21 aprilie 1944 cunoscută ca ,,vinerea neagră” a Grupului 1 Vânătoare

                In memoriam – 21 aprilie 1944- cunoscută ca ,,vinerea neagră” a                                      Grupului 1 Vânătoare IAR-80/81 , o filă dureroasă din                                   istoria aviației militare române     

Comemorativ : fundaţia noastră a participat astăzi la Roşiorii de Vede , prin membrii desemnaţi , la Ceremonialul de Comemorare a Eroilor din Grupul I Vânătoare.
Scurtă pagină de istorie
În 20 aprilie 1944 capitala era din nou bombardată cu B-17 şi B-24 , escortate de Lightning-uri şi Mustang-uri. La nord frontul se menţinea pe vechea linie Paşcani-Târgu Frumos-Podul Iloaiei, nord Iaşi-Ungheni, sud Orhei-Dubăsari, în est erau mici variaţii şi la Tighina, deşi frontul a fost spart, bombardierele germane au bombardat continuu capul de pod. Pe cerul României s-au aflat și avioanele P-38 ,,Lightning” din Grupul 14 Vânătoare (14th Fighter Group), care au escortat bombardierele americane.                                       Respectiva unitate a întâlnit 35-40 de aparate de vânătoare de tip Me-109 și IAR-80/81. În ciuda eroismului piloţilor şi tehnicienilor noştri, pierderile au fost considerabile, iar acele grele pierderi suferite în ziua de 21 aprilie 1944 a provocat îngrijorare și în rândul eșaloanelor superioare ale Forţelor Aeriene Regale Române. Prețul a fost mult prea mare. Comandantul aviaţiei de vânătoare , comandorul aviator Traian Pâclea, aflat în inspecţie pe aerodromul Roşiori a făcut o următoarele constatări.                                                                   ( vezi doc, img.:  https://www.facebook.com/fundatiaaviatorserbanescu)               Primind raportul cu pierderile din acea zi, generalul Gheorghe Jienescu, subsecretarul de Stat al Aerului, a scris pe el o rezoluție cutremurătoare: „Dezastru! Continuând astfel, nici două atacuri și suntem desființați…”.
Cu toate acestea, unitățile de vânătoare ale Forţelor Aeriene Regale Române din apărarea teritoriului care operau pe avioanele IAR-80/81 au continuat să lupte împotriva aviației americane până la sfârşitul lunii iunie 1944, când din cauza pierderilor mari suferite au fost retrase, întreaga responsabilitate pentru apărarea teritoriului revenind Grupurilor 7 și 9 Vânătoare dotate cu mult mai performantele Messerschmitt Bf-109.
În numai trei luni de lupte cu aviația americană, Grupurile de IAR-80/81 au pierdut 30 de piloți (17 ofițeri și 13 subofițeri) și 34 de avioane.
Glorie şi Neuitare!
Pace şi Cer senin!

E.ARB.

O celulă era gata oricând de decolare

Grupul 9 Vânătoare – o celulă era gata oricând de decolare

6 aprilie 1944 -grupul  se afla pe aerodromul Bacău –Gherăieşti asigurând  misiuni de permanenţă şi de vânătoare liberă. Conform ordinului Comandantului Corpului Aerian  grupul stabileşte o legătură permanentă cu Centrul de Informaţii. Acesta  primea date inclusiv de la persoane neavizate, de prin sate, gări… şi le trnsmitea grupului. Comandantul grupului, cpt.Alexandru Şerbănescu, a dat ordin ca o celulă să fie pregătită şi gata oricând de decolare la orice alarmare primită de la Centrul de Informaţii . Din cauza informaţiilor care desori nu puteau fi verificate  se genera consum inutil de combustibil, uzura motoarelor, timp preţios şi cel mai important oboseala personalului navigant.Comandatul a luat măsura de a se decola la alarmarea Postului Central de Intercepţii germane care utiliza aparatură performantă, informaţiile puteau fi verificate  şi apoi  utilizate  pentru decolarea avioanelor germane proprii , dar şi de  grupul de aviaţie român.

