August ’44

      Aripi frânte

       Primul atac s-a desfăşurat chiar în prima zi a lunii august 1944; au fost mitraliate din aer oraşele Buzău, Râmnicu Sărat şi Mizil. N-au scăpat de atac nici trenurile de călători, fiind mitraliaţi şi oamenii paşnici aflaţi la munca câmpului. Au fost doborâte de artileria antiaeriană română 10 avioane de bombardament americane (AMR,fond CAR,ds.8,vol.II,f.175).
      Decolând din Italia, la 4 august 1944, o formaţie de avioane de bombardament însoţită de 50 de avioane P-38 şi Mustang au pătruns în spaţiul aerian al ţării la orele 10.05 pe la Calafat, Slatina, Ploieşti, Buzău, Tecuci, Huşi spre Chişinău, iar o altă formaţie pe la Galaţi şi Cahul. În drumul lor, bombardierele americane au lansat bombe şi au atacat cu armamentul de bord aerodromurile de la Buzău (Drăgaica) şi Ziliştea, unde au incendiat la sol 4 avioane germane. Au fost mitraliate din aer trenurile Buzău-Bucureşti şi Buzău-Nehoiaş, înregistrându-se morţi şi răniţi. Un avion inamic a căzut peste o casă din Cartierul Poştei, incendiind-o şi rănind trei persoane. Echipajele inamice au mitraliat trenul nr.5001 care circula pe ruta Bacău- Bucureşti, ucigând 6 persoane şi rănind alte câteva zeci. Oraşul Râmnicu Sărat a fost mitraliat, două avioane americane au fost doborâte, unul a căzut la vest de oraş iar celălalt pe teritoriul comunei Joiţa .
Grupurile 7 şi 9 Vânătoare au ridicat 16 avioane, pilotul Constantin Cantacuzino a doborât două avioane P-38. Bateria 150 A.A comandată de lt. Ilie Pârvu, aflată în dispozitivul de apărare a oraşului Ploieşti a doborât trei avioane inamice P.38 Lightning, care s-au prăbuşit, după cum urmează : primul la 500 de m de biserica aflată pe dealul Gogenilor, al doilea la Plopeni şi ultimul la Lipăneşti. Germanii au pierdut un avion, având patru morţi şi 3 răniţi.
      În noaptea de 4/5 august 1944,la orele 22.30, o formaţie de avioane inamice venite din Jugoslavia, au survolat comuna Belinţ din jud. Timiş, lansând bombe incendiare care n-au produs pagube sau victime.În ziua de 5 august 1944, o formaţie de 30 de avioane sovietice a bombardat la orele 15.15 oraşul Sulina, fiind răniţi 26 de soldaţi români, 2 militari germani, precum şi un număr de câteva zeci de civili. La orele 16.00, avioane sovietice au survolat judeţul Covurlui lansând manifeste în limba germană, iar o formaţie de 25 de avioane cu stele roşii pe aripi au lansat asupra oraşului Roman şi împrejurimilor 90 de bombe.
      La 6 august 1944, avioane de vânătoare americane decolate de pe aerodromurile din Poltava, Piriatin, Mirgorod au atacat trenuri, gări şi localităţi din Oltenia, iar 10 avioane sovietice au lansat bombe incendiare la Poenari-Roman, mitraliind satul Bâra. Au fost răniţi 4 soldaţi români, 3 germani şi mai mulţi civili. Au mai fost bombardate comunele Gâdiu şi Sagna, înregistrându-se mai mulţi răniţi. Avioanele inamice au lansat bombe asupra pichetului de grăniceri Georgescu de pe malul Mării Negre, precum şi teritoriul comunei Şagani-Chilia, înregistrându-se mai multe incendii. Au fost lansaţi paraşutişti în apropierea pădurii Titorman, jud. Roman.
      În noaptea de 6/7 auguat 1944, avioanele sovietice au lansat bombe asupra comunei Vasieni- Lăpuşna şi gării din Româneşti, au fost incendiate două vagoane germane cu alimente, fiind ucişi doi soldaţi germani. Au fost bombardate şi localităţile Poenari, Valea Ursului şi Avereşti din jud. Roman, fără să se înregistreze pagube materiale sau victime, bombele căzând pe terenuri virane la distanţe apreciabile de casele oamenilor.
O formaţie de 9 avioane sovietice, cu simboluri germane pe aripi, a bombardat în ziua de 7 august 1944 comuna Valea Rea din jud. Vaslui, un soldat român fiind rănit.
      În ziua de 8 august 1944, o formaţie de bombardiere americane însoţite de avioane de vânătoare, decolate din U.R.S.S a atacat Buzăul şi aerodromurile din vecinătatea oraşului, continuându-şi zborul spre Capitală, unde alarma s-a dat la orele 9.55 şi încetarea la 11.22.
La Buzău, alarma s-a dat la orele 9.45, avioanele inamice au bombardat cartierul Căzărmilor, bombele au căzut pe aerodromul de la Drăgaica în apropierea Comandamentului Diviziei a 5-a şi în jurul cazărmilor Regimentelor 7 artilerie şi 8 dorobanţi. S-au înregistrat pagube materiale importante şi numeroşi morţi. Pe aerodromul de la Ziliştea au fost incendiate două magazii, trei hangare, precum şi atelierele Centrului de pilotaj, înregistrându-se 7 morţi şi 9 răniţi .
Pe deasupra judeţului Brăila au zburat aproximativ 30 de avioane americane, s-au angajat lupte aeriene, fiind doborât avionul german Me.109 seria 3110,un alt avion german s-a prăbuşit pe raza comunei Însurăţei. Sublocotenentul av. Iordan de la Flotila Buzău şi-a salvat viaţa sărind cu paraşuta după ce avionul său a fost incendiat în timpul luptei.
Vânătorii noştri din Grupul 9 s-au întâlnit cu aviatorii germani din Grupul de Vânătoare de la Mizil,care au preluat întreaga conducere a formaţiei deasupra Botenilor,la 4000 de m înălţime. Avioanele I.A.R.80/81 nu mai participau la lupte, fiind retrase,aşa că întreaga aviaţie de vânătoare românească se ridica la 30 de piloţi şi la 20 de zburători germani, iar aviaţia americană venea cu sutele.
     Aviaţia sovietică a bombardat, în noaptea de 8/9 august 1944, satul Bigara- Bucovăţul din jud. Lăpuşna, şcoala primară a fost incendiată, iar un soldat român a fost rănit. Au fost bombardate şi localităţile Satul Nou şi Sârbi din jud. Tutova, o casă a fost avariată.
    În ziua de 9 august 1944, avioanele sovietice au bombardat gara Buhăieşti din jud. Vaslui, rănind grav un soldat român şi rănind alţi doi ;au căzut bombe şi în satul Tăcuţa, fără să se înregistreze pagube sau victime.
    In noaptea de 9/10 august 1944 o formaţie de aproximativ 100 de avioane englezeşti venite din Italia au atacat ,între orele 23.10-23.50, oraşele Bucureşti şi Ploieşti. Bombele lansate asupra rafinăriilor ,,Astra Română’’ şi ,,Româno-Americană’’ au produs mari pagube; au fost lovite cartierele de locuinţe Bereasca,Teleajen şi Bucov. Artileria antiaeriană româno- germană a doborât 12 avioane inamice : 9 Wellington, 2 Halifax şi 1 Liberator (AMR,fond 5487,ds.7710,f.232). Avioanele englezeşti, în flăcări, au căzut în: comuna Militari-Bucureşti, în apropierea localităţii Răzvad- Dâmboviţa, la Corbii Mari-Vlaşca, la Tamaş- Oracu, Ilfov şi încă unul pe raza comunei Popeşti-Prahova. Avioanele sovietice au bombardat în această noapte comunele Ghermăneşti şi Tuluceşti din jud. Tutova, precum şi localităţile Fântânele şi Andreşeşti din jud. Bacău, fără să de înregistreze pagube sau victime.
Între orele 22.30-0.30 avioanele inamice au survolat oraşele Craiova, Giurgiu, Ploieşti, Bucureşti, Buzău şi Braşovul, fiind doborâte câteva bombardiere inamice cu patru motoare, unul a căzut în flăcări în apropiere de Regimentul 1 artilerie antiaeriană din Bucureşti, altul s-a prăbuşit în pădurea Gorgota din jud. Dâmboviţa. Au fost capturaţi 25 de aviatori inamici din care 5 răniţi, alţi 15 au fost ucişi ; trei aviatori amici au aterizat forţat, fără să fie răniţi (Dr.Valeriu Avram, Istoria aviaţiei militare române 1910-2010,…p.426).
      Aviaţia sovietică a bombardat în noaptea de 9/10 august 1944 satul Mărgineni-Bacău, avariind trei case, alte 5 bombe au căzut în apropierea podului de fier de pe râul Bistriţa pe care l-a avariat uşor,o altă bombă a căzut în apropierea satului Letea Veche din jud. Bacău.
Represaliile împotriva României au continuat şi în ziua de 10 august 1944,o formaţie masivă de bombardiere americane au atacat zona petroliferă, agresorii au pierdut şase avioane. Bombele au lovit Gara de Sud din Ploieşti, Uzina ,,Concordia’’,spitalul orăşenesc, Moara ,, Ranetti’’, străzile : Nucilor, Cantacuzino, Calea Bucureşti, şoseaua Ploieşti-Blejoi,b-dul Regele Ferdinand. Au fost bombardate şi localităţile rurale,printre care Ţânţăreni ; exploziile bombelor au avariat grav 12 case ,alte locuinţe au fost avariate în comunele Borcăneşti, Telega, precum şi linia ferată Ploieşti- Ghighiu. În satul Potigrafu a fost prins un aviator inamic care s-a salvat sărind cu paraşuta. În judeţul Ilfov ,pe teritoriul comunei Fierbinţi, a căzut un avion inamic,au fost prinşi trei aviatori care au scăpat cu viaţă, un altul a fost luat prizonier în apropiere de satul Săftica-Ilfov. Un alt avion inamic s-a prăbuşit la 2 km nord de comuna Dragomireşti Vale.
Oraşul Câmpina, a fost bombardat, fiind lovite : rafinăria ,,Steaua Română’’, spitalul şi numeroase locuinţe. In drumul lor, agresorii americani au mitraliat localitatea Dumitreştii de Sus din apropiere de Râmnicu Sărat. Grupurile 7 şi 9 Vt. dotate cu Me 109.G. au încercat să se opună asaltului aerian cu puţinele lor avioane.                                                        A căzut-moarte de erou-, deasupra Buzăului, adjt.av. Ioan Panaite, unul din cei mai buni vânători români din Flotila 1 Vt.
      În judeţul Teleorman, între orele 9.00-12.30,mai multe valuri de avioane inamice au zburat în drumul lor spre Bucureşti şi Ploieşti, un bombardier inamic s-a prăbuşit pe raza comunei Scrioaştea, arzând complet. Pe raza comunei Finţeşti au fost prinşi 6 aviatori inamici, şi câte unul în comunele Vârtoapele, Trosca, Măgurele şi Drăgăneşti.
Artileria antiaeriană română şi-a făcut datoria, Bateria 52 Krupp din Regimentul 9 de artilerie antiaeriană a doborât un B-24 care a căzut pe raza comunei Tolea-Comarnic, iar un altul a fost lovit mortal de Bateriile 65 şi 77 Krupp, aparatul inamic s-a prăbuşit în flăcări la est de comuna Negoieşti- Prahova. Au fost doborâte, în total, 29 de avioane americane, numai câteva au fost avioane de vânătoare.
Aviaţia aliaţilor a continuat misiunile de bombardament asupra României sfidând apărarea antiaeriană şi adoptând tacticii noi. Astfel, o formaţie de 4 avioane sovietice a bombardat comunele Româneşti şi Cicomaidan din jud.Tighina, Behedinţi din jud. Fălciu, fiind ucişi 14 cai, precum şi o persoană, trei gospodării suferind pagube materiale. Spre seară, avioanele sovietice au bombardat din nou comuna Behedinţi-Fălciu şi localitatea Zopodeni- Vaslui,fără a produce victime.
      În noaptea de 10 august 1944, un avion inamic a survolat Brăila aruncând trei bombe explozive ; a doua zi un P.38 Lightning, la orele 14.39, a survolat la joasă înălţime oraşul Buzău mitraliind populaţia.
O nouă incursiune a bombardierelor americane a avut loc în ziua de 17 august 1944, au fost bombardate oraşele Ploieşti şi Târgovişte, atacul s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti din rândul populaţiei paşnice. Artileriştii au fost la datorie, Bateria 79 Krupp de 88 mm a doborât un B-17 care s-a prăbuşit la sol la 3 km de satul Piscu, un altul şi-a găsit sfârşitul în pădurea Coasta, la 300 de m de calea ferată Ploieşti- Bucureşti. Cel de-al treilea a fost doborât de tunurile antiaeriene de 88 mm făcând explozie în aer (AMR,fond 5476,ds.852,f.117).
      Misiunile de bombardament au fost reluate de englezi care în noaptea de 17/18 august au bombardat oraşele Ploieşti şi Târgovişte, trei avioane Wellington au fost doborâte.
17 august 1944. Avioanele americane sunt prezente şi în această zi pe cerul însângerat al României. Şi-au ales bine ziua, întrucât din est, începuse ofensiva sovietică a Frontului 2 Ucrainean. Din Grupul 9 Vt. au decolat numai avioanele disponibile şi practic numai trei aviatori: căpitanul av. Alexandru Şerbănescu, căpitanul (r) av. Constantin Cantacuzino şi locotenentul av. Ion Dobran au luat contactul cu zburătorii yankei. Revenit la aerodrom, comandantul grupului le-a atras atenţia piloţilor din subordine că, întrucât s-au împrăştiat pe tot cerul, nici un avion inamic n-a fost doborât.
     În după-amiaza zilei de 17 august , comandantul Alexandru Şerbănescu a fost chemat să se prezinte la Bucureşti, la raport, la generalul Gheorghe Vasiliu, comandantul Corpului 3 Aerian Român, unul din comandanţii-recruţi pe care i-a avut aviaţia militară română.
La discuţii au participat comandanţii grupurilor aviaţiei de vânătoare germane şi române şi în prezenţa generalului german Gerstenberg, comandantul Corpului 3 Aerian Român le-a reproşat celor chemaţi de ,, extrem de slabul randament faţă de adversari ’’, fără să spună un cuvânt despre faptul că pierderile în piloţi şi avioane fiind foarte mari, nu mai avea pe cine trimite în luptă. Acuzele de laşitate au lovit inima Căpitanului aviator Alexandru Şerbănescu care totalizase 47 de victorii aeriene omologate şi organizase astfel activitatea unităţii, ca piloţii din subordine să facă imposibilul pentru a atenua, cât de cât, uraganul aerian american cu numai 30 de piloţi. Cei care luptau în grupurile de vânătoare dotate cu avioane I.A.R-80/81 nu mai contau, pentru că aparatele lor de luptă erau complet depăşite în cazul confruntării lor cu Mustang-urile americane. Abia mai făceau faţă avioanele Me.109 G şi aceasta numai datorită măiestriei şi experienţei piloţilor noştri. Aliaţii germani au avut şi ei mari pierderi în confruntările cu aviatorii yankei.
     Asul cerului românesc, căpitanul av. Alexandru Şerbănescu a primit reproşuri din partea comandantului instrus Gheorghe Vasiliu, în mod special, despre ,, ineficienţa mult lăudaţilor săi piloţi’’. Pare un paradox, dar cititorul  trebuie să ştie că ceea ce afirma cu tărie Gheorghe Vasiliu, era un mare neadevăr. Afirma aceste cuvinte ucigătoare tocmai el, cel care nu fusese niciodată la manşa unui avion de vânătoare sau de bombardament. Habar nu avea ceea ce se întâmpla pe cerul chinuitei Românii atacată de două uragane aeriene : aviaţiile colosale ale S.U.A şi U.R.S.S. Acest comandant incompetent trăia în altă dimensiune ; în ultimii ani nici nu mai plecase din biroul său luxos …..Avem numerose date, care atestă faptul că GheorgheVasiliu, adus în aviaţie în 1924 de prinţul Carol, n-a făcut nimic pentru modernizarea şi dotarea aviaţiei militare, petrecându-şi mai tot timpul în serate dansante şi în chefuri. A fost unul din intruşi în aviaţie…..un personaj de tristă amintire care îndrăznea să-l acuze de laşitate pe asul aviaţiei naţionale-căpitanul av. Alexandru Şerbănescu, stimat şi apreciat de generalul de armată Otto Dessloch, Comandantul Flotei 4 Aeriene germane,precum şi de generalul- comandant al Frontului Ucraina de Sud. Doamne! Ce vremuri! Tânăra, dar viteaza aviaţie română încăpuse pe mâna unor nevrednici, incapabili, care au şi trădat-o în vara anului 1940 .
Generalul Gheorghe Vasiliu îl acuza pe comandantului Grupului 9 Vânătoare de laşitate pe câmpul de luptă, dar n-a suflat un cuvânt despre pierderile mari suferite de această unitate aeronautică de elită. N-a pomenit nimic despre sacrificiul suprem al eroilor : Tiberiu Vinca, Constantin Lungulescu, Alexandru Economu, Emil Bălan, Pavel Ţurcanu, Ioan Panaite, Popescu Ciocănel care tocmai fusese înmormântat, că aceşti eroi apăraseră cu vieţile lor tinere onoarea şi prestigiul Aripilor româneşti într-o confruntare acerbă şi dureros de inegală. Ei, o mână de vulturi, au apărat ţara şi onoarea aviaţiei române cu preţul vieţii lor. Acel Gheorghe Vasiliu îi acuza de laşite pe cei câţiva zburărori care mai rămăseseră în viaţă după mai bine de trei ani de război ! Dincolo de cei 30 de piloţi de vânătoare care puteau lupta pe Me.109 G, nu mai era nimic. Acest comandant, Gheorghe Vasiliu, numit pe criterii politice nu conştientiza pericolul în care se afla ţara.Nici nu-l interesa, făcea totul să fie în graţiile potentaţilor vremii şi mai ales a nemţilor .
     Inainte să se întoarcă la grup, contrar presiunilor germane şi ale generalului Gheorghe Vasiliu , un alt comandant i-a cerut căpitanului av. Alexandru Şerbănescu să decoleze la alarmă, dar neangajarea cu inamicul, ci dispersarea, pentru păstrarea vieţii lui şi a camarazilor săi. Această idee l-a afectat nespus de mult pe asul aviaţiei noastre. Ţinea prea mult la onoarea sa de ofiţer aviator şi nu admitea compromisiuri.
Întors la aerodrom, comandantul Alexandru Şerbănescu era un alt om. Cuvintele ucigătoare pe care le auzise pe nedrept, la adresa lui şi a subordonaţilor, i-au distrus sufletul. Pentru el zborul, care reprezenta sublimul şi se contopea cu viaţa sa, era acum altceva : un drum de plumb, de unde nu ştia că nu se va mai întoarce la destinaţie- aerodromul !
Poziţia asului aviaţiei naţionale, căpitanul av. Alexandru Şerbănescu, faţă de camarazii săi, a fost următoarea : ,, Domnilor aţi auzit ordinul şi ca militari suntem datori a ne supune. Deci, în calitate de comandant vă ordon să executaţi ordinele întocmai… eu personal mă înscriu în insubordonare şi declar în faţa domnului comandor… că nu execut acest ordin, acceptând să suport orice consecinţe ! Rog însă pe domnul comandor… să amâie consecinţele până la terminarea acestei epopei. Nu înţeleg că un inamic,oricât de mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiiască.
Ordinul ne absolvă de legea marţială ,recomandându-ne să fugim din faţa inamicului. Recunosc şi mă înclin în faţa bunelor intenţii şi a legitimităţii lui absolute şi pentru aceasta,în numele meu şi al dumneavostră, mulţumim domnului Ministru.
Dar, eu voi continua să lupt, de va fi nevoie singur, până când sau cad, sau nu se va putea spune că în România n-a ieşit nici un român în faţa americanilor, chiar dacă pierdem bătălia …’’ (Cpt. comandor Tudor Nicola,Cdr.ing. Ion Marin, Zburătorii Grupului Şerbănescu).
În dimineaţa zilei de 18 august 1944, la ora 9.00 s-a dat pre-alarma. O escadră aeriană americană formată din 119 bombardiere B-17 din Grupurile 2, 97, 99, 301 şi 463 primise misiunea să atace Rafinăria „Româno- Americană” împreună cu alte 83 de avioane tip B-24 din Escadra 55 Bombardament. O altă formaţie de 102 B-24 din Escadra 304 Bombardament avea ca ţintă distrugerea rafinăriei „Steaua Română”, formaţia de bombardiere fiind protejată de 53 de avioane P-51 din Grupul 325 Vt. O escadrilă de 12 B-24 din Grupul 98 Bombardament trebuia să atace rafinăria „Creditul Minier”.
