În aşteptarea sărbătorilor de Paşte


 În aşteptarea Sfintelor Sărbători Pascale găsesc a fi oportun şi potrivit să vorbesc despre un eveniment special la care am avut onoarea să particip în luna lui cuptor a anului trecut.Evenimentul, poate prea puţin mediatizat, l-am intitulat “un vis devenit realitate” deoarece la împlinirea acestuia mulţi am visat, sub o formă sau alta, încă din anul 2006.  Cu gândul senin la Bacău, la Baza 95 Aeriană “ErouCpt.Av.Alexandru Şerbănescu”, la credincioşii care vor lua lumină de la Biserica cu hramul “Ştefan cel Mare şi Sfânt”,  întru împlinirea unei datorii de onoare, am notat următoarele:

Sâmbătă, 2 iulie 2016 Bacău, la Centrul Misionar “Ştefan cel Mare şi Sfânt”, Str. Republicii202 bis, un vis  a devenit realitate. A fost un eveniment unic prin realizarea şi sfinţirea a două edificii sacre : Biserica cu hramul „Ştefan cel Mare şi Sfânt ” şi  un monument închinat aviatorilor băcăuani  căzuţi la datorie  pe timp de pace. Amplasamentul este situat în imediata vecinătate a Bazei 95 Aeriană “Erou Cpt.Av.Alexandru Şerbănescu” Bacău. Au fost dăruiţi peste zece ani pentru a se  finaliza  proiectul de spirit şi credinţă al aviatorilor băcăuani şi al preotului militar  Ioan Roncea.Ctitorirea acestora s-a născută în anul 2006 în principal din nevoia unei biserici pentru unitatea militară de aviaţie, dar şi pentru credincioşii din partea de sud a municipiului Bacău. Sub coordonarea preotului militar Ioan Roncea, (capelan) în cadrul unităţii de aviaţie din Bacău, lucrările de construire au debutat (relativ timid) în anul 2006 , cu binecuvântarea fostului ierarh Eftimie al Romanului și Bacăului. Edificiile au fost posibil de realizat datorită neobositei dăruiri a preotului militar Ioan Roncea, a cadrelor  militare din baza aeriană, autorităţilor arhiepiscopale locale, credincioşilor băcăuani care au dorit să fie parte la ctitorire şi altor persoane doritoare a rămâne anonime pentru publicul larg. Dacă ar fi să descriu cele două edificii aş spune că Biserica cu hramul „Ştefan cel Mare şi Sfânt „ este ca un sfânt chivot şi o poartă a cerului” , iar monumentul are ancorat un MiG-21 care a servit la desăvârşirea profesională a multor generaţii de piloţi,  avionul supersonic fiind fixat într-o superbă traiectorie ascendentă imaginând zborul lin către cerul senin. Edificiul statuar în întregul lui reprezentă un omagiu adus piloţilor băcăuani căzuţi la datorie pe timp de pace. Iniţial , monumentul a mai avut o altă variantă de proiect la arhitectura intermediară între soclu inferior(de bază) şi avion. Ideea arhitecturală se regăseşte parţial pusă în evidenţă la Ansamblul Monumental”Trepte spre Cer” edificat în anul 2008  în Coloneşti, Olt, comuna natală a aviatorului Alexandru Şerbănescu.

În cadrul evenimentului de sfinţire a celor două edificii, părintele Ioan Roncea a reamintit că „ realizarea  monumentului reprezintă o dorinţă mai veche a  generalul Virgil Ristea , fost comandant al Bazei 95 Aeriene “Erou Cpt. Av.Alexandru Şerbănescu” , iar avionul MiG-21 a fost timp de peste 40 de ani, (calul de luptă) al celor care şi-au trecut viaţa pe aerodromul unităţii de aviaţie din Bacău”. Slujba de sfinţire a bisericii şi a monumentului a fost oficiată de IPS  Ioachim Arhiepiscop  al Romanului şi al Bacăului însoţit de un sobor impresionant de preoţi și diaconi după care au fost depuse coroane de flori din partea  Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Bazei 95 Aeriană şi Fundaţiei “Erou Cpt.Av.Alexandru Şerbănescu”.

Chiriarhul Eparhiei Romanului şi Bacăului, IPS  Arhiepiscop Ioachim în cuvântul său, a îndemnat credincioşii la smerenie şi ascultare:      “Se cuvine să dăm slavă lui Dumnezeu pentru această zi măreață….. Avem un altar nou, aici în municipiul Bacău, mulţumită lui Dumnezeu şi acelora care iubesc frumuseţea Casei Sfinte. Unul este preotul Roncea , căruia îi mulţumim solemn şi în mod public îi aducem mulţumire acum alături de comandanţii săi.”

La finalul Sfintei Liturghii a fost conferită  placheta  “ Distincţie de Vrednicie”, ca semn de preţuire şi recunoştinţă pentru dragostea şi sprijinul acordat la realizarea Bisericii “Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi  a Monumentului închinat eroilor băcăuani.

Cele două edificii, străjuite de un spaţiu verde primitor, oferă cu generozitate  linişte,  pace interioară, hrană spirituală şi locul potrivit  să înalţi o rugă pentru aviatorii căzuţi la datorie!

Eleonora ARBĂNAŞ

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Diverse, Eveniment, Galerie foto, Info și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s