„Pe drumul de repliere strategică, în ajunul paştelui 1944 , am plecat din Odessa în ţară, pe aerodromul Tecuci. De pe acest aerodrom, cât şi de pe cele din Bacău, Bârlad, Iaşi ne-am desfăşurat activitatea şi am efectuat misiuni de însoţire şi protecţie a aviaţiei de bombardament şi asalt, dând lupte îndârjite împotriva ruşilor care căutau să ajungă la Prut” (nota în amintirile sale, C.dor. av., veteran de război Laurenţiu Manu, pilot navigant în grupul 9 vt.)
Zburătorii Grupui 9 au executat misiuni de protecţie bombardament , protecţie asalt (Tiraspol, Orhei, Drăguşeni.., însoţire Hs-129 în zona Paşcani, Târgu-Frumos, Podul Iloaei-Hârlău, Corbul Popricani ) şi alte decolări la alarmă de pe terenurile Tecuci, Bacău, Roman, Iaşi .
În cursul lunii aprilie 1944 misiunile îndeplinite de Grupul 9 în cele peste 460 de ieşiri a adus şi victorii aeriene obţinute de bravii aviatori Ioan Milu, Popescu –Ciocănel, Dobran, Dârjan, Scordilă, Moraru, Economu, Greceanu, Şerbănescu…, dar şi pierderea a două avioane în data de 23 aprilie când avionul pilotat de adj. Encioiu a luat foc la decolare şi a efectuat o aterizare forţată, pilotul a scăpat cu leziuni grave . În aceeaşi zi avionul pilotat de adj. Scordilă aterizează pe burtă din motive tehnice.

,,Din nord nu este motiv de îngrijorare, frontul se menţine pe vechea linie Paşcani, Târgu-Frumos- Podul Iloaiei-Iaşi-Ungheni. În sudul Basarabiei hoardele, căci hoarde sunt , ar putea trece pe acolo. La Tighina frontul a fost spart , dar bombardierele germane îl piseză într-una”(jurnal lt.Dobran)

În 28 aprilie, deşi au fost opt lupte aeriene grele purtate la nord de Iaşi şi în 29 aprilie la capul de pod Iaşi când inamicul a fost respins, grupul nu a suferit nicio pierdere.
Spre finalul lunii( 25 aprilie) Comandantul Flotilei a 4-a Aeriene Germană, generalul Otto Dessloch, a vizitat unitatea de la Tecuci şi a felicitat Grupul 9 Vt. pentru rezultatele obţinute şi comportamentul în luptă. Comandantul grupului, căpitanul Alexandru Şerbănescu, a mulţumit şi  în stilul lui direct  a ridicat problema motoarelor uzate care ,,cedează şi pune în pericol viaţa camarazilor săi “ şi faptul că mai avea în dotarea grupului doar 10 „G”-uri. Generalul Otto Dessloch promite că va dota grupul cu avioane Me-109 G noi, promisiune pe care o onorează o lună mai târziu prin cele şase avioane noi date grupului cu titlu gratuit.

Activitatea aeriană a vânătorilor noştri a fost  pe măsura renumelui ,,Zburătorilor Grupului Şerbănescu”  din Corpul Aerian Român.

Pace şi cer senin!

E.ARB.

Istoria ne priveşte pe toţi

Au trecut 80 de ani de la marea tragedie din 4 aprilie 1944.

Bucureştiul a fost  masiv bombardat  de  aviaţia americană. Au fost vizate ţinte civile,           cu deosebire zona Gării de Nord, dar şi partea centrală a oraşului, zone care nu aveau o justificare militară deoarece frontul se afla departe la peste 300 km, pe linia Iaşi-Chişinău, iar luptele încetaseră de la sfârşitul lunii martie. În jurul orei prânzului, un număr de 220 bombardiere B-17 (numite Fortăreţe zburătoare) şi 93 bombardiere B-24 (Libertador) au intrat în spaţiul aerian al României, venind din Italia, iar cu puţin timp înainte de apropierea lor de capitală, autorităţile au dat alarma. În bombardamentul din 4 aprilie 1944 , pe lângă distrugerile materiale, au murit aproape 3.000 de români, mii de răniţi şi oameni rămaşi fără adăposturi.  Tragice momente şi o istorie dramatică din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial . Concluziile contemporanilor , istorici sau nu , sunt unanime: bombardamentele  nu aveau nici o justificare logică asupra populaţiei civile (lipsită de apărare). Au fost  distrugri masive de  imobile şi bunuri materiale.

Al Doilea Război Mondial, din perspectiva interesului naţional, a fost un singur război cu un singur ţel: păstrarea statului şi refacerea hotarelor rupte samavolnic în vara anului 1940.Din păcate, timpurile şi vremurile acelea au trasat  alte interese.

Aşa a fost istoria şi aceasta trebuie cunoscută şi de generaţiile  de  azi , cel puţin reperele morale  şi eroismul armatei române pentru demnitatea poporului român.

Pace şi Cer senin!

E.ARB.

