Aviatorul Dan Stoian la 95 de ani

Un aviator – o viaţă de onoare

DAN STOIAN – General de flotilă aeriană ( Rtr.) , veteran de război. S-a născut la 13 noiembrie 1919 în municipiul Iaşi. Astăzi împlineşte vârsta de 95 ani, o viaţă de onoare şi o singură pasiune: aviaţia

Să amintim câteva date:
Dan Stoian a absolvit Liceul Militar din Iaşi în 1939 şi Şcoala de Ofiţeri Aviaţie-secţia naviganţi la Bucureşti-Cotroceni pe care a absolvit-o la 10 mai 1941 cu gradul de sublocotenent-aviator.A luptat pentru reântregirea ţării ca tânăr locotenent-pilot de bombardament greu în picaj pe faimoasele bimotoare Junkers, în Grupul 5 Bombardament , Flotila 1 Bomb.-Braşov. A efectuat 147 misiuni de bombardament greu în picaj şi la orizontală, precum şi de recunoaştere îndepărtată, lansând cu precizie 280 tone bombe asupra obiectivelor inamice. A lupatat pe toate fronturile Est , teritoriul naţional şi în Vest, din Ucraina, Basarabia, nordul Moldovei, Transilvania, Ungaria până în Cehoslovacia.
Pentru faptele sale de arme a fost distins cu ordinele: „Virtutea Aeronautică” cu spade în clasele „Crucea de Aur” cu două barete şi „Cavaler” cu o baretă, „Coroana României” şi „Steaua României” cu spade şi panglică de „VirtuteMilitară” clasa V-a, „Crucea de Fier” germană clasa II-a şi clasa I, medalia sovietică „Victoria”, medalia „Eliberarea Cehoslovaciei”, Ordinul „Steaua Republicii Socialiste România”.
După război, noua politică instaurată în ţară l-au „recompensat” cu scoaterea din cadrele active ale armatei înainte cu trei luni de a totaliza minimul de 10 ani necesari la pensie.Deşi era ofiţer activ cu gradul de căpitan aviator ţara pentru care luptase pe front l-a lăsat fără niciun mijloc de existenţă. Mai mult decât atât, celor „deblocaţi” li s-a interzis ocuparea unui serviciu corespunzător cu pregătirea lor profesională şi studiilor civile. Deblocat a fost şi  aviatorul Dan Stoian. A ajuns la “manşa” unui tractor  pe “aerodromul” unui I.A.S. A luat viaţa de la capăt urmând o altă cale. A absolvit Institutului Agronomic Bucureşti devinind inginer si ulterior conferenţiar universitar. Nu beneficiază de pensie militară pentru că a servit armata română “doar” 9 ani şi 9 luni….
Nu putem să explicăm cum timpul, întâmplarea şi viaţa , poate destinul a “oferit” acelor aviatori de elită un drum presărat cu bucurie şi durere, cu satisfacţia datoriei împlinite a militarului de carieră ca apoi o mare parte dintre ei să îndure excluderea, închisoarea şi ignoranţa sistemului viciat al ţării pe care au apărat-o şi uitarea, acea uitare despre cine au fost şi ce modele pot fi pentru noi cei de azi.

Spre neuitare
Un pasaj din amintirile aviatorului patriot Dan Stoian poate răscolii orice generaţie. „În fumul îndepărtat al amintirilor îmi răsar în minte imagini care nu se pot uita. Leagănul greoi al avioanelor încărcate cu bombe, zbor în formaţie,bulboanele negre ale exploziilor proiectilelor artileriei de mare calibru ne săltau aparatele împroşcându-ne cu schije, uneori explozia în aer a unui aparat sfârtecând trupurile camarazilor iubiţi şi strecurându-ne fiorul gândului că noi puteam fi aceia, fuiorul de fum şi flăcări ale vreunui aparat ce se răsuceşte haotic spre pământ, devenit sicriu zburător din care arareori vedeam înflorind albele paraşute salvatoare. Mi-au rămas vii în amintire secundele de imponderabilitate la intrarea în picajul accentuat la 70 grade,ţinta prinsă în vizorul”STUVI” cu „cravata „ urcând de-a lungul liniei luminoase ce figura direcţia de atac. Zburând greoi cu încărcătura sa ucigaşă,bombardierul trebuie să ajungă la ţintă şi să o distrugă cu orice preţ şi în orice condiţii, înfrutând de cele mai multe ori cu jertfe,atacurile furibunde ale inamicului. Câteva minute înainte de lansarea bombelor trebuie să zbori în linie dreaptă pentru stabilirea elementelor ochirii ţintei,deşi se ştia bine că în acele minute erai cel mai vulnerabil în faţa inamicului. Nu aveai voie să te eschivezi prin viraje bruşte sau schimbări de altitudine pentru a nu rata misiunea încredinţată. Toată nădejdea stătea în bravii noştri vânători care ne protejau cu toată forţa , de multe ori cu preţul vieţii lor pentru ca noi „bombarierii” să îndeplinim misiunea.Multitudinea comenzilor şi a manevrelor ce le avea de îndeplinit pilotul nu lăsa loc emoţiilor şi fricii deşi inima bătea asa de tare încât aveai sezaţia că ţi se sparge pieptul.Tot inima se „umfla „ de bucurie la reuşita misiunii .Era o gălăgie entuziastă a echipajelor ce raportau rezultatele dar şi durere atunci când nu toţi reveneau pe aerodrom.

