drăgescu este  legenda  vie de lângă noi, este ultima dintre legendele feminine ale  aviatiei române. Trăieşte alături de…  propria ei tinereţe , cu pozele  şi  cu amintirile  pecetluite în sufletul său. Nu a uitat nimic. Nici zborul, nici războiul cu sutele de răniţi salvaţi de Escadrila Albă de cele mai multe ori in extremis, nici despre miile de insecte care năvăleau în farfuria cu ciorbă, nici de puricii stepei ruseşti care sălăşuiau în cortul de campanie din spatele frontului , nici de saltele umplute cu paie şi pământ pe jos unde îşi aveau cuib şoarecii de câmp, nici anii  ’50 când au fost prigonite, nici anii ’60 când securitatea le era vizitatorul permanent, nici anii ’70 când  ea, Mariana Drăgescu privea zborul altora de pe marginea aerodromului Băneasa ca o ilustră necunoscută , nici,nici…  

Ce fac ei, fariseii de astăzi?                             

Mâine 7 septembrie 2012 se vor înghesuii la uşa acestei minunate aviatoare  unii dintre cei care astăzi la o adunare a unei structuri asociative  nonguvernamentale habar nu aveau că mai trăieşte această doamnă a aviaţiei sanitare române. Totalmente preocupaţi de spusele unei  paraşute rătăcită şi umflată de vânturi,neamuri şi ramuri, care s-a trezit că ea este butonul salvator  deschizător de paraşute de rezervă şi fără a avea simţul ridicolului s-a imaginat că este  într-o  sală de clasă populată cu imbecili cărora era musai să le dea şi lecţii.  EA, cea   care are nu mai puţin de  şapte facultăţi, vorbeşte vreo cinci limbi şi neapărat… să se reţină de toată asistenţa că EA este arhicunoscută  pe tot mapamondul ca „Andy”, EA este  cea care reprezintă  aeronautica română cel puţin în jumătate de Europă. EA este prima şi singura care face propaganda aviaţiei române  peste hotare ca sol nepreţuit al nostru , al tuturor. ( Al meu nu, ar fi o blasfemie).  Posibil că sala a rămas siderată de strălucirea nemaivăzută a acestei/acestui Andy , pentru că nimeni nu şi-a amintit de Mariana Drăgescu. Graţie mărinimiei gazdei am avut alocat un minut, preţios de altfel, un fel de minutul de aur pe care l-am folosit spre a reaminti celor prezenţi că ne aflăm în România acolo unde încă mai trăieşte Mariana Drăgescu,Ion Dobran,Dan Stoian, că mâine 7 septembrie a anului acesta zbuciumat doamna Mariana Drăgescu împlineşte 100 de ani.   Tăcere, apoi uimire toatală : cum, mai trăieşte Drăgeasca?     Da,   mai trăieşte mărite împărat mi-a venit să zic;  nu am zis deoarece m-a împidicat educaţia de acasă pe care o port cu mine întotdeauna şi nu o las în cui precum acea/acel Andy ( încă nu sunt dumirită ce gen poartă cu sine).   Am plecat de la acea adunare împăcată cu mine că măcar am reuşit să produc un grăunte de emoţie prin anunţul meu de-a dreptul rostogolit peste memoria colectivităţii cu pricina şi recunosc onorată instanţă a cetăţii,că am rostogolit altădată chiar şi istoria peste unii dintre  ei.

Da, Mariana Drăgescu este aici, lângă noi toţi.                                                           Trebuie doar să o respectăm şi să o preţuim.

 Arb.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Diverse. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Mariana Drăgescu la 100 de ani

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s