Pelerinajul disperarii

Marşul tăcerii 

Suntem invariabil solidari după …tragedii, după ce ignoranţa şi nepăsarea ucide! Trăim într-o lume a  lui “noi” şi “ei”. De prea mult timp acest “noi” este rahitic, unii  acceptă să supravieţuiască sub limita unei vieţi decente, alţii  nu pot să-şi exprime opiniile din motive diverse, iar alţii  tolerează un sistem viciat care conduce la tragedii inimaginabile, la suferinţa şi moartea  tinerilor noştri frumoşi şi obişnuiţi care au fost vineri seara la clubul numit  “Colectiv”. Reacţionăm după ce se întamplă, ne solidarizăm în tragedii, donăm, vărsăm lacrimi, aprindem candele, ne rugăm pentru  tinerii dispăruţi şi pentru cei aflaţi în suferinţă, ne alăturăm marşului tăcerii  ca un strigăt al tuturor pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete! Nota bene! De cate ori am facut asta? De puţine sau multe ori, ce mai contează,  totul se repetă.  Zilele acestea  “noi” suntem  uniţi întro  durere colectivă, o solidaritate pe măsura tragediei! Este emoţionant, mişcător pană  în străfundul sufletului, este un  semnal profund dureros că existăm şi noi în această lume, din păcate o lume a ignoranţei şi promisiunilor deşarte. Un strigăt întro lume surdă !  Dincolo de azi, “noi” redevenim cetăţeanul  tăcut de ieri, condamnat să trăiască în realitatea crudă trasată de “ei” doar pentru “noi”. Dacă ieşi din “front“ eşti marginalizat, dacă ceri să-ţi fie respectate drepturile nimeni nu te aude , dacă faci apel la caracter aproape că nu mai există. Întrun final constaţi cu tristeţe că trăieşti în ţara lui “ asta e,  lasă că  merge şi aşa”. Departe de a generaliza, sub multe aspecte legal-civice trăim incomplet şi avem toate şansele de a rămane pe  drumul  unei veşnice asteptări, suspendaţi şi agătăţi de speranţe, de nenumărate promisiuni  neonorate şi rostite cu nonşalanţă , de 25 de ani, aproape pe acelaşi portativ. Respectul pentru lumea lui “noi” este şi el îmbrăcat în subiectivism în măsura  în care individul îl percepe sau  simte să-l  exprime. Întrun club din Constanţa un imperceptibil  respect  exprimat după  simţirea fiecăruia  era să se transforme întro altă tragedie. În ce lume trăim!  Nu mai vrem eroi pe timp de pace! Avem un sistem integrat care şi-a făcut profesionist datoria în condiţiile tragice de la clubul „Colectiv”. Avem medici şi personal medical de excepţie.  Vrem doar respectarea legii , fără nicio excepţie , vrem un sistem care să fie respectat şi de „ei”, un sistem care să funcţioneaze şi pentru lumea lui “noi”. Este atat de simplu şi de normal întro ţară europeană. Cu siguranţă fiecare picatură poate face ca viitorul nostru să fie altul! Picătura acestui comentariu este un răspuns la solidaritate, dar în spatele randurilor este de fapt rememorarea altor tragice evenimente ale căror cauze le cunoaştem sau nu, este  o  MARE  de durere şi de neputinţă  de după tragedia din Bucureşti de la  clubul  lui …colectiv!

Dumnezeu fie cu toţi!

Eleonora Arbănaş

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s