Aviatorul Dan Vizanti-după 70 de ani

Remember

Dan Valentin Vizanti şi Grupul 6 Vânătoare
IAR 80Un eveniment comemorativ dedicat aviatorului Dan Valentin Vizanti şi Grupului 6 Vt. va avea loc la Primaria Popesti Leordeni pe data de 8 octombrie 2014, ora 11.00, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la luptele glorioase ale aviaţiei române din primăvara anului 1944. Programul va cuprinde o ceremonie militară și va fi dezvelită o placă comemorativă dedicată lt. comandor Dan Valentin Vizanti și Grupului 6 Vânătoare din cel de al Doilea Război Mondial.

Repere

Dan Valentin Vizanti, născut la 9 februarie 1910, la Botoşani, a fost unul dintre primii aşi ai aviaţiei de vânătoare române. A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie la 21 de ani şi, în mai puţin de patru ani a obţinut brevetul de observator militar, pilot militar, pilot de vânătoare. În 1939, când a fost avansat căpitan, ajunsese deja comandant de escadrilă. A comandat Escadrila 43 Vânătoare pe timpul campaniilor din Basarabia şi Odesa, zburând cu un avion PZL 11F. În luna august a anului1943 a devenit comandant al Grupului 6 Vânătoare, dislocat la Popeşti-Leordeni, ale cărui escadrile aveau în dotare avioane IAR-80. După august 1944 a comandat Grupul 1 Vânătoare în campania din Vest (Transilvania, Ungaria, Cehoslovacia) până la sfârşitul războiului. I se atribuie 16 victorii aeriene personale (info : roaf)

Căpitanul aviator Dan Valentin Vizanti

dan vizantiPentru fapte de arme excepţionale săvârşite pe câmpul de luptă, a primit înalte decoraţii şi distincţii:
– Ordinul „Virtutea Aeronautică” de război cu spade, clasa Crucea de Aur (11 oct. 1941)
– Ordinul „Virtutea Aeronautică” de război cu spade, clasa Prima şi a doua baretă la Crucea de Aur (20 feb. 1942)
– Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, clasa Cavaler (iunie 1942)
– Ordinul „Coroana României” cu spade, în gradul de ofiţer, cu panglica de „Virtute Militară” (29 iulie 1942)
– Ordinul militar „Mihai Viteazul” (3 oct. 1944)
– Medalia sovietică “Victoria”, 1946.coperta Aripi romanesti

Dan Valentin Vizanti – o aripă „uitată”

În august 1947 este trecut în rezervă; armata cea nou constituită nu mai avea nevoie de eroi de război, ci numai de personaje politizate. În anul 1961 este închis pentru „vina fără vină ” că ar fi uneltit împotriva orânduirii sociale.
A fost pus în libertate în anul 1963 printr-un decret de graţiere.
În octombrie 1976 devine membru pionier al Asociaţiei Aeronautice Internaţionale la propunerea generalilor Hubert Loizillon şi Gheorghe Negrescu; Dan Vizanti este trimis în Franţa, ocazie care îi oferă prilejul de a se stabili la Paris, în iunie 1977. Avea 67 de ani, şi uzînd de permisiunea de a pleca pentru documentare în Franţa, va rămîne la Paris pentru tot restul vieţii sale.
După stabilirea sa la Paris, primeşte “Medalia de argint a oraşului Paris”. Dan Vizanti desfăşoară o activitate publicistică referitoare la istoria aviaţiei române consacrate avioanelor de vânătoare româneşti IAR 80. Sunt de remarcat eforturile sale în readucerea la lumină a valorii şi prestigiului internaţional al Industriei Aeronautice Române, precum şi a calităţilor şi performanţelor avionului IAR 80, într-un moment în care acesta era pe nedrept ignorat. “Un oublié… le IAR 80”, acesta este titlul original al articolului din revista “Pionniers”, acel avion ale cărui “ proporţii erau calculate potrivit rigorilor secţiunii de aur”, după cum îl descrie pictorul Ion Ţarălungă.
În ţară era o tăcere totală despre aviatorii eroi în cel de al Doilea Război Mondial,  pe deplin explicabilă în vremurile acelea. După 1989 indiferenţa a continuat în binecunoscuta manieră pe care o mai regăsim pe alocuri şi astăzi.

