Retrospectiva BSDA 2018

Despre Expoziţia internaţională dedicată industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi securităţii private – Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2018 la care a fost invitată si Fundația Șerbănescu, putem spune că participarea la un astfel de eveniment onorează și obligă în egală măsură.    La deschiderea oficială care a avut loc miercuri, 16 mai, la Complexul expozițional ROMAERO  cât și pe parcursul celor trei zile, BSDA a fost vizitată de oficiali români şi străini.Ca ONG din zona aviației am avut prilejul de a ne  prezenta în fața unui altfel de public cu precădere din zona militară și de bussines. Noi credem că ne-am prezentat profesionist, cu tematici  generoase, desprinse din istoria aviației române, pe care am dorit să le cultivăm și în acest cadru expozițional. Ziua de joi 17 mai a împletit un program dedicat sărbătorii creștine Înălțarea Domnului cu  Ziua Eroilor și împlinirea a 106 ani de la nașterea aviatorului Alexandru Șerbănescu.   Despre interesul vizitatorilor civili și militari un laudațio, despre interesul media…ca de obicei alte priorități. Noroc că avem blog și facebook!

Multumim organizatorilor bsda, partenerilor și echipei fundației.

Galerie foto-selecție:

Această prezentare necesită JavaScript.

 

E.Arbanas

Reclame
Acest articol a fost publicat în 17 mai, Diverse, Eveniment, Galerie foto, Info, Ziua Eroilor și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s