Camarazi de front în Flotila Udet

Piloţi din Grupul 7 Vânătoare – camarazi de front în Flotila Udet

Refacerea  în ţară  a Grupului 7 Vânătoare s-a  încheiat  în 10 martie 1943, când 38 de piloţi de la Flotila 1 Vânătoare şi Flotila 3 Vânătoare  îmbarcaţi într-un avion de transport militar JU-52  au fost trimişi  pe aerodromul de la Dniepropetrovsk, acolo  unde se afla comandamentul și baza Flotilei de Vânătoare Udet. Urma ca piloţii români să facă trecerea pe  Bf 109G4 („G”-uri), cele mai performante aparate la acel moment. Aviatorii români au fost primiţi cu respectul cuvenit de comandantul flotilei. La comanda grupului  a fost  numit cpt. av. Gheorghe Radu, comandantul escadrilei 42 de la Mamaia care însă nu avea experiență de front ,  iar  cpt. Alexandru Șerbănescu comandantul escadrilei 57 vanătoare.

Grupul primeşte  40 de avioane de vânătoare .

Germanii le-au pus  la dispoziţie aviatorilor români 40 de avioane de vânătoare noi , Me109 G2 și Me 109 G4, cu întreaga dotare de teren: specialiști, trupă, corp tehnic, hrană, soldă,personalul nostru navigant urmând să lupte pe front ca o unitate în Flotila Udet, sub comandă germană. Nemţii  înţelegeau că dacă intrăm în Flotila Udet şi mai ales o flotilă cu atât de mare tradiţie la ei, să purtăm uniforme germane şi să avem culori germane pe avioane.  Ai noştri au refuzat . Erau ofiţeri români şi nu puteau să fie ofiţeri în două armate. După  trei zile tensionate, colonelul av. Wilke însoţitde toţi ofiţerii din statul său major, le-a comunicat zburătorilor noștri:„Cu toată opoziţia forurilor de decizie ale Flotilei de Vânătoare Udet, însuși mareșalul Hermann Göring a ordonat ca pe avioanele românilor să se vopsească imediat însemnele și culorile Aviaţiei Regale Române ,uniformele …totul  “.

În dimineaţa zilei de 18 martie 1943, la orele 4,00 dimineaţa, aviatorii români s-au prezentat pe aerodrom pentru începerea antrenamentului. ,,Şi am funcţionat timp de patru luni, până la refacerea Corpului Aerian, în Flotila Udet, sub comandă germană, cu trupă germană, cu avioane germane, cu toate acareturile germane şi în manieră germană, în operaţii comandate nu de Corpul Aerian Român, ci direct de unitatea superioară din armata germană, în Flotila Udet. Îmi aduc aminte, atunci când ne-am dus şi ne-am legat în avioane pentru ca să plecăm, ne-au făcut semn de la Turnul de control: <Opriţi, opriţi, opriţi!> <Ce s-a-ntâmplat, dom’le?> <Păi, trebuie să vă dăm Verpflegung…>  cota de hrană ultraconcentrată care se dădea fiecărui pilot în momentul în care făcea un zbor de încercare. Şi pentru că noi făceam asta, odată cu zborul de încercare […] ne-au dat punguţa cu chestii de-astea….,  condiţiile  în care lucram: nu ne deplasam, vorba-aia, nici ca să ne ducem să ne cumpărăm un pachet de ţigări fără maşină! Nu se întâmpla vreodată să se întârzie cu masa. S-a mers până acolo încât în Flotila Udet, pentru ca să menţină oarecum standardul acesta al ţinutei, s-a cerut ca ofiţerii să fie bărbieriţi, curaţi, nu ştiu ce…” nota în memoriile sale  aviatorul Tudor Greceanu.
Din 29 martie grupul începe să execute misiuni . Comandantul Gheorghe  Radu  este doborât în prima sa misiune, comanda  grupului  luând-o cpt. av. Alexandru Şerbănescu.

Glorie şi Neuitare!

E.ARB.

 

13 februarie 1944- Cpt. av. Alexandru Șerbănescu comandant al Gr. 9 Vt.

Istorie-repere,modele,valori 

– Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu- 

Prin Ordinul de Zi nr.1023/1944 al Comandamentului Corpului 1 Aerian Român, începând cu 13 februarie 1944, căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu a preluat comanda Grupului 9 Vânătoare

Firul istoriei

Perioada 1941-1945 suscită interes prin imagini şi date, unele reinterpretate în funcţie de etape, vremuri şi politici. Istoria  încă se prezintă distorsionat şi, din păcate, prin omisiuni impardonabile. Cel de-al Doilea Război Mondial a fost cel mai dramatic, un conflict generalizat , cel mai ucigator si distrugator razboi din istoria omenirii. Armata română a luptat pentru Patrie şi a scris istoria prin jertfă şi fapte eroice.

Istoria nu trebuie nici distorsionată, nici uitată!

Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu s-a remarcat cu totul excepţional ca un element pur de elită al aviaţiei de vânătoare. Pe front, în cadrul Grupurilor 7 şi 9 Vânătoare (de  la 2 septembrie 1942 –  până la 18 august 1944) pilot, comandant de escadrilă şi grup de vânătoare pe care le-a ridicat la înălţimea de unităţi excepţionale. Un zburător emerit, luptător neîntrecut de un eroism legendar, a stat totdeauna în fruntea unităţilor sale de care n-a acceptat niciodată să se despartă şi pe care le-a condus cu fanatică îndemânare în luptele de la Stalingrad, Don, Doneţ, Mius, Melitopol, Zaporoje şi Kerci….ş.a.   Pe  tot parcursul carierei sale (inclusiv la infanterie-arma de elită vânători de munte de la care provenea)  în calitatea lui de comandant de escadrilă şi de grup a  dovedit cu prisosiă că ştia să conducă în luptă o unitate de aviaţie şi prin exemplul personal s-a făcut stimat de către toţi sublaternii  pe care i-a considerat întotdeuna camarazi. Niciodată nu s-a menajat, executând cele mai grele misiuni ca atacurile la sol sau confruntându-se singur cu formaţii mari de avioane inamice. Erou este unul dintre acei oameni care intră în luptă, iar eroismul în luptă al căpitanului Alexandru Şerbănescu a fost dublat de sentimentul de dragoste şi datorie faţă de ţară. Nu se poate vorbi  sau scrie despre aceste grupuri de vânătoare şi despre camarazii eroului fără să se amintească, cel puţin,  despre  Căpitanul aviator, cdt. Alexandru Şerbănescu!

Eu, poate şi alţi  idealişti ca mine , cred într-o Românie în care mai sunt patrioţi,  oameni de caracter, verticali şi oneşti şi mai  cred  că  românii adevăraţi nu-şi uită valorile!

„ Un neam are nevoie de două virtuți : Demnitate şi Onoare”                                             (spunea părintele Iustin Pârvu)

Scurtă pagină de istorie – 11 februarie1944

Trupele sovietice au ocupat oraşul Nikopol trecând Niprul pe la Slatustovka, localitatea fiind ocupată de un regiment de infanterie sovietic, care şi-a continuat înaintarea pe şoseaua Apostolovo – Krivoi Rog, ajungând până în după-amiaza zilei, la 3 km de satul Şirokoie. În numai câteva ore, trupele inamice au cucerit satele Şirokoie şi gara Raduşnaia, reuşind să formeze capete de pod peste Nipru în localităţile Gavrilovka, Mihailovka şi Leontievka.În sectorul Şirokoie, trupele sovietice au înaintat cu multă infanterie şi blindate, reuşind să realizeze un cap de pod peste râul Inguleţ, la nord de Mihailovka. Aviaţia de asalt română a bombardat trupele inamice, protecţia fiind asigurată de aviatorii Grupului 9 Vânătoare, dispersând avioanele de vânătoare Yak-3 şi de asalt IL-2 care încercau să asigure  înaintarea infanteriei şi blindatelor sovietice. Prin Ordinul special nr.2519 al Corpului 1 Aerian Român, s-a hotărât ca unităţile Grupului 9 Vânătoare şi aviaţia de asalt să părăsească terenul de zbor de la Lepetika şi să-şi stabilească baza pe aerodromul de la Nikolaev, bază aeriană dotată cu piste  betonate, hangare şi depozite.

13 februarie 1944-prin Ordinul de Zi nr.1023/1944 al Comandamentului Corpului 1 Aerian Român căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu a preluat comanda Grupului 9 Vânătoare . 

Salt peste timp

În anul în care se împlinesc 80 de ani de la  18 august 1944 când ,,pe drumul de plumb a căzut o stea împlinindu-şi destinul”, amintesc aici despre  Centenarul Alexandru Şerbănescu, program care a debutat în data de 13 februarie 2012  la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române. Era o vreme rea , dezlănţuită,  cu viscol, ger şi restricţii de circulaţie. Un adevărat examen pentru cei care au participat atunci la acel deosebit eveniment.Pentru generalul Dobran (lt.av.Dobran  în celulă cu Şerbănescu la 18 aug.1944) a însemnat sub toate aspectele  „ o  retrăire a evenimentelor de la Nicolaev şi a tot ce a însemnat  Frontul de Est pentru comnadantul său şi camarazii  din Grupul 7 şi 9  Vânătoare.

