Alexandru Şerbănescu – 105 ani de la naştere

Alexandru Şerbănescu – 105 ani de la naştere

Nume de legendă în pagina de istorie a aviaţiei române, Alexandru Şerbănescu s-a născut la data de 17 mai 1912 în comuna Coloneşti, judeţul Olt.

Evocarea faptelor de arme ale eroilor aripilor româneşti, avându-l ca model şi reper pe Alexandru Şerbănescu, sunt obiective îndeplinite de Fundaţia Erou Cpt.Av.Alexandru Şerbănescu. Promovarea constantă a unui segment de istorie a aviaţiei militare române, cu precădere segmentul aviaţia de vânătoare în perioada celui de-al Doilea Război Mondial,  este cuvântul de ordine al scopului fundaţiei.  Acest segment este deseori uitat sau este prezentat în contradicţie cu documentele de arhivă militară.  Prin tot ceea ce fundaţia a adus în planul real al promovării aripilor româneşti, într-o măsură apreciabilă reprezentăm o punte solidă şi pertinentă care poate face mereu legătura între adevăraţii zburători de ieri, cu cei de azi şi cei ce vor veni mâine  în  aria  fascinantă a aviaţiei şi zborului.

Este legătura de care nu se poate face abstracţie. Purtăm numele asului aviaţiei de vânătoare Alexandru Serbanescu, un Nume care impune o ţinută demnă care nu permite abateri de la drumul drept şi obiectivele asumate. În drumul nostru pentru promovarea aripilor româneşti, întâlnirea cu aviaţia a fost, cum altfel  decât fascinantă, dar  am trecut şi peste o mulţime de întâmplări pe care le-am tradus ca atare şi am încercat să le depăşim cum ne-am priceput mai bine. Din pagina de istorie, am extras perioada în care căpitanul Alexandru Şerbănescu a fost comandant al Grupului 9 Vânătoare, pe care o prezint cât se poate de structurat în  această pagină dedicată împlinirii a 105 ani de la naşterea aviatorului.

Alexandru Şerbănescu, comandant al Grupului 9 Vânătoare

Grupul 9 Vânătoare se mută pe aerodromul Lepetiha. Era 8 ianuarie 1944. Cîteva yile mai tîrziu are loc o bătălie aeriană între căpitanul Şerbănescu şi 11 avioane Iak care atacau aerodromul. Alexandru Şerbănescu reuşeşte să doboare unul,ceea ce îi va aduce citarea pe ordin de zi.

 La 13 februarie 1944 , la Nikolaev, cpt. av. Alexandru Şerbănescu este numit oficial la comanda Grupului 9 Vânătoare , un grup care şi-a câştigat o faimă de neegalat,  dar  a avut şi pierderi mari dată fiind dotarea tehnică tot mai slabă şi numărul din ce în ce  mai mic de aviatori.

În calitate de comandant îşi prezintă subordonaţilor crezul privind protecţia avioanelor de asalt:

„Pot să cadă toţi vânătorii din însoţire, dar să nu se piardă niciun avion însoţit.”

Cu tot timpul nefavorabil din luna februarie 1944,  personalul navigant din Grupul 9 Vânătoare a desfăşurat o activitate intensă cu  misiuni de acoperire aerodrom, misiuni de vânătoare liberă şi misiuni de protecţie a aviaţiei de asalt şi bombardament. În urma a 12 lupte aeriene susţinute, piloţii grupului au obţinut 11 victorii aeriene, dar l-au pierdut pe adjutantul Vladimir Botnar . Într-o misiune de vânătoare liberă, Şerbănescu obţine o victorie. Era deja la  a 36-a victorie pe frontul de est. O patrulă comandată de căpitanul av. Alexandru Şerbănescu  a plecat într-o misiune de recunoaştere. Era  13 martie 1944.  Îl avea coechipier pe adjutantul  (r) av. Tiberiu Vinca. Vânătorii noştri au întâlnit o formaţie de bombardiere germane He.111 şi s-au apropiat de ea pentru identificare. Ajungând foarte aproape de bimotoarele germane, echipajul unui bombadrier a deschis focul !!! şi l-a doborât în flăcări pe subofiţerul pilot Tiberiu Vinca, învăţător în viaţa civilă,originar din Huneadoara. Era un as cu 13 victorii aeriene şi îndeplinise 248 de misiuni. În acea zi nefastă, piloţii din Grupul 9 Vânătoare l-au văzut pentru prima dată pe comandantul grupului cum plângea ca un copil pentru moartea năpraznică a tânărului aviator pe care îl apreciase enorm.  Îi fusese coechipier în numeroase misiuni grele şi periculoase. La sfârşitul lunii martie 1944,  trupele sovietice erau deja în Basarabia,Comandamentul Corpului Aerian Român şi unităţile subordonate se aflau pe aerodrumul de la Odessa, urmând să se deplaseze în ţară.

