Slăvit ostaş al Armatei României

 Ziua Armatei României-25 octombrie

A fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959

 Ziua de 25 octombrie 1944  este data eliberării totale a teritoriului naţional de sub ocupație hortysto-fascistă care s-a obţinut  prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajaţi în luptă directă, între 23 august și 25 octombrie 1944. Ultimele oraşe eliberate au fost Satu Mare și Carei, zona Transilvania de Nord a României. După eliberarea Transilvaniei de Nord, armata României a continuat războiul antifascist  alături de puterile Naţiunilor Unite  pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei(azi,Cehia şi Slovacia) şi Austriei. În comunicatul Marelui Stat Major din 25 octombrie 1944  se spunea că  “diviziile noastre  sunt gata de un nou efort şi de noi lupte alături de  aliaţi, până la înfrângerea totală a forţelor  germano-maghiare”. După încheierea războiului al doilea alături de aliaţii de după 23 august 1944,  România, din păcate ,  nu a stat la masa învingătorilor, o pagină cel puţin nedreaptă pentru armata şi poporul român.Astăzi suntem contemporani  cu  Armata României  care participă cu efective la diverse misiuni internaționale de combatere a terorismului, de sprijinire a păcii sau umanitare. România a devenit membru NATO  din 29 martie 2004 şi mare parte  a  exerciţiilor şi misiunilor  se înscriu sub egida NATO . De Ziua Armatei  Române , trebuie să amintim cu tristeţe  că  în misiunile purtate în teatrele  de operaţii  au căzut  29 de militari români  care şi-au făcut datoria cu onoare şi sacrificiu, alţi militari poate mai sunt în spitale sau au rămas  cu diferite infirmităţi  ( felicitări pentru INVICTUŞII noştri) .  Ziua Armatei  Române înseamnă  respect  celor care se servesc patria  îndeplinind cu bărbăţie şi curaj nobile  misiuni!

Alcătuirea şi dezvoltarea armatei române, care prin strămoşii noştri geto-daci datează  de peste două mii de ani, are o trăsătură fundamentală constituită prin  faptul că această remarcabilă entitate militară s-a născut pentru a fi pusă exclusiv în slujba apărării fiinţei propriului popor. Începând cu luptele purtate de strămoşii geto-daci, bătăliile din evul mediu , revoluţiile din 1821 şi 1848-1949, războiul de independenţă, primul şi al doilea război mondial, toate au presupus ample eforturi militare  împotriva invaziilor şi dominaţiilor străine. De remarcat însă, că acţiunile militare române au avut întotdeauna un caracter drept  şi în scop de eliberare.  În lanţul războaielor de apărare s-a făurit legătura indisolubilă dintre popor şi armată traversând împreună perioade nefaste, cumplite încercări şi dureroase pierderi, dar şi zile bune, însemnate, dătătoare de speranţă, linişte şi pace. De-a lungul timpului  poporul şi armata au trăit împreună înfrângeri şi victorii. Populaţia teritoriilor româneşti, care în anumite periode trecute s-au aflat sub ocupaţie străină, şi-au manifestat voinţa  şi au acordat sprijin statului naţional.  Din voinţa şi aspiraţiile  poporului român şi armatei lui  s-au născut faptele de arme ale înaintaşilor  şi s-au împlinit idealuri. Cert este că  Armata României, dincolo de politic,  s-a bucurat şi se bucură de cea mai înaltă apreciere  şi încredere  a românilor  şi cu siguraţă cu toţii ne dorim o armată puternică, neclintită în crezul ei, dotată  şi  finanţată  corespunzător cu cerinţele, obligaţiile şi vremurile actuale.

La multi ani, Armata Română!

 

 

Memoria  trebuie reîmprospătată, altfel  poate fi definitiv ştearsă!

Un îndemn născut din crezul oricărui patriot pentru care manifestarea recunoştinţei faţă de bravii români şi bravii ostaşi ai aramtei române din toate timpurile este firească. Nu putem să privim  viitorul fără să amintim de trecutul istoric, de jertfa ostaşului român, să ne gândim la  eroii noştri şi datoria de a fi cunoscuţi de noi cei de azi. Cum se vede azi un astfel de îndemn este o altă chestiune. Din cotidian şi din perspectiva balanţei între „vorbe şi fapte”  zic  să nu ne pierdem definitiv speranţa ! Responsabilitatea civică, obiectivă poate fi una din căile prin care memoria colectivă poate fi reîmprospătată.                                           Vorbind de identitate naţională, mai nou in extenso la cultură, aş  spune apăsat că vorbim cu precădere de un popor cu  oameni drepţi , neclintiţi în crezul lor, de reprezentanţi de seamă  cu înalte  funcţii  care şi-au servit şi servesc cu credinţă ţara, despre armata care onorează cu cinste patria  îndeplinind misiunile încredinţate pentru împlinirea idealurilor naţionale. Posibil ca toate aceste considerente să sune  într-un mod care nu mai corespunde spiritului actual,  nu-i problemă , pentru asta îmi asum  chiar şi „oprobriu ”, dar  continui să cred că  adevăratul român, oriunde îl poartă viaţa, vibrează la graiul românesc, poartă cu el drapelul ţării sale, iar în zilele de importanţă naţională  acel adevărat român  trimite  un gând bun către şi pentru ţara sa.

În acest cotext şi în ideea de a face cunoscut oameni şi  fapte , găsesc a fi oportun să amintesc , nu întâmplător, despre doi emblematici aviatori, ca o restituire necesară.

 Tudor Greceanu

Anul acesta ( 13 mai)  s-au împlinit 100 de ani de la naşterea aviatorului de elită Tudor Greceanu, prieten şi camarad de nădejde al căpitanului Şerbănescu. A participat la cele mai dramatice episoade  pe frontul de Est, în  bătălia de la Stalingrad, ieşirea din încercuire  Karpovka , etc..,  în luptele pentru  apărarea teritoriului naţional şi pe frontul de Vest. A  făcut parte din Grupul 7 Vânătoare,Flotila Udet şi Grupul 9 Vânătoare (Nicolaev 1944) comandant Escadrila 48 Vânătoare. A avut peste 1000 de misiuni executate la inamic  pe ambele fronturi ( Est si Vest). A repurtat 42 de victorii clasându-se al patrulea în elita zburătorilor români. Cavaler al Ordinului „Mihai Viteazul” clasa III (30 august 1943) şi a altor înalte distincţii : Virtutea aeronautică în grad de ofițer cu cunună de frunze de stejar, Crucea de fier cls. I, Crucea de fier cls. II, Steaua României în grad de cavaler, Coroana României în grad de ofițer, Virtutea aeronautică în grad de cavaler cu două barete, Virtutea aeronautică, Crucea de aur etc. De remacat că în 1940 Tudor Greceanu a obținut şapte brevete, unul după altul: brevetul de pilot de vânătoare, brevetul de instructor de zbor, brevetul de pilot de bimotoare, brevetul de înaltă acrobaţie, brevetul de zbor de noapte, brevetul de zbor fără vizibilitate la şcoala de perfecţionare de la Buzău  ulterior la Ghimbav.A fost un model de demnitate, un aristocrat al suferinţei  după război ,  supus celor mai acerbe corecţii în temniţa de la Gherla, Aiud … În 1964 a avut loc graţierea  colectivă , astfel s-au deschis porţile închisorilor, dar  Tudor Greceanu   era conştient că urma  să trăiască în continuare în muţenie deoarece nu putea relata amintirile de razboi fără deturnări ale istoriei , or deturnarea adevărului era un lucru inacceptabil pentru el. A început consemnarea amintirilor sale abia în anul 1990 şi au fost notate relatări şi interviuri ce i s-au luat pentru diverse publicaţii sau  discuţiile  libere pe care le-a purtat cu cei <prea puţini> care au avut privilegiul să-i treacă pragul casei  modeste din Bucureşti.  După 1990  a putut să vorbească, dar prea puţini au vrut sau au ştiut să-l şi asculte!   Marele aviator EROU-MARTIR Tudor Greceanu  dârz, patriot şi demn, nu s-a încovoiat niciodată, nu a abdicat de la principiile sale chiar dacă  preţul plătit a fost incomensurabil sub toate aspectele. Printre altele,   Tudor Greceanu  spunea:

Sunt lucruri pentru care oamenii nu sunt făcuţi. Dumnezeu n-a făcut oamenii pentru orice. E aşa de simplu să mori. De ce să te comprtomiţi ca să trăieşti? (…) Eu am pierdut partida. Pentru că partida n-o dictez eu…M-am bătut pentru ţara asta şi la 2000 de kilometri într-un sens şi în celălalt,şi pe frontul de răsărit şi pe cel de apus şi am crezut in virtuţile neamului şi  uitaţi-vă ce-am cules.”                                                                                                                                            Aviatorul Tudor Greceanu a plecat la escadrila din ceruri  pe 29 decembrie 1994.

