Centenarul zborului frânt

AUREL  VLAICU    

La 19 noiembrie 1882, Aurel, fiul lui Dumitru şi al Anei, se năştea în satul Binţinţi, comuna Geoagiu, judeţul Hunedoara. Aurel Vlaicu, cel care a efectuat primul zbor de pe teritoriul Romaniei, cu un aparat mai greu decât aerul. La 17 iunie 1910, a avut loc pe Dealul Cotrocenilor, în Bucureşti,  zborul primului avion conceput, realizat şi pilotat în România de Aurel Vlaicu inginer român, inventator și pionier al aviației române și mondiale. În vara anului 1913, Aurel Vlaicu a participat ca voluntar la cel de-al Doilea Război Balcanic,  efectuând  zboruri de recunoaştere deasupra Bulgariei. Dorinţa lui acerbă, pur patriotică era să zboare peste Carpaţi pentru a face legătura românilor transilvăneni cu ţara. Sâmbătă, 31 august/13 septembrie 1913, Aurel Vlaicu s-a hotărât să facă şi această încercare temerară. A decolat cu Vlaicu II, la ora 15 şi 20 de minute, pentru ultimul său zbor, acea zi s-a dovedit fatidică pentru geniul Carpaţilor.La 13 septembrie 1913 aripile i s-au frânt la Băneşti, lângă Câmpina, jud.Prahova, în încercarea sa temerară de a efectua zborul peste Carpaţi.

 Manifestări comemorative :

Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”

Afis Expo Vlaicu 2013Marţi, 10 septembrie, la ora 12.00 Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I” a fost deschisă expoziţia “ Aurel Vlaicu zbor frânt, 1913-2013″.Sunt expuse  obiecte şi documente de valoare inestimabilă aflate în patrimoniul muzeului,fiind aduse în atenţia publicului larg şi specialiştilor în domneiu, aspecte privind personalitatea, realizările şi activitatea inginerului aviator Aurel Vlaicu, unul dintre pionierii aeronauticii româneşti. Expoziţia evidenţiază rolul deosebit pe care Aurel Vlaicu l-a avut în istoria aviaţiei româneşti şi mondiale.

Această prezentare necesită JavaScript.

10 septembrie, ora 10,30

Adunarea solemnă la Cercul Militar Naţional organizată de Statul Major al Forţelor Aeriene şi Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni.

_MG_3757grup_1

 

10 septembrie, ora 13.00

Dezvelirea plăcii memoriale – Statul Major al Forţelor Aeriene

Această prezentare necesită JavaScript.

Pe data de 13 septembrie 2013  se va desfăşura :

– ceremonie de comemorare cu depunere de coroane de flori la Cimitirul Bellu, ora 10.30;

– ceremonie de comemorare cu depunere de coroane de flori, Monumentul Aurel Vlaicu de la Băneşti, judeţul Prahova, ora 15.00.

A consemnat ,

Arb.    logo fundatie-02

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Activitati, Comemorativ și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Centenarul zborului frânt

  1. Ioan zice:

    Glorie eterna aviatorilor romani !

  2. Aleks zice:

    Un material extraordinar! FELICITARI !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s