Dan Valentin Vizanti – asul „regăsit”

Scriitorul Cornel Marandiuc rupe (din nou) tăcerea şi vorbeşte despre aripile frânte. În memoria lui Dan Vizanti consacră un articol în revista Aviaţia ( 2001) apoi în revista “Viaţa Militară”(dec. 2005), lt. colonel Dan Gîju îi consacră un medalion, iar la 27 SDC19030mai 2009 are loc prima evocare (după 1989) « în faţa audienţei » a personalităţii aviatorului Dan Vizanti organizată de Fundaţia Aviator Alexandru Şerbănescu la Cercul Militar Naţional, dorind a marca 65SDC19068 de ani de la strălucita victorie a aviatiei române – 10 iunie 1944. Evenimentul a fost cu totul special având în vedere participarea de excepţie a unor veterani aviatori printre care generalul Dan Stoian şi Ion Dobran, două personalităţi emblematice care l-au cunoscut pe Dan Vizanti.
General (r) Ion Dobran în cuvântul său a SDC19134spus printre altele : “Dan Vizanti, rămas încă, pe nedrept, anonimul comandant al Grupului 6 Vânătoare, el merită aşezat, graţie contribuţiei sale eroice, alături de marile nume ale aviaţiei române: Constantin Bîzu Cantacuzino şi Alexandru Şerbănescu, Ion Milu şi alţii. „

Despre Dan Vizanti , pilotul Ioan Dicezare, Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul”subloc.Ioan Dicesare spunea:
„Am fost prieten cu Dan Vizanti şi l-am cunoscut bine. Se trăgea dintr-o familie de boieri moldoveni, era un băiat manierat,.. foarte bun comandant şi aviator. Nu prea ştiu ce a făcut pe la Odessa, dar în Bucureşti, împotriva americanilor, în vara lui ’44, am luptat împreună, eu fiind atunci comandantul Escadrilei 58 din Grupul 7 Vânătoare, de pe Pipera. În ziua aceea din iunie 1944, când Vizanti a raportat acea extraordinară victorie împotriva Liberatoarelor americane, am primit ordin de la comandorul Romanescu să iau un camarad şi să plec în recunoaştere, să văd dacă este adevărat. Şi, într-adevăr, spre Olteniţa, unde luptase Grupul 6 Vânătoare , al lui Vizanti, am văzut multe avioane americane doborâte. Ţin minte că am numărat vreo 20. Mult mai târziu, când chiar la mine în casă s-a pus problema scrierii Istoriei Aviaţiei, formându-se şi colectivul de autori şi împărţindu-se sarcinile, Dan Vizanti şi generalul Aurel Răican, comandantul TAROM-ului, au primit misiunea să meargă în Franţa şi să documenteze capitolul referitor la colaborarea română-franceză din Primul Război Mondial. Dan Vizanti şi-a făcut datoria, dar a rămas acolo, ceea ce a avut unele repercusiuni asupra generalului Răican care garantase pentru el, dar aceasta este o altă problemă, important este că Istoria Aviaţiei s-a finalizat”.
……………………………………………………………..
10 iunie 1944, ziua de glorie
A fost ultima mare zi a IAR-iştilor şi a Grupului 6 Vânătoare. Forţa a 15-a Americană a decis să încerce un nou atac la joasă înălţime asupra rafinăriilor, similar atacului de la 1 august 1943, dar de această dată cu escortă din partea Grupului 82 şi 1 Vânătoare. Grupul 6 Vânătoare a ridicat 23 de IAR-uri 81C, la ora 12,30. La aproximativ 2500 de metri, staţia radio de la sol a semnalat că „doi indieni cu pene” (numele de cod pentru P-38) atacă aerodromul. Căpitan aviatorul Dan Vizanti a dat apoi ordinul: „Paris către Paris unu, doi, trei. Atacăm! Urmaţi-mă!” Întregul grup s-a năpustit asupra Escadrilei 71 a Grupului 1. Lupta s-a dat la o altitudine de câteva sute de metri şi a durat patru minute. IAR-ul s-a dovedit un adversar redutabil pentru Lightning-uri la o astfel de altitudine. În acest interval scurt de timp au fost doborâte 14 P-38-uri. Piloţii români au declarat 23, dar asta se explică prin condiţiile mai mult decât confuze în care s-a dat lupta. Grupul 6 a pierdut patru oameni, doi din cauza unei coliziuni în aer. Căpitanul aviator Dan Vizanti şi-a adăugat două P-38-uri în palmares.
( sursa: worldwar2.ro)

