Ziua Aviaţiei Române şi Sfântul Prooroc Ilie Tresviteanul

Bacau 2 iulie 2016 Fav20 iulie, zi cu dublă semnificaţie, religioasă şi spirituală – Sf Prooroc Ilie, dar şi Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, sărbătorită  odată cu patronul spiritual al aviatorilor români , militari şi civili.

Ziua Aviatiei Romane , aniversare unică pentru cei care si-au dedicat viaţa zborului, se sărbătoreşte  la  data de 20 iulie începând cu anul 2004.

Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul  sărbatorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie,a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia in cetatea Tesve, din Galaad (Israel). De la numele acestei cetati, avem si numele prorocului de Tesviteanul. A trait cu peste opt sute de ani inainte de intruparea Mântuitorului, pe vremea regelui Ahab. Potrivit traditiei, Sovac a vazut la nasterea lui Ilie, oameni imbracaţi in vesminte albe care il inveleau pe fiul său in haine de foc  şi ii dădeau să mănănce o flacară. Cinstea deosebita de care s-a bucurat Sfantul Ilie inaintea lui Dumnezeu, se vede in prezenţa sa pe muntele Taborului alături de Moise, atunci când Mântuitorul s-a schimbat la Faţă înaintea ucenicilor Lui.

Cu ocazia acestei sărbători speciale , de tradiţie şi de suflet pentru aviaţia română , urăm  mulţi ani cu sănătate  tuturor celor  care servesc  cu devotament şi credinţă  aripile româneşti!

sigla si insemnul  fundatiei

SLĂVIT  OSTAŞ

Albastrul de albastru e surprins:

Luminătoare cale se deschise

Eroului  înaripat ce, vise,

Xilogravă pe lumi de necuprins.

Acolo, printre blânzii heruvimi

Nemoartea întâlnit-a pe cărare,

Destinului zâmbi a împăcare

Râzând la gândul anilor sublimi.

Urmând nepreţuit si-ales Cuvânt

Şi  îndemnat de gânduri preacurate,

El, îţi uiitând a’ timpului erte,

Rodi fiori spre-al inimii încânt.

Briliante botezate-n rugăciuni,

A  Domnului îi preaslvi iubirea,

Nepreţul ce veşmântă a sa fiirea,

Extaz împărtăşind Sfintei Minuni.

Slăvit ostaş’n armata lui Isus,

Cucernicit în zboru-i alb spre Soare,

Un mit a încrustat în neuitare.

   (Maria Niculescu)

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Pagina de istorie și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ziua Aviaţiei Române şi Sfântul Prooroc Ilie Tresviteanul

  1. Cer senin La mulți ani ,gând pios cu respect pentru cei care nu mai sunt pe acest pământ dar sufletele lor sunt în cer,,Piloți doar decolează și nu se mai întorc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s