 Ioan Milu

  Anul acesta în 18 septembrie  s-au împlinit  35 de ani de la trecerea în nefiinţă  a  aviatorului de elită Ioan Milu în memoria căruia a avut loc o comemorare la mormântul aviatorului din cimitirul Sf. Treime-Schei din Brașov în organizarea familiei.         S-a născut la 10 august 1908 în comuna Dârste, jud.Braşov.  A avut  peste 600 de misiuni la inamic , cotat cu 45 victorii s-a situat al treilea as în ierarhia aviatorilor de vânătoare din Forţele Aeriene Regale Romane.  A luptat pe ambele fronturi din primul an de război 1941 până la încheierea acestuia în mai 1945. A  făcut parte din Grupul 7 şi 9 Vânătoare şi din grupul vanătorilor de elită încadraţi în  Flotila Udet. Aviatorul braşovean Ioan Milu a făcut parte din vestitul Grup 9 Vânătoare care, pe frontul de Est a fost dislocat la Genitstschesk sub comanda Cpt.cdor. Ioan Negrescu la care s-a adugat şi Escadrila 56 venită de la refacere, din care făcea parte şi Slt.av. Ioan Milu, apoi în perioada 13 febr.1944 -18 aug.1944  grupul a trecut la Nikolaev sub  comanda  Cpt.av.Alexandru Şerbănescu, iar în perioda 19 aug.1944-mai 1945  grupul a fost sub comanda Cpt.Constantin Cantacuzino. Aviatorul Ioan Milu a repurtat numeroase  victorii, a excelat ca pilot instructor  şi  în aviaţia de acrobaţie. Aflat în componenţa grupului mixt româno-german din Flotila Udet , în data de 10 aprilie 1943  Ion Milu  îşi începe misiunea distrugând un avion sovietic la sol. Două zile mai târziu doboară un bombardier . O performaţă unică în aviaţia română a fost realizată de Ioan Milu în 16 august 1943 când a doborât cinci avioane  sovietice într-o singură zi. În 30 august 1943 , Ioan Milu şi  încă patru piloţi de excepţie (Tudor Greceanu,Alexandru Şerbănescu,Bâzu Cantacuzino şi Ioan Dicesare) primeşte din mâna ministrului subsecretar de stat al aerului general de escadră Gheorghe Jienescu, Ordinul Mihai Viteazul Clasa a III-a. În poză este şi genralul Emanoil Ionescu. Aviatorul Ion Milu a rămas în pagina de istorie  o figură emblematică a Aviației Militare Române , iar  numele lui stă scris în  Cartea de Aur a eroilor neamului românesc.

Date despre Ioan Milu (sursa*)

Din octombrie 1927 urmează cursurile Şcolii de pilotaj din Tecuci, între 1928-1929 Şcoala de Piloţi Perfecţionare Buzău, şi între anii 1929-1931 îl găsim ca elev-pilot, sergent-instructor, instructor recruţi în Regimentul 2 aviaţie de gardă Cluj, Escadrila 1 Vânătoare.
Între 1931-1945 a înaintat până la gradul de aspirant-maior şi a avut sarcini legate de instrucţia de zbor de zi şi de noapte, fără vizibilitate, de tragere, pilotaj de înaltă acrobaţie, pilot recepţioner şi pilot de omologare.

