Arc peste timp

După evenimentul comemorativ  „75 ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial  (1945-2020) 76  ani de la eroica luptă aeriană a Cpt.av.Alexandru Şerbănescu (18 august 1944 -18 august 2020)”  de la Ghencea Militar,  la Centrul Muzeal Aviator Alexandru Şerbănescu din Coloneşti, Olt a avut loc o masă rotundă  la  iniţiativa asociaţiilor  Aerohistoria  şi Reconstituiri Istorice ,, Ferdinand I” . Un  eveniment deosebit de interesant  fiind şi prima masă rotundă  după inaugurarea muzeului din data de  26 iunie 2020.  Tema a fost una aplicată  prin prezentarea de aparatură tehnică de radio-emisie-recepţie germană de la bordul avioanelor Messerschmitt Bf 109 şi staţia radio românească  pe care domnul Radu Constantin a avut amabilitatea de a le „disloca” din colecţia personală.  Mulţumim , felicitări !

Un moment aparte a fost proiecţia materialului documentar  gestionată de Dan Melinte, materialul fiind prezentat de Marius Roberth care ne-a vorbit  despre  cariera militară a eroului aviator Alexandru Şerbănescu începută la vânători de munte ( ca şi bunicul său) şi devenirea sa ca aviator.  S-a vorbit despre camarazii eroului  ale căror imagini şi parcurs militar  se regăsesc în exponatele din sălile muzeale. Discuţii libere  şi constructive, proiecte de viitor pe care să le dezvoltăm în cadrul  Centrului Muzeal Aviator Alexandru Şerbănescu, edificiu pentru generaţii  deschis pentru vizitatori şi dotat pentru a facilita desfăşurarea unor activităţi de profil educativ (istorie,aviaţie,eroi,aviatori…)  

„În urmă cu 76 de ani, la 18 august 1944, cădea în luptă cu aviația americană, cpt. aviator Alexandru Șerbănescu, asul aviației de vânătoare române.Sâmbăta, 22 august 2020, ne-am adunat la Colonești unde în cadrul Centrului Muzeal „Aviator Alexandru Șerbănescu” a fost organizată o dezbatere-masă rotundă având temă cariera marelui erou.Colegul nostru Marius Roberth a vorbit despre Alexandru Șerbănescu vânător de munte, iar domnul Radu Constantin, din partea Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” , a prezentat echipamentul radio de emisie (SL-10) și recepție (EK-10) de la bordul anumitor modele de Me-109 (Funkgerät FuG-10) plus stația radio românească PP-15W, toate facand parte din colecția personală.

Alături de noi au fost doamna Eleonora Arbănaș, președinte Fundația „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” și domnul Comandor Ion Breazu ( de la aceeaşi fundaţie). A fost o întâlnire educativă despre care putem să afirmăm că va fi repetată într-un cadru mai larg, îndată ce vom trece de aceste vremuri grele”  Asociatia Aerohistoria

 

E. Arbănaş

Acest articol a fost publicat în Activitati, Articole, Diverse, erou, Eveniment, Galerie foto, Istoria ne privește pe toți. Grupurile FARR, vanator de munte și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu