NORI ROŞII LA ORIZONT

23 august 1944 şi după…

Regele Mihai I si maresalul AntonescuAsupra oportunităţii sau inoportunităţii actului politic de la 23 august 1944 înfăptuit de regele Mihai I împreună cu cele două partide politice tradiţionale şi cu partidul comunist este greu a da o apreciere. Se ştia despre comunişti că urăsc regalitatea şi partidele burgheze tradiţionale. Cu toate acestea, regele Mihai I poate fără să prevadă la acel moment, ne-a băgat duşmanul de la est în casă. Fapt este că, pentru acest act, dictatorul Stalin, l-a decorat pe tânărul rege Mihai I cu Ordinul ,, Victoria”, cea mai înaltă decoraţie rusească.
La 23 august 1944 reprezentanţii Palatului Regal, ai partidelor istorice şi ai comuniştilor au trecut la pregătirea unei mutări decisive similară unei lovituri de stat, prin înlăturarea forţată a guvernului Antonescu şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Pregătirea acelui moment s-a realizat în mare secret în cadrul unor întruniri la fel de secrete. Acordul de Armistițiu între guvernele Statelor Unite, Regatului Unit și URSS-ului, pe de o parte și guvernul României, pe de altă parte a fost semnat la Moscova abia pe 12 septembrie 1944. Timp de trei săptămâni, România a fost socotită ca un inamic de către aliaţi. Astfel, situaţia a permis ca URSS să confiște fără împotrivire armament, muniții, vehicule, avioane și totalitatea flotei românești atât militară cât și civilă. Militarii primiseră ordin să nu se opună iar cei care totuși au încercat, au fost luați prizonieri. În perioada 24 august-12 septembrie 1944, cel puţin teoretic, armata română era “ca o frunză-n vânt” ţinând seama de faptul că documentul “armistiţiu” nu era încă semnat. Din nefericire în cadrul Acordului de Armistițiu de la 12 septembrie 1944, au fost stabilite modalitățile politice de guvernare a României precum și plata de despăgubiri materiale în favoarea URSS cu repercursiuni pentru multe generaţii ale poporului român.
Situaţia din armată ca şi din ţară se înrăutăţea după ce apăruse armata sovietică de ocupaţie. În Ministerul Armatei mai rămăseseră destui profitori, care au torpilat toate bunele intenţii ale guvernului condus de generalul Rădescu.Generalul Nicolae Radescu Acest guvern, copleşit de dificultăţile situaţiei generale, cu armtă străină în ţară şi cu agitatori străini de interesele noastre, nu a putut realiza dreptatea anunţată. Astfel, în sânul guvernului Rădescu format din elemente neomogene, disensiunile se înteţesc mai ales prin îndrăzneala obraznică, mereu crescândă a ramurii comuniste, care susţinută făţiş de armata sovietică de ocupaţie, devine mai pretenţioasă în detrimentul ţării, până când se ajunge la 6 martie 1945, când armata a fost dezarmată. Totul se face la ordinul ruşilor în timp ce misiunile americane şi britanice sunt ca şi inexistente.
Guvernul condus de dr. Petru Groza a fost un guvern comunist pentru că fracţiunea liberală Tătărăscu şi alţi membrii socialişti din guvern au fost ca şi inexistenţi. Începe comunizarea ţării şi prima instituţie care trebuia dezorganizată era armata având ca promotor principal pe generalul Vasiliu-Răşcanu. Se începe cu deblocarea ( trecerea în rezervă,n.n) a ofiţerilor şi subofiţerilor, ajungându-se ca mii de ofiţeri, în vara anului 1946, să fie daţi afară din armată. În aviaţie, dezorganizarea ia aspecte grave pentru că aproape toţi aviatorii, ofiţeri şi subofiţeri, eroi de război în răsărit sau în apus, sunt scoşi de aviaţia militară, fiind la cheremul politrucului şofer sergent Conta, venit cu Divizia „Tudor Vladimirescu” şi repartizat ca ofiţer politic la aviaţie, unde curând ajunge general. (Primul politruc al aviaţiei militare a fost maiorul Gavrilă Badea (Arhiva Statului Major al Forţelor Aeriene, Registrul Istoric, vol.I, nr.507,p.6).
Ceea ce este de remarcat în această schimbare de front este atitudinea ireproşabilă a Armatei române şi a ofiţerilor ei, care şi-au făcut datoria pe toate fronturile, dovedind că armata era a ţării şi nu a unui partid politic. Mai puţin ireproşabil şi poate viitorul va lămuri şi acest punct, a fost atitudinea celor care au constituit pe teritoriul Rusiei Sovietice Divizia „ Tudor Vladimirescu” cu titlu de glorie…

În memoria aviatorilor români căzuţi eroic pe fronturile de est, teritoriului naţional şi de vest în timpul celui de –al Doilea Război Mondial

Despre aviaţia de asalt română în anii celui de–al Doilea Război Mondial s-a vorbit mai puţin comparativ cu aviaţia de vânătoare şi chiar cea de bombardament, aceasta din urmă Piloti Gr.8 Asaltfiind însoţită şi protejată de aviaţia de vânătoare pentru a-şi îndeplini misiunile. Iată de ce astăzi, la 70 de ani de la 23 august 1944, considerăm a fi onest şi drept să redăm câteva aspecte mai puţin tehnice, dar grăitoare sub alte aspecte. ….. În seara zilei de 23 august 1944  pe aerodromul de la Ianca, unde se aflau Gr.8 Asalt şi Gr.4 Bombardament s-a decolat în mare grabă. Iată ce a povestit adjutantul av. Jean Marinescu:
„S-a primit ordin de retragere pe aerodromul de la Ianca cu staţionare la Focşani.Se înserase şi am spus d.lui comandant al grupului, comandorul Botez, că vreau să plec şi eu ( n.a. adj.av. era rănit la ambii ochi şi la piciorul drept). Dl.comandor mi-a recomandat să merg cu maşina, cu personalul tehnic…..! Am plecat …şi când am decolat, fiind deja întuneric, şi cum ceilalţi apriseseră luminile de poziţie, m-am luat şi eu după ei. Îmi ridicam pansamentul de la ochiul stâng cu care vedeam puţin şi astfel m-am descurcat până la Focşani,unde am aterizat cu bine întrucât nemţii ne aprinseseră balizajul. La ora 22,30, s-a dat pe postul de radio proclamaţia regelui Mihai I privind întoarcerea armelor şi încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite…În zorii zilei ne-am prezentat la avioane, acestea erau adunate la un loc şi santinela germană nu ne-a dat voie să ne apropiem.După o discuţie bine susţinută de sublocotenentul Horia Leon,care vorbea perfect limba germană, ni s-a permis să decolăm …. La 24 august 1944 , ora 11, aerodromul de la Ianca-Brăila era deja împărţit între noi şi germani..”
De remarcat:  militarii din eşalonul pederstru şi restul trupei care nu au avut loc în camioane, şi-au luat numai echipamentul şi armele şi au plecat sub comanda căpitanului av.Ion Vlăsceanu, care provenea de la vânătorii de munte, acesta reuşind, fără hrană şi dormind sub cerul liber, să străbată sute de kilometri pe jos şi pe căi lăturalnice cu restul trupei până la Craiova unde a ajuns după două săptămâni.
În dimineaţa zilei de 24 august terenul de la Ianca a fost ocupat de germani…Grupul 8 Asalt deplasase pe Ianca 19 avioane Hs 129 iar altele opt au rămas pe terenul de la Matca, fiind în reparaţie. Iată ce nota adjutantul aviator Constantin Georgescu :
“ Noi eram câţiva zeci de oameni,aproape lipsiţi de apărare(…) Eram o mână de oameni izolaţi,nu puteam comunica,nu puteam lua legătura nu numai cu unitatea sau armata noastră, dar nici cu restul lumii.Cum altceva mai bun de făcut nu aveam,ne-am resemnat aşteptând desfăşurarea evenimentelor. Ne era de acum indiferent dacă ne luau prizonieri sau ne împuşcau.Când s-au apropiat de noi piloţii de vânătoare germani, ne-au dat bună ziua şi ne-au spus : < să ştiţi că noi n-avem nimic cu dumneavoastră,nu vă purtăm duşmănie,vă poftim să luaţi masa împreună cu noi la prânz. Un singur lucru însă, avioanele sunt ale noastre.> Adevărul este că întoarcerea la 180 de grade ordonată de Rege a surprins şi pe români şi pe nemţi. Noi am făcut pe proştii,ne-am făcut că nu ştim nimic….Câzând ca un trăznet (n.n. proclamaţia regelui ) era verosimil ca nu toate unităţile armatei române să fi fost alarmate să acţioneze ca atare.  Incredibil, pur şi simplu de neconceput ce întorsătură de situaţie. De unde credeam că totul e pierdut,că nu mai aveam nicio şansă, că pentru noi nu mai erau decât două alternative: prizonieratul sau moartea, iată mijind la orizont o rază de speranţă. După masă, ne-am convins că nemţii s-au ţinut de cuvât, eram liberi să ne mişcăm unde vrem, nu s-a legat nimeni de noi”.
În seara zilei de 24 august 1944 o parte dintre piloţi au reuşit să părăsească aerodromul şi să ajungă la Cioara Doiceşti unde se afla o bază a aviaţiei române. „ Fără avioane, nu mai aveam nicio valoare, eram ca nişte piese scoase din joc şi tocmai asta ne frământa[….].Am orbecăit în noapte, am ajuns la Cioara Doiceşti de unde am putut să luăm legătura cu Statul Major raportând situaţia tristă, dar reală, în care ne aflam”. 

          În Petre Dumitrescu genralsat, la Cioara Doiceşti,  se afla generalul Petre Dumitrescu, comandatul Armatei 3 române care mai avea ceva armată cu care se retrăsese din Crimeea .
S-a făcut o temă de luptă a trupelor de infanterie pentru ca noi piloţii să putem lua avioanele de la aerodromul Ianca ….. În realitate planul s-a îndeplinit, s-a atins şi scopul de a ne recupera avioanele fără a se trage un singur foc de armă. Când au ajuns ai noştri acolo, plecaseră toţi nemţii.Trebuie să fi primit ordin să se deplaseze pe alt teren.[…] În dimineaţa zilei de 26 august 1944  s-a primit o notă telefonică de la Corpul Aerian, prin care se aducea la cunoştinţă Grupului 8 Asalt că trupele române au ocupat aerodromul Ianca….!!

În urma retragerii de pe frontul din Moldova şi a evenimentelor care au urmat, unităţile Corpului 1 Aerian român au intrat în refacere astfel: aviaţia de vânătoare cu avioanele Me 109 a fost grupat la Bucureşti; cea cu avioanele I.A.R.80 /81, la Geamăna,Piteşti; bimotoarele SM-79 la Stăneşti, iar restul unităţilor la Craiova. Refacerea s-a impus în urma pierderilor, cât şi a oboselii personalului. Prin Ordinul nr.2428/29 august 1944,Corpul 1 Aerian român s-a contopit cu Regiunea 1 Aeriană, iar punctul de comandă a fost stabilit la Sibiu. La 7 septembrie 1944 Grupul 8 Asalt a primit ordin de deplasare pe aerodromul Balomir. Dan Stoian  jpgTot aici au fost dislocate Grupurile 5 Bombardament şi 6 în Picaj. Corpul 1 Aerian român , aflat sub comanda generalului Emanoil Ionescu, era deja în compunerea Armatei 5 Aeriene sovietice din cadrul Frontului 2 Ucrainean. Piloţii români au fost primiţi cu ostilitate de ofiţerii şi soldaţii sovietici care ocupaseră aerodromul. Practic, au fost puşi sub arest, cu santinele pe aerodrom şi la barăcile unde au fost duşi. La intervenţia generalului Emanoil Ionescu care s-a deplasat personal la Balomir, însoţit de mai mulţi ofiţeri sovietici, acea situaţie a luat sfârşit. A ordonat pregătirea avioanelor pentru îndeplinirea misiunilor de luptă, întrucât trupele germano-maghiare presau puternic şi era nevoie de aviaţie.
Acţiunile de luptă a Corpul 1 Aerian român au durat până la 12 mai 1945, dar au primit ordin de deplasare în ţară abia la 29 iulie 1945.
……………………………………………
               31 iulie 1945 Decolăm pentru patrie!
Me 109 G Dobran„…către ora 5 decolăm de la Sibiu către Bucureşti unde sosim peste 35 de minute.Facem o trecere frumoasă în formaţiie strânsă peste capitală,pe o căldură sufocantă.La aterizare nu ne aşteaptă nimeni,se întorc eroii de pe front ,unii peste trei ani de campanie.Nu suntem dezamăgiţi,poate miraţi,nu înţetegem,câte un surâs amar ne flutură pe buze,apoi hotărâţi,fiecare îşi vede de treaba lui. Nu ştiu dacă i-ar bucura o primire din partea mai marilor de ayi.De aici, de la Popeşti-Leordeni,grupul mici cu zestrea în mână ies la şosea spre Viscofil pentru a prinde o ocazie pentru Bucureşti….”( Ion Dobran)
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
Regimul instaurat în România a lovit crunt în destinul majorităţii aviatorilor români. Cei mai mulţi au fost trecuţi în rezervă, începând cu anul 1946, alţii au fost alungaţi din armată, iar alţii au fost condamnaţi la detenţie grea trecând prin lagărele comuniste de la Jilava, Văcăreşti, Mărgineni, Piteşti, Gherla, Aiud, Dej, Canalul Dunăre-Marea Neagră….
Pentru acei zburători rănile războiului au rămas pe trupuri, în suflete, iar alţii au plecat cu răni cu tot la escadrila din ceruri. În anii întunecaţi ai comunismului nu s-a mai vorbit despre faptele de arme săvârşite de ei mai ales pe frontul de est.
După evenimentele din 1989 li s-au recunoscut oarecum meritele celor care mai erau în viaţă, iar unii dintre aceştia, ca veterani de război, au fost promovaţi în rândul ofiţerilor în retragere. Astăzi pot vorbi liber şi se pot mândri cu decoraţiile româneşti sau germane obţinute pentru curaj şi onoare, în luptele împotriva Armatei Roşii.
Iată ce nota căpitanul-comandor Ştefan Pucas în anul 1944 : „ Astăzi mai suntem în viaţă câţiva piloţi care am avut cinstea să luptăm în Grupul 8 Asalt.Ceilalţi s-au dus,unii au rămas prin stepele Ucrainei, în Moldova ori Transilvania sau în Cehoslovacia, alţii au murit în închisorile şi lagărele comuniste. Cititorule tânăr! Te rog să aprinzi o lumânare pentru aceşti eroi pe care nu i-ai cunoscut, dar care au luptat cu mult curaj şi devotamement pentru patrie.”clip_image 002

Admiţând ca justă şi omenească maxima latinească „ Homo homini lupus est” („ Omul este mai rău decât lupul”) se poate găsi , cu multă indulgenţă, o minusculă explicare pentru cei care ierarhizează eroii după vreme şi vremuri.

PrintArb.

Sursa:
Blindatele cerului, autori prof.univ. Valeriu Avram şi Alexandru Armă
Amintiri necezurate.General av. ing.Ghe.Negrescu
Arhiva Fundaţiei Erou Cpt.Av.Alexandru Şerbănescu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în 23 august 1944, Articole, Pagina de istorie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la NORI ROŞII LA ORIZONT

  1. Danut ALBU zice:

    Un titlu ce poate fi de… actualitate!
    Felicitari doamnei Eleonora Arbanas pentr articolul postat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s