A doilea val format din 44 de bombardiere B-17 şi B-24 din Grupul 483 Bombardament primise misiunea să atace Rafinăria „Dacia”. Numai deasupra Ploieştiului formaţia a cuprins 360 de bombardiere B-17 şi B-24 – din cele 1000 de avioane participante la raid-, fiind protejată de 135 de avioane de vânătoare P-51 din Grupurile 31,52 şi 325 Vt. Singurul care a intrat în luptă a fost Grupul 31 Vt. care a obţinut- după afirmaţiile americanilor-9 victorii aeriene (Jean. Louis Roba,Eric Mombeek, La chasse de jour allemande en Roumanie).
Comandantul Alexandru Şerbănescu şi-a strâns piloţii în jurul său şi n-a mai nominalizat pe nimeni să plece în misiunea de luptă, apelând numai la voluntari. A precizat că ,dacă vreunul dintre subordonaţii săi simţea nevoia de a se retrage, nu era obligat să decoleze. Apoi, a rămas tăcut, aşteptând şi privind chipurile fiecăruia, încercând să le ghicească gândurile. Camarazii săi trecuseră prin multe situaţii dificile ca să se mai poată înflăcăra. Văzuseră multe nenorociri şi trecuseră prin situaţii limită, aşa că moralul cel mai ridicat nu mai ajungea pentru a ţine loc lipsei de piloţi experimentaţi şi de avioane moderne cu care să se confrunte de la egal la egal cu yankeii.
Au răspuns la apel numai 12 zburători, în ultimul moment a sosit şi căpitanul (r) av. Constantin Cantacuzino. Comandantul Grupului 9 Vânătoare care era superstiţios i-a cerut camaradului său să nu zboare în acea zi, întrucât erau 13 şi unul din ei va cădea. Prinţul Constantin Cantacuzino i-a răspuns comandantului de grup că el va cădea în luptă şi s-a îndreptat spre avionul lui Me.109 G. nr.3, căpitanul Alexandru Şerbănescu avea avionul cu nr.1.
Excelent pilot de linie şi în zborul instrumental, prinţul Constantin Cantacuzino,mare acrobat aerian şi de o temeritate calculată la zecime de milimetru, devenise un luptător aerian nestăpânit, gata să angajeze lupta în orice condiţii, punându-şi de multe ori coechipierii la încercări dramatice. Ca şi în acea zi. Încăpăţânarea de a fi 13, de a demonstra că era prinţ din stirpea Cantacuzinilor, care vedea războiul ca un sport, în care cel mai bine antrenat, cel mai calm şi mai bun trăgător câştigă.

18 august 1944 – A căzut Şerbănescu! A căzut o stea!

În acea zi de 18 august 1944, aerodromul părea să tremure de valurile de căldură care deja se ridicau de pe pista de zbor. Cerul, albastru strălucitor,era ici-colo spart de puful unor nori cumulus purtători de vânt în acelaşi sens,fiind tulburat numai de zgomotul motoarelor avioanelor Me.109 G care se pregăteau de plecare în misiune. Adjutantul av. Laurenţiu Manu, cu un gest de o reală gratitudine îi oferă căpitanului av. Alexandru Şerbănescu ceasul său, întrucât acesta îl lăsase la birou.
Comandantul Alexandru Şerbănescu a pus motorul în plin şi praful stârnit de elice s-a împrăştiat pe câmpul de zbor. Decolarea în formaţie de 13. Urcarea în formaţie de 13 pe un arc de cerc având în faţă avionul Me.109 G nr.1 al comandantului… Asta înseamna să stai legat în centuri în carlinga ranforsată, îngustă cât să-ţi cuprindă umerii,plină până la saturaţie de zgomotul puternic al motorului. Asta însemna să pilotezi. Adică să supraveghezi într-o secundă tabloul de bord pe secţiuni : întâi aparatele pentru controlul zborului ; apoi cele pentru controlul motorului ; trei, aparate pentru navigaţia aeriană. Altă secundă pentru supravegherea cerului. Din spate sus, spre faţă. Spate jos. Spate lateral. Lateral sus. Lateral jos. În faţă, în stânga. În faţă, dreapta. Articulaţiile gâtului erau deosebit de mobile. Boost-ul? Mereu boost-ul, adică presiunea gazelor în ţevile de admisie-motorul avea pompă de injecţie şi boost-ul….Pe urmă glasul celor din Punctul de Comandă…
Au participat la misiune în afară de cei doi aşi, şase ofiţeri şi cinci subofiţeri : Mircea Şenchea, Ion Dobran, Vasile Gavriliu, Constantin Bendaş, Ion Simionescu, Laurenţiu Manu, Ion Mălăcescu, Constantin Miron, Constantin Nicoară, Dumitru Goloiu şi Traian Dârjan.