Căpitanul Şerbănescu, pe merit, a fost promovat urcând  ca un meteorit în ierharhia aviaţiei militare. Era sever dar înţelept şi drept. A ştiut să-şi apropie oamenii din subordine. A învins cele mai multe dintre încercările foarte dure  cu care ne-am confruntat acolo pe front . Avea un uimitor curaj, ambiţie şi talent pentru zbor,  o tenacitate şi inteligenţă ieşite din comun; a reuşit să treacă peste toate  obstacolele cu multă pricepere şi  spirit de dreptate. Îşi iubea oamenii, era un mare patriot.                        Toate astea au făcut ca Şerbănescu să aibe locul lui definitiv  în istorie…”  (a spus printre altele –  gl.fl.aer.(ret.) Ion Dobran

Mulţi  nu găsesc  necesară o întoarcere în trecut, în trecutul  glorios de altfel, şi, cum îmi scriau aproape toţi, cu tot războiul paradoxal pentru cei neavizaţi, ( a fost) cea mai frumoasă parte din viaţa noastră! De departe!  ( Mircea Şenchea, fragment.)

Sub cupola Fundaţiei „Erou cpt.aviator Alexandru Şerbănescu“ prin activităţi, evenimente şi programe  am adus (după 1989) în memoria publică  veteranii de război  şi  aşii cerului  în special  din cel de-al Doilea Război Mondial. Mulţi  eroi erau total necunoscuţi , iar veteranii de război treceau tăcuţi şi neobservaţi pe lângă noi.  Aşadar este necesară o întoarcere în timp , să  cunoaştem acea istorie şi  pentru că ei, cei care au scris-o prin fapte de armă  ar vrea doar să se ştie.

Veşnicia simbolurilor sacre dau identitate unui popor!

Eleonora ARBĂNAŞ

 

 

 

 

Aerodromul Lepetika – 2 febr.1944

Poate mai mult ca oricând  este nevoie să  readucem  în memoria publică  pagini de istorie ,, aşa cum au fost atunci ” lăsate  generaţiilor de azi, poate şi celor de mâine, de acei magnifici zburători. Pagina de istorie este plină de nume de aviatori care au luptat eroic pentru ţara lor, pentru apărarea patriei. Au scris istoria prin fapte eroice şi  jertfă !

Lepetika 2 febr.1944

Terenul era aprope impracticabil la sfarşitul lunii ianuarie şi sovieticii atacau zilnic, inclusiv la sol. Dimineaţa, terenul Lepetika era ceva mai întărit după îngheţul din timpul nopţii. Cpt.Popescu Ciocănel-cdt.Esc. 47 – Gr.9 Vt. şi coechipierul acestuia , adj.av. Laurenţiu Manu , au  prins terenul şi au decolat.

,, Norocul ne-a ieşit în faţă  , erau patru IAK-uri ce zburau la plafon. Luându-i prin surprindere , i-am atacat şi plasându-mă favorabil am deschis focul cu tunul şi mitralierele, reuşind să dobor pe unul din ei chiar în clipa când voia să scape în nori.Prin luptă de viraje, cpt. Popescu Ciocănel a mai doborât unul , ceilalţi  doi  reuşind să intre în norişi să scape” Din februarie 1944, la comanda grupului a fost numit căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu, unul din bravii şi neânfricaţii piloţi cu zeci de avioane doborâte …(extras din vol.Încă trăiesc- Laurenţiu Manu lansat  în cadrul  evenimentului   evocativ , 2013,  Fundaţia Şerbănescu, Cercul Militar Naţional .

Glorie şi Neuitare!
E.Arbănaş

 

Recurs la istorie

Istoria ne priveşte pe toţi

Raportul comandantului  Grupurilor 7 și 9 Vânătoare , căpitanul comandor av. Ioan Negrescu, despre care am scris într-un art. precedent, referitor la  înaintarea la excepţional  în  grad de locotenent comandor a căpitanului av. Şerbănescu Alexandru a fost avizat favorabil de generalul de escadră aeriană av. Emanoil Ionescu și înaintat șefilor ierarhici superiori care urmau să ia o decizie. Generalul de escadră av. Gheorghe Jienescu, subsecretar de stat al Aerului, a ordonat şefului Statului Major al Aerului, generalul Ramiro Enescu, ulterior înlocuit cu generalul Ermil Gheorghiu, să se întocmească imediat raportul cu propunerea de avansare la excepţional a căpitanului av. Alexandru Şerbănescu şi a ofiţerului de echipaj clasa III-a Ioan Milu…

Generalul Ramiro Enescu a dat următorul  răspuns  în Raportul nr. 3272/1944:

Faţă de propunerile Corpului Aerian, am onoarea a vă raporta că până în prezent nu există nicio dispoziţiune pentru a face propuneri de înaintare în grad în mod excepţional pentru ofiţeri. Există Ordinul General nr. 70, din 11 septembrie 1943, al Ministrului de Război, Direcţia Personal, care prevede următoarele: Ofiţerii inferiori cari au comandat efectiv unităţi în luptă pe timp de cel puţin un an, decoraţi cu Ordinul «Mihai Viteazul», vor putea obţine un spor de vechime la vechimea gradului în care se găsesc, înscriindu-se în «Anuarul Armatei» în capul promoţiei dinaintea lor. Sporul de vechime se va acorda de Consiliul Superior al Armatei, pe baza propunerilor şefilor ierarhici. Aceste propuneri nu sunt şi obligatorii şi nu se pot face dacă ofiţerul nu îndeplineşte condiţiunile de capacitate pentru gradul înalt superior.