Să răsfoim fila anului 1944
Despre anul 1944 domnul general Dan Stoian ne spune: Am fost contrariaţi că începând cu 11 mai 1944 nu s-au mai efectuat misiuni la inamic timp de trei luni invocându-se „lipsa de benzină, lipsă de obiective sau condiţii meteo nefavorabile. La 13 august 1944, cu ocazia împlinirii unui an de lupte a Grupului 5 Bombardament, reorganizat şi dotat cu noile avioane Junkers-88A4, s-a desfăşurat un program festiv special în prezenţa generalului Emanoil Ionescu, comandantul C.A.R. (Corpul Aerian Român), însoţit de col.von. Linssingen, şeful comandamentului german de legătură pe lângă C.A.R. Cu acea ocazie a fost raportat că în perioada 12 august 1943-12 august 1944 , echipajele Gr.5 Bomb. au executat 241 de misiuni de război cu un total de 2234 avioane ieşite, cu o medie de 9 avioane pentru fiecare misiune.  Au fost lansate asupra inamicului 3414 tone bombe, 70.800 cartuşe s-a consumat 3650 tone combustibil( benzină) în 4801 ore de zbor. Avioanele au parcurs 1.428.330 km.,adică ocolul pământului de la ecuator de 35,5 ori. Au pierit opt echipaje cu 30 de bravi aviatori. Grupul a fost distins cu 336 de diferite decoraţii (131 de decoraţii aeronautice,107 terestre şi 98 germane).