   În zborul lor spre obiectiv piloţii din Grupul 9 Vt. s-au întâlnit cu camarazii lor din Grupului 7 Vt., comandanţi de căpitanul av. Toma Lucian. Au zburat cap compas 290 grade spre Făgăraş urcând la 7500 de m. Locotenentul av. Constantin Bendaş aflat la manşa avionului Me.109 G,nr.11 s-a retras din misiune, acuzând lipsa oxigenului.
În drum spre Braşov,formaţia de G-uri a urcat spre soare,dincolo de boarea arcuită peste pădurile multiseculare de brad,negre pe colinele umbrite de un verde închis.
Zgomotul motorului îi spori ciudat căpitanului av. Alexandru Şerbănescu sentimentul de însingurare pe care i-o dădea cabina îngustă a avionului mirosind a tablă şi benzină, a emailuri şi uleiuri. Fiind atent la zbor, n-a sesizat jocul luminii între albastrul cerului şi verdele munţilor. Până la urmă, zgomotul nu mai era aşa de asurzitor. Încetul cu încetul acesta devenise un fundal sonor, neutru, pe care sfârşi prin a-l asimila cu o adâncă şi ciudată linişte,apăsătoare şi densă…
Deasupra Braşovului văzu o armadă de bombardiere cu patru motoare B.24 strălucind în soare înconjurate de Mustang-uri. Condensarea gazelor de eşapament evacuate de motoarele fortăreţelor lăsa în urma lor o dâră albă, groasă şi stăruitoare, care se alungi şi înflori în faţa avioanelor noastre, asemenea siajului unei nave.
Căpitanul av. Alexandru Şerbănescu văzu patru Mustang-uri şi pică pe ele. Toată formaţia atacă în şir indian cu excepţia lt. av. Vasile Gavriliu care, din cauza virajului strâns şi a aerului rarefiat la acea înălţime, se angajă şi pică până la 5000 de m. Aflat în viraj, comandantul Grupului 9 Vt. deschide focul şi în acelaşi timp mai sosesc încă 16 Mustang-uri, proporţia fiind copleşitoare (…) Snopuri de trasoare verzi şi roşii ţâşniră din toate părţile. În focul luptei, piloţi din Grupul 9 Vt. sunt anunţaţi prin radio să vină urgent la Mizil..,întrucât avioanele de vânătoare inamice atacau la sol ,, Nu pot, pentru că sunt angajat în luptă aeriană cu Mustang-urile’’, a fost răspunsul comandantului Şerbănescu. Încadrat în strânga de lt. av Ion Dobran şi în dreapta de către adjt.av. Traian Dârjan, la un moment dat toţi trei în linie, distanţaţi la 100 de m cu asul Şerbănescu la mijloc, s-au lansat în picaj. Locotenentul av. Ion Dobran afirmă că din cauza vitezei mari a Me-ului 109 nr.1,nu l-a mai văzut, pe moment, pe comandantul grupului.
Iată ce nota în ,,Jurnalul’’ său,la pp.113-114 : ,,Când l-am zărit,în spatele lui se găsea un Mustang cu botul roşu. Cu o ultimă speranţă transmit prin radio « Viraţi, d-le căpitan ! »,poate se va întâmpla o minune şi va auzi. M-a fulgerat o clipă gândul că n-am scăpat, că Mustang-urile sunt pe urmele noastre, apoi am tras neochit cu tunul şi mitralierele între el şi căpitan… era prea târziu. Avionul lui mergea în linie dreaptă, fără să schiţeze nici un viraj. Intrase în rafala trasoarelor roşii pe care americanul o pusese în faţă. Din planul lui stâng se prelinge o uşoară dâră de fum,avionul s-a înclinat spre stânga, s-a întoars pe spate şi pică sub verticală…. Întâi am crezut că totuşi e o degajare…. Şerbănescu a căzut pentru că a avut prea mare încredere în Grupul lui… bănuia că toţi ceilalţi îl urmează în spate.
A căzut Şerbănescu! A căzut o stea!

(fragment din vol. Cpt.av.Al.Şerbănescu asul cerului- autor  Valeriu Avram)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Pagina de istorie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s