~   ~    ~    ~   ~  ~  ~   ~

Explicaţia detaliată  a unui astfel de răspuns  o găsim în vol.Asul cerului  documentată de prof.univ.dr.Valeriu Avram :  ,, Generalul Ramiro Enescu a invocat un ordin care se referea la o altă situaţie. Adevărul este următorul: generalul Ramiro Enescu nu putea să-i sufere pe aviatorii care se dovediseră în luptă eroi, care înfruntaseră moartea de zeci și zeci de ori și cu toate acestea au luptat pentru binele ţării…” ( fragment) .

A consemnat,  Eleonora ARBĂNAŞ

Din seria ,,Sub semnul evocărilor – 80 de ani de la 18 august 1944″(2)

Grupul 7 Vânătoare – 20 ianuarie 1943

În baraca-dormitor un jet de lumină ţâșni dintr-o lampă de buzunar
rănind ochii, chiar pe cei acoperiţi de pleoape, o mână zguduie
un umăr și adjutantul (r) av. Tiberiu Vinca ieși anevoie din căldura
păturilor. Trase iute pe el combinezonul de zbor îmblănit, cizmele
și încătușat se pregăti să iasă din baracă.
Auzi vocea căpitanului av. Alexandru Șerbănescu care îl anunţă
că vor pleca împreună în misiune.
Cei doi piloţi au coborât în sala de mese improvizată unde frigul
era la el acasă. Câţiva aviatori întârziaţi intrară în fugă și după un
dejun luat în picioare, în timp ce serveau o cană de cafea fierbinte
,, cafea adevărată nemţească” ,se strânseră în jurul sobei.
Privindu-i aveai impresia că asiști la o adunare de somnambuli
întrucât îndeplineau câte două misiuni zilnice, în condiţiile unei
ierni aspre, geroase. Se culcau obosiţi și se trezeau tot așa de storși de vlagă.
Cele cinci luni de campanie pe Frontul de Est își spuneau cuvântul.

Căpitanul av. Alexandru Șerbănescu și subofiţerul Tiberiu Vinca au intrat
în baraca unde se afla biroul ofiţerului cu informaţiile. S-au strâns repede
în jurul mesei,aruncând o privire fugară pe harta sectorului de front repartizat.
Misiunea primită era clară: trebuia survolat sectorul de front și cercetată în continuare
zona în care dispăruse, cu câteva zile în urmă,sublocotenentul av. Titus Firoescu
(Slt. av.Fiorescu ,însoţit de adjutantul av. Ioan Mucenica, plecase în ziua de
14 ianuarie 1943 într-o recunoaștere de front și nu s-a mai întors din misiune.
Adjutantul av. Mucenica a revenit în ziua următoare, după ce aterizase în condiţii
normale la Alexandrovka. Slt. aviator era de negăsit, deși trecuseră cinci zile).