Alexandru Şerbănescu  la  Tecuci , Bacău  şi  Buzău

Grupului 9 Vânătoare dislocat pe aerodromul din Tecuci

 La începutul lunii aprilie Grupul 9 Vânătoare se retrage pe aerodromul Tecuci ,   transportarea personalului în ţară se efectuează cu două avioane Ju-52.

Începând cu 4 aprilie 1944,  aerodromul Tecuci a devenit cel mai important din zona Moldovei. Aici a activat Grupul 9 Vânătoare, Grupul 8 Asalt şi bimotoarele Ju-88 ale Grupului 5 Bombardament greu. Personalul navigant al Grupul 9 Vânătoare, în perioda aprilie – august a utilizat şi terenurile de la Gherăieşti-Bacău, Galaţi Focşani, Buzău… Ofensiva sovietică exercita presiune din nord-est, iar din sud, bombardierele americane, care au început seria atacurilor aeriene asupra teritoriului naţional. Forţele  terestre şi aeriene române erau prinse într-un cleşte ucigător şi se împuţinau cu fiecare zi de luptă.

Misiunile Grupului 9 Vânătoare au început chiar din ziua de 5 aprilie 1944, când Bucureştiul a fost bombardat de aviaţia americană. Pe 6 aprilie 1944 – piloţii unităţii au îndeplinit în acea zi patru misiuni de luptă  „…O misiune cu 14 avioane care au executat acoperirea la alarmă a aerodromului de la Tecuci; o misiune cu 4 avioane a asigurat protecţia avioanelor de asalt; o misiune cu 4 avioane a asigurat protecţia Grupului 3 Bombardament şi o misiune cu 4 avioane a asigurat protecţia Gruipului 5 Bombardament. În zona Galaţi s-a dat o luptă aeriană între Me.109G din Grupul 9 Vt. şi 30 de avioane Lightning P.38 şi Mustang-Nord American. Un avion Mustang a fost doborât, două avioane Me.109 G au aterizat forţat. În zona   nord vest de Iaşi o luptă aeriană între 4 Me.109 G din Grupul 9 Vt. şi 20 Aircobra ruseşti, fără rezultat. ( doc. arhivă Corpului I Aerian Român)

O misiune de vânătoare liberă, în zona Hârlău-Tg.Frumos, la care căpitanul Şerbănescu n-a putut să mai intervină în luptă  din cauza unei întâmplări neaşteptate: o barză i-a lovit profundorul care s-a îndoit. În această situaţie, Me-ul 109 G nr.1 nu mai era echilibrat, încât comandantul grupului a trebuit să se întoarcă la aerodromul Tecuci. Misiunea s-a încheiat cu două victorii aeriene obţinute de lt. av. Ion Dobran şi ofiţerul de echipaj.

Pe 17 aprilie a sosit pe aerodromul de la Tecuci, ministrul subsecretar de stat al Aerului, generalul comandant Gheorghe Jienescu, a inspectat avioanele de asalt aflate în revizie şi Grupul 9 Vânăoare. Ministrul Aerului însoţit de generalul av. Emanoil Ionescu a trecut în revistă tot personalul aflat pe  baza aeriană Tecuci ,,… şi-a exprimat mulţumirea de activitatea personalului navigant, tehnic şi trupă, arătând situaţia grea a timpurilor actuale şi necesitatea ca în acest moment, cu acelaşi spirit combativ şi cu aceeaşi strictă disciplină şi moral ridicat, să continuăm lupta pentru a izgoni duşmanul ce a încălcat pământul ţării noastre. În urmă, a vorbit numai ofiţerilor şi personalului navigant, arătând caracterul acestui război şi că izbânda noastră depinde de hotărârea noastră de a continua lupta, dar şi disciplina şi înaltul spirit moral pe care vor şti cadrele să le menţină la ostaşii în subordine.”