În războiul pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de sub ocupaţie rusească, Grupul 5 Bombardament ( Ju-88) a fost un demn succesor al Grupului 5 Bombardament He-111. Eram un locotenent subaltern în escadrilă, încrezător în competenţa conducătorilor ţării, cu toate acestea nu puteam să nu fim alarmaţi de inexplicabila inactivitate. Aveam o puternică senzaţie că urma o ofensivă a inamicului căreia trebuia să fim pregătiţi să-i facem faţă. S-a vrut a li se oferii sovieticilor trei luni de linişte ca să-şi poată organiza în deplină securitate o puternică ofensivă? Asta a fost pentru că începând cu zorii zilei de 20 august 1944 s-a dezlănţuit o năprasnică ofensivă sovietică iar misiunile grupului s-au desfăşurat în condiţii din ce în ce mai grele. Ca şi cum Înaltul Comandament Român nu ar fi fost convins de oportunitatea unor contra-măsuri, abia seara la ora 18.00 am bombardat cu o forţă de numai 11 avioane, satul Româneşti,la 17 km nord de Podul Iloaiei. În zilele următoare, 21 şi 22 august am bombardat în aceleaşi condiţii, tehnica de luptă inamică adăpostită în satele Popricanii-Coarbei,Rediul Metropolei,satul şi gara Leţcani. În cele trei zile s-au efectuat numai patru misiuni la inamic,cu un număr redus de avioane,când în primăvară, înainte de a fi „condamnaţi” la inactivitate, efectuam 3-4 misiuni pe zi cu cel puţin 10-15 avioane la fiecare ieşire. Sunt multe semne de întrebare pentru acea perioadă de lipsă de activitate a Grupului 5 timp de trei luni încheiate! Privind în urmă prin ochii sufletului ,cunoştinţele şi experienţa de acum, asupra derulării evenimentelor de atunci, afirm cu tărie fără teama de contrazicere a analiştilor că aceasta a fost perioada de pregătire a actului de la 23 august 1944, dar cu ce preţ? Armata română poate că nu ar fi putut rezista singură în faţa superiorităţii numerice zdrobitoare a inamicului, dar bombardâdu-le în cele trei luni,în care am fost obligaţi la inactivitate, rezervele de luptă, depozitele şi liniile de comunicaţii din spatele frontului ar fi fost slăbite şi amploarea ofensivei sovietice ar fi fost alta. În atare situaţie altele ar fi fost condiţiile de armistiţiu şi modul de aplicare a lor. Ce am obţinut? Pierderi masive de vieţi omeneşti, tehnică de luptă distrusă,suferinţe nemărginite şi distrugeri ireparabile. În ziua de 23 august 1944 situaţia frontului era neclară. Am decolat abia pe la ora 13.00 cu opt avioane, am coborât la 1000 m la Negreşti şi cu tot tirul năprasnic al altireliei antiaeriene am bombardat cu eficacitate dar, eu şi camaradul meu, obs. lt.av.Georgescu Emil, am rămas îngroziţi de mărimea coloanei de blindate ruseşi ce se revărsa pe pământ românesc.Acesta era rezultatul celor trei luni de „stat pe tuşă” a Gr.5 Bomb.Ju-88. Aceeaşi „politică” a fost generalizată şi la alte unităţi terestre şi aeronautice! Eram ofiţeri de carieră, eram patrioţi români până în măduva oaselor, eram acolo să luptăm şi să ne jertfim pentru patrie. În cursul dimineţii de 24 august 1944 în urma ordinului primit „ decolare în zori spre Ţăndărei” eram deja pe aerodromul improvizat pe izlazul din Ţăndărei ,fără nici un fel de amenajări specifice în afara unui T-eu din pânză care să indice direcţia vântului şi un cort improvizat. Nu aveam bombe,nici carburant, nimic din ce ar fi fost necesar pentru continuarea misiunilor. Spre seară ne-am dus în târgşor să luăm ceva de mâncare . Era pe la ora 21.00-22.00 când am auzit la radioul din local proclamaţia regală privind armistiţiul, ruperea alianţei cu Germania şi ralierea cu Naţiunile Unite . Noi ca ofiţeri aviatori nu am exaltat deşi civilii din local se bucurau. Presimţind urmările i-am avertizat , spunându-le că greul va fi şi mai greu avându-i pe nemţi şi ruşi în ţară.
La 26 august situaţia s-a mai limpezit în oarecare măsură iar Grupul 5 Bombardament cu cele zece avioane ale sale a decolat cu destinaţia Craiova.Avioanele au intrat în revizie generală în vederea intrării în acţiune pentru eliberarea Ardealului.
În legătură cu retragerea pe aerodromul Craiova , generalul Dan Stoian ţine să precizeze: S-a încheiat ultima campanie de lupte,victorii şi jertfe ale Grupului 5 Bombardament în încercarea şi din dorinţa acerbă de redobândire a Basarabiei şi Bucovinei, pământ sfânt strămoşesc, precum şi de eliberare a milioane de români de sub ocupaţia rusească, ce continuă politica lui Petru cel Mare de cotropire şi desnaţionalizare a popoarelor ce le stau în cale. A urmat campania pentru eliberarea Transilvaniei de nord şi cea din vest. În adâncul sufletelor noastre nutream speranţa unei conferinţe de pace juste,care să recunoască României graniţele dinainte de război, graniţele strămoşeşti cu provinciile locuite de români în majoritate. Cum a fost şi ce s-a ales se ştie, pace nedreaptă şi teroare stalinistă pentru poporul român.
Generaţia EROICA din care face parte şi dragul nostru aviator Dan Stoian reprezintă un exemplu de patriotism şi onoare de la care aripile româneşti nu au abdicat sub niciun motiv.
Domnul General Dan Stoian spune că se simte obligat şi consideră moral să spună cu durere nemărginită că toate acele jertfe româneşti n-au contat la masa tratativelor de pace.O parte din acest sfânt pământ, stropit cu sângele atâtor sute de eroi români,precum şi o parte din acest nefericit popor aflat la răspântia intereselor marilor puteri,se află astăzi tot sub stăpânire străină. Împrejurările istorice şi politica politicienilor vremii au fost mai mereu potrivnice ţării.

Domnule general, faptul că aţi scăpat cu viaţă din teribilele încleştări,

G.ral av.Dan Stoian la Baza 95 Aeriană Erou cpt.av.Alexandru Şerbănescu Bacău

adeseori cu avionul ciuruit de schije, faptul că drumul vieţii presărat, în măsuri diferite, cu deznădejde şi nesiguranţă după încheierea războiului, cu impliniri ulterioare în „ civilie” şi o viaţă frumoasă alături de distinsa Dvs. soţie , poate fi şi mâna destinului , dar mai cu seamă este capacitatea Dvs. de a vă scutura de praful ignoranţei şi de a lua viaţa în piept cu aceeaşi demnă hotărâre ca şi cum aţi fi fost la manşa bombardierului.Pentru că nu-i aşa, dacă ai fost aviator îşi este „sortit” de a rămâne mereu la manşă ca un iremediabil zburător  în registrul de aur al Zburătorilor de elită ai aripilor româneşti.

Vă dorim multă sănătate.
La mulţi ani!