Primele s-au pregătit de plecare avioanele pilotate de căpitanul Șerbănescu,
urmat de coechipierul său, adjutantul (r) av. Tiberiu Vinca. S-au îndreptat spre avioane.
Și cum bine prevăzuse serviciul meteo, începu să ningă cu fulgi rari, fulgi care se lipeau
pe parbriz, iar ca să ruleze pe pistă, fiecare avion avea nevoie de un mecanic care
sta pe aripă, să-i ghideze.
Căpitanul Alexandru Șerbănescu deschise gazele progresiv și abia și-a escamotat roţile,
că viră la stânga. După zece minute de urcuș, prin norii grei de promoroacă, ţâșni la 1500 m. Cerul, sub o baltă de nori perfect contopiţi îmbrăcase acea haină cenușie, specifică iernii rusești. Me-urile 109 E se conturau ca niște jucării pe zidul de cumuluși care blocau orizontul. Zburând pe un aer mai puţin rece – fenomen des întâlnit în Rusia, căpitanul av. Al. Șerbănescu văzu apropiindu-se un banc de nori albi, având ciudata impresie că era ţintuit locului, nemișcat în câmpia înzăpezită.
Un tur de orizont calm, ca la carte și coborî cu atenţie pentru a privi mai bine sectorul
unde dispăruse camaradul lor Firoescu.
Totul părea pustiu, lipsit de viaţă. Simţi o poftă copilărească să zburde printre nori.
Dintr-odată, la radio se auziră voci speriate, sudălmi.
Tresări, surprins și mii de ace par că vor să i se înfigă pe dosul mâinii
și în glezne. Undeva, în văzduh, s-a iscat încăierarea.
Automat, cele două Me-uri 109 trecură în formaţie de luptă. Cu colimatoarele aprinse,
cu degetele pe trăgacele armelor automate așteptau întâlnirea cu adversarii sovietici.
Căpitanul av. Alexandru Șerbănescu își roti capul și văzu deplasându-se prin stratul translucid mai multe siluete neclare, târând fiecare după sine nimbul câte unui curcubeu.
Se lansă pe verticală,străpungând norii. Ţâșni drept în sus, agăţat de elice, la o sută de metri sub o formaţie de Hurricane rusești care zburau în dezordine.
În cercul luminos al colimatorului văzu intradosul unei aripi pe care erau pictate stele roșii.
Avionul sovietic avea burta de un albastru pal și prinzând momentul favorabil, apăsă lung
pe trăgaciul armelor automate, zguduit de reculul lor. Flăcări mari, albastre și roșii, fum
negru. Un șuierat teribil, ca ceva care sfâșie – un panou mare de tablă se desprinse din
avionul inamic, care execută un tonou declanșat, împrăștiind peste tot numai foc și sfărâmături.

Comandantul Șerbănescu intră în circuitul comunicărilor radio, iar cerul sectorului de front era plin de huruitul motoarelor puse în plin, de cumplitul zgomot al picajelor,de clănţănitul mitralierelor și de bubuitul înfundat al tunurilor de bord; era plin până la saturaţie de glasurile  piloţilor noștri șigermani. Glasuri dense. Cerul. Norii. Flăcări care izbucnesc brusc sub poala unui nor. Dâre de fum tăind pieziș norii cenușii. Zvâcnetul pe verticală al unei carlingi [… ]

Un al doilea avion inamic care se ducea spre pământ ca un proiectil – o minge de foc
explodă în zăpadă, iar fumul se învolbură pe dată luând forma unei ciuperci,
destrămat apoi, de vânt. Coechipierul său,adjutantul (r) av. Tiberiu Vinca, îi dăduse lovitura de graţie.
Cerul deveni pe dată golit. Niciun avion inamic. Căpitanul av.
Apoi, Alexandru Șerbănescu își anunţă coechipeirul că era timpul să se întoarcă la aerodrom…
Înapoierea la bază n-a fost deloc ușoară, întrucât cei doi piloţi zburau într-un vârtej de zăpadă care a șters contururile peisajului și punctele de reper. Aterizară din instinct, mai mult orbește.
Se încheia încă o zi de glorie pentru Grupul 7 Vânătoare şi aviaţia română.

La sfârșitul lunii ianuarie 1943, escadrilele Grupului 7 Vânătoare
erau în curs de instalare pe aerodromul de la Melitopol.

Glorie şi Neuitare!

Eleonora Arbănaş, Fundaţia Şerbănescu-Asul Cerului

• Citaţi sursa dacă preluaţi articolul!

Sub semnul evocării Căpitanului av. Alexandru Șerbănescu (1)