 La sfârşitul lunii aprilie 1944, trupele Frontului 2 Ucrainean au atacat cu forţe copleşitoare de infanterie, artilerie şi blindate, sectorul de la nordul Iaşiului, pătrunzând până la Rediul- Aldeni, Aroneanu, Şorogari, Vulturul şi Rediul Tătăraului. Personalul navigant al Grupului 9 Vânătoare şi-a intensificat activitatea executând cinci-şase misiuni pe zi, asigurând şi  protecţia avioanelor de bombardament. Deoarece grupul mai avea în dotare doar 10 „G”-uri, în 25 aprilie,  Generaloberst Otto Deßloch promite 6 avioane Bf 109 noi, promisiune pe care şi-o ţine la final de mai când Şerbănescu este sărbătorit şi felicitat  pentru a 40-a victorie.

Pe 28 aprilie 1944  aviatorii din Grupul 9 Vt. au susţinut opt lupte aeriene în zona Iaşului, confruntându-se cu formaţii mari de 20-30 de avioane Yak-7, Lagg-5 şi Aircobra.

Aviaţia americană venind de la Poltava (Ucraina) a bombardat Galaţiul, centrul oraşului fiind distrus complet, aerodromul cu hangarele Flotilei 3 Aviaţie de Vânătoare, fiind distruse, înegistrându-se morţi şi răniţi. Unităţile noastre de apărare antiaeriană au fost la datorie ; aviaţia de vânătoare a trimis la interceptare Grupurile 1, 6 şi 7 Vt.,precum şi o escadrilă aflată în pregătire la Pipera, totalizând 70 de avioane, germanii au ridicat şi ei în aer 50 de avioane. De la Tecuci a decolat şi Grupul 9 Vt. , cpt.(r) av.Constantin Cantacuzino a ciuruit un Mustang, care s-a prăbuşit în flăcări ; două Me. 109 G pilotate de lt. av.Ion Dobran şi adjt.av. Constantin Miron au aterizat forţat cu avioanele avariate de gloanţele inamice. Aviatorii noştri luau contact dur cu aviaţia americană dincolo de cea rusească, dar piloţii Grpului 9 Vînătoare au luptat cu toţi până la epuizare.

O zi foarte grea  a fost 22 mai când vânătorii a trebuit să zboare pentru asigurarea spaţiului celor de bombardament în zona Paşcani, să execute alte zboruri printre care şi cele de întoarcere a celor de bombardament. După ce le-au scos din liniile frontului, atât pe cele de tip “Ju-88” cât şi pe cele “SM-79”, cpt.av. Şerbănescu, şeful formaţiei de vânători aflaţi în aer, a ordonat ca toţi aceştia să se întoarcă în sector, unde cpt. av. Popoescu – Ciocănel angajase deja lupte cu mai multe avioane Yak şi Airacobra la nord de Tg.Frumos. A fost  o luptă crâncenă  pentru grup. Căpitanul Şerbănescu a doborât totuşi două avioane Airacobra. Căpitanul Şerbănescu este aniversat de tot grupul şi felicitat de germani pentru cele 40 de victorii obţinute până atunci.

Cu acea ocazie aniversară grupul primeşte “ în dar” , cu titlu gratuit, cele 6 avioane Bf 109 G noi promise de Generaloberst Otto Deßloc, iar Grupul 9 este botezat „Deßloch-Şerbănescu”. Aviatorul Mălăcescu a desenat emblema grupului, iar aceasta a fost aplicată pe avioanele din dotare. Notă: emblema a rămas pe avioanele grupului, inclusiv în ziua de 23 august 1944, pe avionul Me 109 G cu care căpitanul Bâzu Cantacuzino a zburat la americani, aflaţi la  Fogia în Italia, “luând”în carlingă, pe modelul de la Karpovka, dar în alte condiţii, un ofiţer american „fost” prizonier căzut pe teritoriul naţional. Uimirea americanilor a fost de nedescris văzând că pe aerodromul lor aterizează un Me 109 G din care coboară un camarad al lor. Au cerut permisiunea de la cpt. Bâzu Cantacuzino să zboare G-ul cu care venise. Căpitanul le-a dat acordul, dar i-a atenţionat să fie atenţi! Concluzia este că Bâzu Cantacuzino a fost nevoit să se întorcă în ţară la bordul unui …Mustang!