În campania din Est: 1941 – cu escadrila 56 Vânătoare, a făcut campania Odessei, apărarea teritoriului Pipera – Bucureşti;1941 – cu escadrila 56 Vânătoare – Stalingrad (aerodrom Tuzov), şef celulă, Morozovskaia (cu grupul 7 Vânătoare) în retragere Novîi Kas, Taganrog, Mariupol, Melitopol, Tiraspol, Zaporoje;1943 – cu grupul 9 Vânătoare, sub comandă germană la Dniepropetrovsk pentru trecerea pe avioane Me 109 G, Kramatorskaia, Mariupol, Nicolaev, Kerson, Odessa ca şef de celulă şi patrulă,1944 – cu grupul 9 Vânătoare, la Tecuci, Buzău.În campania din Vest: 1945 – tot cu grupul 9 Vânătoare, şef de celulă şi patrulă pe terenurile Oradea, Miskolc (Ungaria), Zvolem (Cehoslovacia), Pitiany (Cehoslovacia).Se întorce în ţară la 1 august 1945 pe aerodromul Popeşti-Leordeni.             A fost rănit de două ori: august 1943 pe frontul de la Igrim de aviaţia de vânătoare sovietică, doborât cu avionul în flăcări; august 1944 la Cioara Doiceşti – Ialomiţa, doborât de aviaţia americană, rănit la mâna stângă şi la piciorul stâng. Practic, din anul 1927 şi până în 1953 a fost permanent în serviciu militar. Decorat de nenumărate ori cu medalii româneşti şi străine: medalia „Victoria”;medalia „Războiul contra fascismului”;Virtutea aeronautică Crucea de Aur, pentru activitate excepţională ca zburător şi cel mai bun trăgător aerian din ani 1930-1938 (acordată de regele Carol al II-lea); Medalia recompensă la 15 şi 25 de ani de serviciu acordate de Ministerul Aerului. Activitatea de după 1945 este legată la început de Braşov: 1945-1947 – pilot de recepţie al Ministerului Aerului la IAR Braşov;1947-1952 – ofiţer cu diferite însărcinări la Flotila 3 Asalt Braşov, Reg 7 Vânătoare Braşov şi Divizia 68 asalt.A fost membru PCR între octombrie 1946 şi noiembrie 1947, iar la Sovrom Tractor unde a funcţionat ca pilot recepţioner la Comisia Militară a fost chiar secretarul Celulei de partid 54. După 1947 i-a fost refuzată calitatea de membru de partid.
Concluzionând, despre Ion Milu se ştie că a fost cel mai bun prieten al lui Şerbănescu, veşnic concurent la titlul naţional de acrobaţie şi dascăl de neînlocuit pentru câteva generaţii de piloţi militari.A avut peste 600 de ieşiri la inamic şi este cotat cu al treilea număr de victorii în confruntări directe, după Constantin „Bâzu” Cantacuzino şi Alexandru Şerbănescu.Moare la Braşov, în data de 18 sept 1982 şi este înmormântat la cimitirul Sf Treime-Schei.
[ Nota biografică este redactată după o autobiografie din data de 1 august 1953, document identificat de Ion Ţarălungă. Din acest motiv sunt omise din enumerare medaliile româneşti şi germane primite în prima parte a războiului; mai mult, Ion Milu afirmă despre aceste ordine şi medalii: „le-am predat în anul 1950” ] .                            *Sursa :  aviatori.ro

………………………………………………………………………………………………………………………………………….

În memoria lor pe Monumentul “trepte spre cer” al Eroilor  edificat în Coloneşti, Olt  în 2008  de Fundaţia Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu şi primăria comunei, pe placa principală aplicată pe soclul de bază sunt  inscripţionate numele tuturor aviatorilor  cuprinşi  în “Ordinea de bătaie a Grupului 9 Vânătoare, Nikolaev 13 februarie 1944” cu cele trei escadrile de vânătoare (47,48,56), trupe şi armurieri. Aici  regăsim  şi aviatorii  despre care am amintit mai sus.   Mai trebuie precizat că începând de anul acesta, cu prilejul „Tudor Greceanu 100″ ,  Școala de zbor de la Tuzla a primit numele avitorului. De asemenea în cadrul programului fundaţiei denumit ” Expo Zbor spre Nemurire”  în cadrul ediţiei de anul acesta(iulie 2017)  pe simeze au fost portrete de aviatori în viziunea pictoriţei Aura Roman.

Memoria  trebuie reîmprospătată!

Surse alcătuire material: documente aflate în arhiva personală sau a fundaţiei şi info evenimente din spaţiul public.

Eleonora Arbănaş

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, Pagina de istorie, Ziua Armatei și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s