Raport special – ianuarie 1944

În ziua de 4 ianuarie 1944, căpitan comandorul av. Ioan Negrescu,
comandantul Grupurilor 7 și 9 Vânătoare, a trimis Comandamentului
Corpului 1 Aerian Român un raport special pentru avansarea
la excepţional a căpitanului av. Alexandru Șerbănescu la gradul de locotenent
comandor cu următorul conţinut :
„Raport special pentru căpitanul av. Șerbănescu
Alexandru din Flotila 1 Vânătoare. Ofiţer admirabil, cu o ţinută
demnă, plin de patriotism, curaj și simţ al datoriei, ia parte cu Grupul
7 Vt „Alexandru Popișteanu“, la toate operaţiunile cu începere de la 2
septembrie 1942 și până în prezent, când continuă a rămâne pe front,
detașat în Grupul 9 Vt., ca un exemplu și impuls necesare pentru piloţii
de vânătoare, noi veniţi pe front.
Ofiţer cu o cultură aleasă, conștient, devotat și cu simţul răspunderii,
este elementul de elită ce s-a afi rmat zi de zi, ca un șef și conducător
desăvârșit al unităţii sale din toate punctele de vedere.
Totdeauna în fruntea formaţiunilor aeriene de vânătoare, la
Stalingrad, Rostov, Doneţ-Mius, Melitopol, Zaporoje, Nikopol și
Herson, a fost nelipsit din compunerea formaţiunilor cu însărcinări
grele și speciale, totalizând un număr de: 368 misiuni la inamic,
126 lupte aeriene, 32 de victorii aeriene din care 26 cu martori și
6 fără martori; misiuni speciale din care 34 atacuri la sol, 3 recunoașteri
și aruncări de mesaje la trupele încercuite. Câteva din numeroasele
fapte de arme săvârșite:
a ) în încercuirea de la Stalingrad execută peste 73 misiuni, iar la
evacuare, ia la bord în avionul său Me.109 și un maistru mecanic
pe care-l aduce pe noul teren;
b) pe Mius, când lupta era aprigă iar inamicul presa cu forţe superioare,
revine în luptă de 6 (șase) ori în aceeași zi, reușind a
doborî în lupte crâncene un număr de 4 (patru) avioane inamice.
c) pe Doneţ își ia, drept coechipier, un adjutant pentru a-l iniţia
în lupta aeriană reală. Întâlnind cinci avioane rusești își face
atent coechipierul, îi arată modul de apropiere, după care, fără
ezitare se aruncă în luptă atacând plin de avânt și ordonând
coechipierului «să-l urmeze». Deși adversarul era mult superior,
prin manevre abile, reușește a doborî un avion și pune pe
fugă restul, după care revine la bază. Tânărul adjutant era deja
format, fi ind de atunci unul din cei mai buni și temerari vânători.
La fel a procedat căpitanul av. Șerbănescu Alexandru cu
toţi cei noi veniţi pe front.
d) la Melitopol, după executarea cu succes a măiestriei încredinţate
de a însoţi și proteja o formaţiune de bombardament, revenind
în sector este surprins de o formaţiune mult superioară inamică
și lovit foarte grav în motor care încetează de a mai funcţiona,
scoţând fum, vapori de apă, ulei și glicol care îi împiedica complet
vederea. Totuși, cu un sânge rece remarcabil sub loviturile
continue ale inamicilor, nu-și pierde cumpătul și reușește a-și
aduce avionul foarte grav avariat în linii, salvându-și viaţa.
Revenit după cinci ore la bază și văzând consternarea camarazilor,
după doborârea șefului lor, cel mai de temut, nu pregetă nicio
clipă, ia un alt avion și pornește din nou la luptă restabilind încrederea
și dând un și mai mare avânt zburătorilor săi prin insuflarea unui
spirit de revanșă. În aceste condiţiuni, se poate afirma cu certitudine
că numărul impresionant de victorii aeriene obţinut de Grupul 7 Vânătoare
și apoi de Grupul 9 Vânătoare, în timpul de la 2 septembrie
1942, până în prezent se datorește impulsului dat de căpitanul av.
Șerbănescu Alexandru.
În urma strălucitelor fapte de arme ce a săvârșit, a fost distins,
între altele și cu Ordinul „Mihai Viteazul“ clasa III-a și „Crucea de
Fier“ germană clasa I-a.

Este ofiţerul aviator cu cele mai multe misiuni, cele mai multe
lupte aeriene și cele mai multe victorii dintre toţi piloţii români. Activitatea
și priceperea de care a dat dovadă în conducerea unităţii sale
pe câmpul de luptă, precum și imboldul și curajul ce a insufl at subalternilor
săi în luptă prin autoritatea ce a căpătat odată cu exemplul
ce totdeauna a dat, fi ind în fruntea zburătorilor, ori de câte ori lupta
a fost mai grea, îl impun la comanda de grup de vânătoare operativ,
comandă ce nu a putut lua din cauza vechimii în grad.
Având în vedere meritele excepţionale obţinute, precum și capacitatea
de conducere autoritară de care a dat dovadă pe câmpul de luptă,
și făcând aplicarea Ordinului General nr.60 din 1943 prin care se
absolvă stagiul în grad ofiţerii decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul“;
Am onoarea a propune și rog a se aproba înălţarea la gradul de
locotenent comandor aviator, în mod excepţional, pentru fapte de
arme a căpitanului Șerbănescu Alexandru din Flotila 1 Vânătoare“.
Raportul a fost avizat favorabil de generalul de escadră aeriană
av. Emanoil Ionescu și înaintat șefilor ierarhici superiori care urmau
să ia o decizie. Și n-au luat-o!

E.Arbănaş ( vol.Asul cerului ed.a II –a , autor Valeriu Avram )

2024 – Sub semnul evocărilor

         În cursul acestui an se împlinesc 80 de ani  pentru fiecare dintre cele mai curajoase şi eroice fapte de armă ale aviatorilor forţelor aeriene regale românr săvârşite  pe Frontul de Est şi în apărarea teritoriului naţional. 80 de ani … Continuă lectura →