 La câteva zile după aniversare, căpitanului Şerbănescu Alexandru a primit o scrisoare de felicitare de la  generalului comandant al Grupului de Armate Sud Ucraina :“Primiţi felicitările cele mai calde din partea mea, a  tuturor grenadierilor şi tanchiştilor mei, cu ocazia realizării celei de a 40 – a victorie aeriană, ajungând în fruntea camarazilor noştri din victorioasa aviaţie română”                                                             

 În raidul din 11 iunie 1944 , Şerbănescu doboară primul său avion american, un B-17, aceasta  era a 45-a sa victorie omologată. Numărul bombardierelor şi avioanelor de escortă care efectuau raidurile de bombardament era tot mai mare, iar germanii au cerut grupurilor 7 şi 9 să participe la apărare împreună cu ei, în formaţii cât mai mari, zbor în stea . În 31 iulie 1944 o formaţie de bombardament cuprindea peste 360 de bombardiere. Căpitanul Şerbănescu a reuşit să doboare un Mustang şi încă unul în lupta aeriană din 4 august1944. Pe lângă viictoriile probabile “sub cuvânt de onoare”, cea din 4 august avea să fie ultima sa victorie omologată.

Piloţii Grupului 9 Vânătoare erau din ce în ce mai puţini.

În 8 august dimineaţa aviaţia americană a atacat oraşul Buzău şi aerodromurile din vecinătatea acestuia. De la Gr. 9 Vt au fost răniţi ofiţerul de echipaj Milu Ioan şi adj. av. Encioiu Dumitru. Cpt. av. Bâzu Cantacuzino a înregistrat o dublă victorie, doborând în flăcări două avioane P-38 Lightning. În 10 august are loc un raid de bombardament cu peste 450 de bombardiere şi escorta lor. Grupul lui Şerbănescu încearcă să li se opună cu 14 avioane! Îl pierde pe adj. av. Ioan Panaite care era cotat cu 8 victorii.

Grupul mai număra doar 13 piloţi!

Comandanţii grupurilor de vânătoare sunt convocaţi la Bucureşti în 17 august, unde generalul comandant Vasiliu Ghe. în prezenţa generalului german le reproşează comandaţilor  „ineficienţa mult lăudaţilor  piloţi”, acuzaţie nemeritată care îl afectează profund căpitanul Şerbănescu. Şansele sunt reduse în luptă şi vânătorilor li se sugerează să nu angajeze lupta! Practic li se recomandă să evite lupta, recomandare pe care Şerbănescu ca oşiţer de carierăm nu o poate accepta :„Nu înţeleg ca un inamic, oricât de mare şi puternic ar fi, să intre în ţara mea ca-n sat fără câini şi s-o pustiească. (…) Nu se va putea spune că în România nu a ieşit niciun român în faţa americanilor, chiar dacă pierdem bătălia.” a spus căpitanul Alexandru Şerbănescu

În 17 august a avut loc o altă incursiune puternică a avioanelor americane cu scopul de a ataca din nou Ploieştiul cu rafinăriile lui. Atacurile devastatoare au fost reluate în noaptea de 17/18 august când a fost lovit iarăşi Ploieştiul. În 18 august 1944, o puternică formaţie de avioane americane, însoţită de avioane de vânătoare, a fost pornită să nimicească ce mai rămăsese din rafinăriile de la Ploieşti şi Câmpina.

Căpitanul Alexandru  Şerbănescu, dominat de fierbintele lui patriotism şi  mândria sa de vânător încercat, a decolat  la alarmă cu toţi cei 12 piloţi ce-i mai avea .

