DE ZIUA AVIAŢIEI ROMÂNE

 Consideraţiuni

Privind în adâncimea timpului, documentele ne certifică faptul că istoria aeronauticii române datează de prin anul 1906. Adevărate genii ale aeronauticii române au stimulat creaţia de-a lungul timpului şi performanţele aparatelor de zbor. Cert este că noi, românii, am contribuit încă de la început la această mare izbândă a omului asupra naturii.Zbuciumul geniilor aeronauticii române era acelaşi ca a oricărui precursor al zborului din orice ţară, cu îndoieli sufleteşti şi greutăţi ce păreau de neînvins, aceeaşi neîncredere a publicului, aceleaşi sacrificii au fost în toate părţile unde ideea cuceririi aerului a frământat gândul multor„nebuni frumoşi”, pe atunci, terminându-se fie cu  nereuşite sau reuşită deplină, fie cu pierderea vieţii. Prin anii 1896-1897, germanul Otto Lilienthal făcea încercări cu planorul său, încercări soldate într-un final cu sacrificiul vieţii. Căpitanul Ferber, unul dintre primii zburători francezi şi secretar al Federaţiei Aeronautice Internaţionale de la Paris, a sintetizat  cucerirea aerului astfel : A concepe un avion este nimic, a-l construi e puţin, a-l încerca în zbor este totul!. Născocirea unor soluţii pentru construirea aparatelor de zbor a cuprins frenetic perioada de începuturi a aeronauticii române.La începutul secolului XX s-au înregistrat pe teritoriul României primele zboruri care au contribuit la apariţia aviaţiei militare naţionale. Nume precum Vlaicu, Vuia, Bibescu, Cerchez, Coandă, Brumărescu şi ofiţerii din prima serie de piloţi militari, sunt consacraţi în paginile istoriei aeronauticii române. În doi ani (1910-1911) s-au efectuat 188 zboruri totalizând 36 ore de zbor. S-au făcut 194 rulări pe pământ cu avioanele de şcoală. În 1910 au zburat sau au rulat pe aerodrom 8 piloţi: Robert Guillemin, Michel Molla, Robert Catargi, Aurel Vlaicu, George Bibescu, Nicolae Costin, Charles Viallard, Charles Martinez-Rex. În 1911 găsim în documente numele următoare : maiorul Ion Macri, căpitanul Fotache Ionescu, locotenentul Stelian Boiangiu, sublocotenenţii  Nicolae Druţu, Ştefan Protopopescu,Gheorghe Negrescu , Galin Pestallozi.Aurel Vlaicu construieşte avionul Vlaicu II în 1911. Se prăbuşeşte cu acesta la 13 septembrie 1913, lângă Câmpina, la  Băneşti, Prahova, în încercarea sa de a trece Munţii Carpaţi.

Către anul 1931, descoperim o situaţie a aeronauticii române relativ asemănătoare cu cea de astăzi, cel puţin în ce priveşte absoluta nevoie de înzestrare a aviaţiei militare. Nevoia unui avion de vânătoare performant constituia grija conducerii aeronauticii române. Dotarea aviaţiei cu avioane de vânătoare  poate părea un subiect al zilelor noastre. Istoria ne spune că de-a lungul vremii erau aceleaşi controverse privind achiziţionarea tipului de avion şi aceleaşi griji privind înzestrarea. În ianuarie 1931 problematica înzestrării a fost pusă în discuţia Comitetului Consultativ al Aeronauticii. Specialiştii serviciului tehnic au exprimat opinia să se comande avionul IAR (CV-11) pentru că îndeplinea condiţiile de rezistenţă statică, se economiseau cheltuielile de licenţe străine şi realiza performanţe cel puţin identice cu acele ale avionului Fokker .IAR (CV-11) fusese încercat sub controlul Comisiei de recepţie a Inspectoratului General al Aeronauticii de la Braşov. În cursul lunii februarie  1931 s-a încheiat un proces-verbal prin  care s-a optat pentru avionul Fokker. La finele anului 1937 a început construcţia avionului IAR 80, un avion monoplan de vânătoare și bombardament în picaj românesc folosit în cel de-al Doilea Război Mondial. A fost realizat la IAR Brașov de o echipă compusă din: prof. Ion Grosu, Ion Coșereanu, Ion Coșereanu, ing. Gheorhe Zotta, Ion Wallner. A fost un avion pursânge românesc iar această mândrie o păstrăm cu sfinţenie  în suflet.

Istoria vastă a aeronauticii române şi momentele importante ale acestei istorii ne obligă ,cel puţin în teorie, să reflectăm mai profund la cine  au fost cei care au contribuit  la crearea aeronauticii militare, cine au fost continuatorii acestora, cine  a  dus faima  aripilor româneşti în lume şi unde ne situăm astăzi.  Acestă moştenire de tradiţie aviatică uneori  se traduce poate mai greu. Motive sunt diverse, mai ales economice, cu siguranţă însă profesionalismul şi pasiunea pentru fscinantul zbor  sunt tot acolo pe aerodrom. Să nu uităm tradiţia  şi prestigiul aviaţiei militare române construite cu trudă şi sacrificii imense de-a lungul istoriei.  Gheorghe  Negrescu spunea:  Aviaţia să fie a zburătorilor, iar G.ral aviator (retr.) Aurel Niculescu spune : pe aviatori lasă-i să zboare!  Subscriu,   nimic  nu poate fi mai adevărat.

nSu poate fi mai mai adevărat.SS Să ne înclinăm în memoria eroilor aerului şi să urăm tuturor celor care şi-au dedicat viaţa aripilor româneşti , La Mulţi Ani!

                                                                                                   ***

 Semnalez faptul că la salonul Galeria Artelor, Expo „Centenarul Aeronauticii Militare Române “,  secţiunea de pictură „Zbor spre Nemurire”ediţia a III-a,  a Fundaţiei Aviator Şerbănescu, cuprinde peste 60 de lucrări artistice semnate de 13 artisti plastici dintre cei mai cunoscuţi în domeniu. Temele lucrărilor ilustrază evoluţia aeronauticii şi aviaţiei române. De asemenea  documentarul „Aeronautica Militară Română”,   o lucrare laboriosă despre aviaţia militară de la începuturi până astăzi, a conturat elegant şi onorant deschiderea oficială a salonului. De Ziua Aviaţiei , la ora 13.00  are loc premierea artiştilor expozanţi.

Arb.

Foto :  la Monumentul Aerului (20 iul 2013)

photo(2)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la DE ZIUA AVIAŢIEI ROMÂNE

  1. Danut ALBU zice:

    LA MULTI ANI AVIATIEI ROMANE!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s