ÎNCĂ TRĂIESC

Avem o istorie a aviaţiei cu rădăcini adânci în sfera naţională şi mondială, oameni frumoşi la chip şi suflet, inventatori, inovatori şi zburători. Acei magnifici ai aerului pot trăii încă prin noi dacă ne vom unii cumva, cândva într-o singură voinţă, acea voinţă a cinstirii memoriei  celor ce au clădit imaginea aviaţiei române în lume. Putem să construim mai departe pe structura de granit clădită de înaintaşii noştri, putem să cuprindem cu aripile sufletului icoana lor, dar mai ales putem să ne amintim de ei, aviatorii eroi, cei care au făcut ce trebuie, când trebuie pentru îndeplinirea misiunilor. 

Comandorul Laurenţiu Manu face parte din numerosul grup al iluştrilor aviatori cunoscuţi sau mai puţin ştiuţi, un grup de flori rare precum floarea de colţ, accesibilă doar temerarilor şi vânătorilor de munte, aviatori eroi dăruiţi până la sacrificiul suprem care nu au făcut rabat de la onoarea de oştean al armatei române. Avea 22 de ani când sfida moartea în infernul celui de al Doilea Război Mondial. Istoria îl cuprinde în cartea de onoare alături de zburătorii Grupului 9 Vânătoare. Noi avem sfânta datorie de a o face cunoscută.

 PUTEM să ne amintim împreună despre cel care a împletit armonios atributele specifice aviatorului , despre cine a fost Laurenţiu MANU , ce reprezintă pentru noi şi pentru cei ce l-au cunoscut.    

Invitatie eveniment comemorativ639 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Activitati, Comemorativ, Eveniment, Pagina de istorie și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la ÎNCĂ TRĂIESC

  1. Dorel Popescu zice:

    Profund emotionat de tenacitatea doamnei Eleonora Arbanas in nobila-i intreprindere ! Cu astfel de caractere s-a cladit Romania mare iar noi,astazi, avem a ne mandri ca am contat in istorie…datorita lor,eroilor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s