Cele aproximativ 900 de avioane au intrat în spaţiul nostru aerian constituite în şapte mari formaţii fâcând un adevărat prăpad la Ploieşti unde nu au fost menajate nici cartierele de locuinţe din jurul rafinăriilor. Copleşiţi de superioritatea numerică şi tehnică a aviaţiei  americane, Căpitanul Alexandru  Şerbănescu a fost doborât la Ruşavăţ , Buzău , căzut  în chip eroic la datorie.  Deşi se vorbeşte că staţia Me-ului nr.1 nu fucţiona , locotenetul Iopn Dobran declară că după  ce « culmea » s-a transmis prin radio că « Tigrul » ne cheamă la Mizil, ultimele cuvinte  pe care le-a auzit rostite de căpitanul Şerbănescu au fost «  Nu pot, sunt angajat în luptă cu Mustang-uri » Căpitanul Şerbănescu cade răpus de tirul Mustang-urilor. O parte a grupului aterizează pe aerodromul de la Buzău!  Este căutat de coechipierul său, locotenetul Ion Dobran, cu un avion Fieseler  şi găsit după mai multe încercări   la Ruşavăţ în zonă greu accesibilă.   Moartea sa a fost considerată una din cele mai grele pierderi pentru aviaţia de vânătoare.În jurnalul său, Ion Dobran nota în data de 18 august 1944:

„Sunt dezorientat şi am sufletul greu. A căzut o stea! A căzut din înălţimi un titan fulgerat. A fost de ajuns străfulgerarea unei clipe pentru a se scrie un destin.”

Căpitanul Alexandru  Şerbănescu este înmormântat cu onoruri militare în data de 22 august1944  la înmormântare participând atât aviaţia română , cât şi cea germană.

Comandantul său, generalul Emanoil Ionescu, spunea:

„Caracter integru, perfect, loial, un distins patriot, în luptă a dat dovadă de mult curaj, calm şi sânge rece, dispreţuind moartea, insuflând şi altora spiritul de sacrificiu, precum şi încrederea în material, în ştiinţa şi arta de a-l întrebuinţa. A avut cea mai frumoasă activitate de război, totalizând 590 de misiuni de luptă, 235 de lupte aeriene, 47 de avioane doborâte. A ştiut să-şi conducă Grupul cu cele mai mici pierderi.”

În final

În anii celui de-al Doilea Război Mondial, armata română a luptat pentru recucerirea şi eliberarea teritoriilor româneşti. Anul 1944 a rămas însă, unul de referină istorică pentru România. Astăzi, privind retrospectiv istoria din urmă cu 73 de ani, am putea crede că anul 1944  a fost situat sub imperiul a două lumi: înainte şi după actul de la 23 august. Din perspectiva istoriei şi a interesului naţional, a fost un singur război cu un singur ţel: păstrarea statului  şi refacerea hotarelor rupte în vara anului 1940. Armata română a luptat în răsărit până la Cotul Donului, stepa Calmucă şi zona Caucazului, în Vest, de la Budapesta, în Slovacia, Moravia şi Boemia spre Praga. Ce a însemnat pentru noi acea cotitură de la 23 august rămâne în continuare sarcina istoricilor să analizeze, dar să nu uităm că cele mai  mari eroice lupte aeriene purtate  de aviaţia noastră, dar şi cele mai mai mari pierderi au  fost pe Frontul de Est şi în apărarea teritoriului naţional.

Istoria se judecă după fapte, faptele se judecă după documente, iar documentele spun că aviatorul Alexandru Şerbănescu a fost asul aviaţiei de vânătoare, un mare patriot român, militar de onoare, de caracter  şi un desăvârşit ofiţer al armatei române.

Să ne amintim cu recunoştină de căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu, cavaler al Ordinului Mihai Viteazul , erou  pe Frontul de Est şi teritoriul naţional în Războiul al Doilea Mondial.

În final să spunem un  mulţumesc, Alecule ! aşa cum Dorel Luca, comandor de excepţie, scria undeva şi mi-a plăcut foarte mult.

E.Arbănaş

Bibliografie :

Arhiva fundaţiei, volumul omagial Căpitanul Aviator Alexandru Şerbănescu Asul Cerului,  autor prof.univ.dr.Valeriu Avram.

 

 

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în 17 mai, Articole, Pagina de istorie și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s