23 august 2013

În vizită la generalul aviator Ion DOBRAN

Am ajuns la fără cinci în faţa casei Generalului aviator Ion Dobran. Stăpânită ca  de fiecare dată de aceeaşi emoţie, încerc să-i spun însoţitorului meu mai tânăr că  domnul Dobran este un monument al istoriei orale iar înlăuntrul casei va găsi un sanctuar muzeal al aviaţiei române din cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru George, însoţitorul meu, este prima vizită acasă la „ultimul mohican” al Gr.9 Vt.  Ne întâmpină cu acel zâmbet al zburătorului încercat de vremi şi vremuri, bucuros de vizita celor care îi trec pragul casei pentru a şti, a cunoaşte de la cel care a fost participant direct la cea mai mare conflagraţie mondială.        „Au trecut 69 ani de atunci şi cu siguranţă vreţi să ştiţi cum a fost, pentru ce, pentru cine şi cu ce ne-am ales”, rosteşte domnul Dobran. Da, am zis, cine nu ar vrea să ştie mai mult , mai profund, mai adevărat de la un ziditor al acelei istorii. George este copleşit de emoţia întâlnirii cu generalul Dobran. Într-o formă de zile mari, aviatorul erou Ion Dobran la cei 94 de ani este magnific. Scot din geantă camera de filmat, George aparatul foto. Domnul Dobran mă întreabă: ce-i cu tunul ăla?.. este camera mea de filmat domnule general. „Pentru orice eventualitate uite aici nişte bomboane să mă pun bine cu voi… ” Şi uite aşa prin tactica aceasta a domnului Dobran, emoţia noastră s-a risipit. Începe să povestească într-un mod unic, iar noi devenim un fel de prizonieri privilegiaţi. Retrăieşte cu aceeaşi intensitate zborul, luptele aeriene, imaginea camarazilor căzuţi la datorie ori dispăruţi între  timp pe cale naturală, totul  ancorat în realitatea prezentului. Un prezent care ne readuce  acea istorie a trecutului descrisă profund şi pertinent de aviatorul veteran Ion Dobran:

” …În aprilie 1944 părăseam Odessa şi veneam la Tecuci, intram în ţară de acuma. Făcusem drumul de la Stalingrad şi înapoi şi veneam în ţară. Executam misiuni de apărare a ţării. Ruşii erau la căpătul unei lungi ofensive. Au înaintat din aprilie până pe 20 august 1944 când au început ofensiva cu şapte armate din nord şi cinci armate din est spre vest. Despre asta vreau să vă povestesc. Între armatele astea ale ruşilor a fost prinsă Armata a 6-a Germană ca într-o  pungă. Ocupam şi noi români poziţii, dar undeva la nivel politic se luau alte decizii. Noi primisem ordin de la Pipiţu (n.r. Emanoil Ionescu), Comandantul Corpului 1 Aerian Român să nu-i ajutăm şi să nu-i atacăm pe germani. Ne-am purtat frumos faţă de ei şi ei s-au purtat frumos în sensul că nu ne-au atacat, situaţie care ne-ar fi obligat să ne apărăm. Astea erau ordinele pentru noi. Eram militari, rolul nostru a fost şi era să îndeplinim ordinele şi să executăm misiunile încredinţate. Armata a 6-a Germană  a avut atunci la 20 august 1944 cam 250 mii de  pierderi umane, aproape cât la Stalingrad. Întoarcerea armelor i-a surprins, iar puga uriaşă în care au fost prinşi le-a adus pierderi majore, aşa cum am spus, deşi  Armata a 6-a Germană fusăse refăcută. Practic noi şi finladezii le eram aliaţi dar, noi nu puteam uita ruptura aia mare, Transilvania şi Bucovina de Nord , apoi în sud Cadrilaterul ….. Pactul Ribbentrop-Molotov a fost un dezastru pentru noi. Consiliul de Coroană…ce facem..ne opunem, nu ne opunem, dar asta nu era treaba noastră. Noi eram militari. Revenind la perioada din 1944 , Bucureştiul, Ploieştiul…au fost bombardate de americani  ca să distrugă alimentarea cu petrol şi să creeze teroare, apoi după 23 august nemţii erau interesaţi să distrugă  mai ales comunicaţiile. Palatul Telefoanelor, Calea Griviţei, locomotive distruse ca să oprească trenurile. Ce pot să spun este că pe timpul acela al războiului speram să ne apropiem cât de cât de anglo-americani ca să fim feriţi de ruşi. Până la urmă tot n-am scăpat, încă 50 de ani. Acţiunea de la 20 august 1944  nu a fost o trădare, a fost o desprindere, de aia vreau să faci o pozăDSCN3004 pentru a se vedea că forţa asta era extraordinară adunată aici în punga asta şi s-o pui în carte exact la pagina despre 20 august 1944 ( n.r. Jurnalul locotenentului Dobran). Au fost zile tulburi pentru noi. Eram demoralizaţi de pierderea comandantului Şerbănescu, nu înţelegeam prea bine încotro se îndreapă ţara dar nu aveam timp pentru asta.Nu mai aveam spate mai deloc şi nimic nu părea a mai fi organizat în adâncime. Nemţii luau prizonieri, chiar dintre români, nu atacau populaţia dar bombardau obiective în drumul lor de retragere. Erau mulţi cărora nu le era pe plac politica lui Hitler, dar ce erau să facă? Şi ei erau militari ca şi noi. Antonescu spunea că învingătorii sunt la sfârşitul războiuli. Actul de la 23 August 1944 a grăbit terminarea războiului şi cruţarea a zeci, mii de vieţi dar la final pentru noi tot n-a fost bine. Am fost prigoniţi, marginalizaţi, umiliţi şi poate că au murit mai mulţi în închisori decât ar fi murit atunci în 1944. Aşa a fost istoria noastră. Ruşii nu au intervenit în Polonia până când nu au fost decimaţi de nemţi. Puteau să o facă dar nu mai erau priviţi şi primiţi ca eliberatori. Pe Frontul de Vest  am fost mai puţin activi. Rusia a fost o şcoală… Apoi Mustangul era superior faţă de ce aveam noi. Uite aici tipurile de aviaone.DSCN3020 Să le faci fotografie să se vadă evoluţia şi performanţele tehnice de viteză. Până să apară Mustang-ul cei doi mari, Şerbănescu şi Bâzu, pe care i-am comparat întodeauna cu doi din Escadrila Berzelor din primul război. Şerbănescu era un strateg, un  vijelios,venea de sus, sus de tot, se năpustea, dobora sau nu, degaja şi nu-l putea ajunge nimeni. Bâzu miza pe un fantastic circ aerian, făcea manevre, acrobaţii riscante de multe ori şi câştiga sau degaja. Oricum nu-i putea ajunge nimeni pentru că nu era un avion mai rapid ca Messerschmitt, asta până la apariţia Mustangului. Frontul de Vest a fost uşor, practic nu prea am avut lupte aeriene ca lumea. În Jurnalul meu descriu zi cu zi şi colo şi dincolo , adică în  Est şi Vest , este pur şi simplu o cronică a războiului care ţine loc de istorie la zi. Să ţii minte, istoria orală este cea adevărată şi Jurnalul meu este  o mărturie vie scrisă la 25 ani, romantic cât puteam să-mi permit. Istoria învigătorilor poate fi subiectivă iar istoricii nu au fost acolo. Oricum jurnalul meu lasă peste generaţii istoria adevărată a ceea ce a fost şi cum a fost cel puţin în aviaţie. Despre  cine şi pe cine mai interesează, uite pe voi  şi este de ajuns pentru mine la 69 ani de la 23 august 1944″.

Am încercat o glumă, un gest de toleranţă spunându-i :  domnule Dobran azi (23 august) este înmormântat un rege şi nu e  loc de altceva”.

Şi asta e un fel de istorie, de altă natură.. 

Hai să imortalizăm vizita voastră.  Suntem onoraţi  domnule general.

Zis şi făcut..

Această prezentare necesită JavaScript.

Arb.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Diverse, Galerie foto, Pagina de istorie și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la 23 august 2013

  1. dorelpc zice:

    Am avut onoarea sa-i strang mana d-lui general Dobran…este inca verde si-i doresc sa ramana asa cat mai multa vreme !

  2. Ioan zice:

    Un domn care pentru noi viitoarele generatii reprezinta o adevarat emblema !! I

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s