ploiestiDespre bombardamentele anglo-americane din perioada 4 aprilie-20 august 1944 efectuate asupra României se consemnează că au rămas în istorie ca fiind cele mai mari bombardamente care s-au executat vreodată asupra ţării noastre şi au urmărit distrugerea unor importante obiective militare, economice şi administrative . ,,Prin scopurile propuse, prin amploarea loviturilor, cât şi prin efectele care le-au produs, loviturile aviaţiei anglo-americane au constituit adevărate operaţii aeriene strategice’’ Distrugerea petrolul românesc, a căilor de comunicaţii şi a industriei naţionale cu toate ramurile ei, a fost scopul strategic al bombardamentelor anglo-americane asupra teritoriului României. Ca urmare, aceste bombardamente s-au constituit în operaţiuni aeriene de mare amploare,caracterizate prin : masivitatea forţelor aeriene folosite( în medie 600 de avioane pe raid),din care mai mult de jumătate erau avioane de bombardament ; numărul mare al raidurilor şi al ritmurilor lunare de operaţii ( 7-12 atacuri) ; metodele de bombardament în ,,covor de bombe ’’,de la mare înălţime sub protecţia bruiajului radar,cu aviaţie de vânătoare de însoţire ; efectele dustructive cauzate totalizând peste 100 de miliarde lei,dar şi morale,de ,, teroare aeriană’’ asupra populaţiei.

SDC19147Piloţii români şi-au făcut din plin datoria, întrun război devastator nu doar pentru noi, ci pentru toate armatele implicate. Nu mai vrem eroi din războaie, trebuie să vrem a nu-i uita pe cei care au servit ţara în condiţii dramatice, chiar cu preţul vieţii.

Dan Valentin Vizanti a fost « regăsit » de ţara sa mult după evenimentele din 1989. El s-a stins din viaţă la Paris în noiembrie 1992, fără a mai apuca să se bucure pe deplin de recunoaşterea şi recunoştinţa celor de acasă, din ţara lui. Rămâne un nume de referinţă în registrul istoric alături de toţi vânătorii aviaţiei române.

clip_image 002Evenimentul comemorativ dedicat aviatorului Dan Vizanti si Grupului 6 Vânătoare conturează normalitatea în logica firească a recunoştinţei unui popor pentru eroii săi.

E. Arbănaş

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Comemorativ, Eveniment și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Aviatorul Dan Vizanti-după 70 de ani

  1. Ana Maria Vizanti zice:

    Sincere felicitări doamnei Eleonora Arbanaş pentru evocarea lt. comandorului Dan Valentin Vizanty., cel numit de pictorul Ion Ţarălungă drept „capel-maistru în lupta cu americanii”.
    Într-adevăr, prima omagiere publică a asului incontestabil al avionului IAR 80 a avut loc în cadrul Fundaţiei Aviator Alexandru Şerbănescu la Cercul Militar Naţional. A fost începutul unei serii de evenimente omagiale dedicate tatălui meu şi camarazilor lui, menite a scoate din uitare valorile trecutului. Astfel, chiar evenimentul comemorativ din 8 octombrie a.c. de la Primăria Popeşti Leordeni, realizat cu sprijinul SMFA şi al autorităţilor locale, este ilustrarea acestei strădanii de a promova, în conştiinţa generaţiilor viitoare, adevăratele modele.
    Amintindu-i pe Dan Vizanty şi pe toţi piloţii Grupului 6 Vt. am adus, de fapt, omagiul nostru tuturor celor uitaţi şi nedreptăţiţi, care însă au trăit şi au luptat, nemenajându-şi forţele, riscându-şi permanent viaţa, slujindu-şi cu demnitate, devotament şi dăruire patria.
    Ana Maria Vizanti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s